Fereastra spre maine

Fereastra spre maine - Simona Mihutiu
Rasfoieste

Fereastra spre maine

O carte pentru placerea de a citi
 
Fereastra spre maine este un roman de dragoste, scris din suflet pentru suflet. Este o carte de fictiune, dar care se deruleaza pe fundalul unor intamplari reale. Intr-o lume in care se citeste putin, aceasta carte este scrisa din placere, pentru placerea de a citi. A fost nevoia de eliberare, de evadare, din viata mea de medic oncolog, unde ma intalnesc cu moartea si nu ai cum sa nu fii afectat. E o bucurie sa evadezi in arta. Ce poate fi mai frumos decat sa evadezi intr-o poveste de iubire? - Simona Mihutiu
 
Simona este o vindecatoare. In masura in care ii permite Dumnezeu. Aceasta carte face parte din categoria 'heal the healer', adica vindecarea vindecatorului. Vine din interior, ca o defulare, si este acea emotie care trebuie impartasita pentru ca are ceva de spus. Si este foarte frumos cand cineva care se ocupa de emotii si care vede, atat latura pozitiva, cat si cea negativa (pentru ca traim intr-o lume duala), scrie aceasta carte care vine ca o incununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate. - Magda Puskas, cantareata de muzica folk
 
Simona Mihutiu este medic oncolog. Priveste in fata boala si moartea in fiecare zi, ducand o lupta sustinuta care lasa urme in gand si in suflet. Mama ei si-a dorit ca ea sa ajunga medic si, iata, dorinta i s-a implinit. Insa in aceasta confruntare cu boala, cand ochii disperati cauta in privirea vindecatorului o urma de speranta chiar si atunci cand, din pacate, nu mai este niciuna, inima se intristeaza, pumnul se strange neputincios si privirea cauta alt orizont. 
Si atunci, singura salvare ramane evadarea. Evadarea in frumos, pentru salvarea spiritului. Aceasta sansa la eliberare a determinat-o pe Simona Mihutiu sa scrie o carte, implinind visul celui de-al doilea parinte. De altfel, dedicatia pe prima pagina a cartii este pentru ei, tata si mama, care au vazut in copilul lor si vindecatorul, dar si scriitorul. - Jurnal Bihorean, ianuarie 2019
 
Simtim, uneori, nevoia de a ne aminti evenimente si intamplari din trecut, de a le retrai, ca o impotrivire la scurgerea timpului. Le privim cu ochii intelepti ai maturitatii, dar cu nostalgia pierderii candorii. Adesea, dorim sa evadam din tumultul cotidian si sa ne eliberam mintea si sufletul prin creatie, infrumusetand povestea vietii. Ne cautam mereu pe noi insine, incercand sa intelegem care ne sunt visurile, care ne sunt valorile si cine suntem. Incercam sa fim perfecti, uitand insa ca tocmai imperfectul face ca viata sa poata fi traita. Adaugam, cand putem, un strop de umor chiar si acolo unde este suferinta, pentru a ne face trecerea anilor mai senina. Incercam sa daruim altora ceva din noi insine, parca cu teama de a nu ne pierde pe noi. - Simona Mihutiu
Fragment din romanul „Fereastra spre maine” de Simona Mihutiu
 
„Mihnea ii pusese inelul pe deget, consfintind logodna, dar ii spusese:
– Trebuie sa mergi la nunta Liei. E prietena ta. Dar trebuie sa mergi in Bucovina, Elvira, singura. Sa te impaci cu trecutul. Si, cu voia lui Dumnezeu, sa fii libera sa iubesti din nou. Sa ma iubesti pe mine, asa cum te iubesc eu. Apoi o sa putem face urmatorul pas. Pentru totdeauna.
Asa ca era acum aici, pregatita de nunta Liei, insotita doar de Irina, micuta ei nepoata. [...]
Voia sa se vindece.
 * * *
Scoase din cutia primita in dar de la Radu sculptura, asezand-o, la vedere, pe raftul gol.
„Fereastra spre maine” isi gasea acum locul. Elvira mangaie sculptura cu grija fireasca pentru un obiect de mare pret. Se uita la ea, pierduta, minute bune.”
Citeste mai mult

26.00Lei

26.00Lei

Primesti 26 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 14 octombrie - vineri, 17 octombrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. In cazul perioadelor aglomerate pot aparea intarzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizeaza in decursul a 24-48 de ore (zile lucratoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cartilor in engleza aflate in stocul furnizorilor nostri se realizeaza in intervalul de 2-4 saptamani, afisat in pagina de produs. Toate comenzile care contin un titlu din aceasta categorie vor fi livrate la termenul cel mai indelungat. in cazul in care doresti impartirea comenzii, te rugam sa ne contactezi pentru a-ti comunica toate conditiile. Poti gasi aceste informatii si in sectiunea Termeni si Conditii.

Descrierea produsului

O carte pentru placerea de a citi
 
Fereastra spre maine este un roman de dragoste, scris din suflet pentru suflet. Este o carte de fictiune, dar care se deruleaza pe fundalul unor intamplari reale. Intr-o lume in care se citeste putin, aceasta carte este scrisa din placere, pentru placerea de a citi. A fost nevoia de eliberare, de evadare, din viata mea de medic oncolog, unde ma intalnesc cu moartea si nu ai cum sa nu fii afectat. E o bucurie sa evadezi in arta. Ce poate fi mai frumos decat sa evadezi intr-o poveste de iubire? - Simona Mihutiu
 
Simona este o vindecatoare. In masura in care ii permite Dumnezeu. Aceasta carte face parte din categoria 'heal the healer', adica vindecarea vindecatorului. Vine din interior, ca o defulare, si este acea emotie care trebuie impartasita pentru ca are ceva de spus. Si este foarte frumos cand cineva care se ocupa de emotii si care vede, atat latura pozitiva, cat si cea negativa (pentru ca traim intr-o lume duala), scrie aceasta carte care vine ca o incununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate. - Magda Puskas, cantareata de muzica folk
 
Simona Mihutiu este medic oncolog. Priveste in fata boala si moartea in fiecare zi, ducand o lupta sustinuta care lasa urme in gand si in suflet. Mama ei si-a dorit ca ea sa ajunga medic si, iata, dorinta i s-a implinit. Insa in aceasta confruntare cu boala, cand ochii disperati cauta in privirea vindecatorului o urma de speranta chiar si atunci cand, din pacate, nu mai este niciuna, inima se intristeaza, pumnul se strange neputincios si privirea cauta alt orizont. 
Si atunci, singura salvare ramane evadarea. Evadarea in frumos, pentru salvarea spiritului. Aceasta sansa la eliberare a determinat-o pe Simona Mihutiu sa scrie o carte, implinind visul celui de-al doilea parinte. De altfel, dedicatia pe prima pagina a cartii este pentru ei, tata si mama, care au vazut in copilul lor si vindecatorul, dar si scriitorul. - Jurnal Bihorean, ianuarie 2019
 
Simtim, uneori, nevoia de a ne aminti evenimente si intamplari din trecut, de a le retrai, ca o impotrivire la scurgerea timpului. Le privim cu ochii intelepti ai maturitatii, dar cu nostalgia pierderii candorii. Adesea, dorim sa evadam din tumultul cotidian si sa ne eliberam mintea si sufletul prin creatie, infrumusetand povestea vietii. Ne cautam mereu pe noi insine, incercand sa intelegem care ne sunt visurile, care ne sunt valorile si cine suntem. Incercam sa fim perfecti, uitand insa ca tocmai imperfectul face ca viata sa poata fi traita. Adaugam, cand putem, un strop de umor chiar si acolo unde este suferinta, pentru a ne face trecerea anilor mai senina. Incercam sa daruim altora ceva din noi insine, parca cu teama de a nu ne pierde pe noi. - Simona Mihutiu
Fragment din romanul „Fereastra spre maine” de Simona Mihutiu
 
„Mihnea ii pusese inelul pe deget, consfintind logodna, dar ii spusese:
– Trebuie sa mergi la nunta Liei. E prietena ta. Dar trebuie sa mergi in Bucovina, Elvira, singura. Sa te impaci cu trecutul. Si, cu voia lui Dumnezeu, sa fii libera sa iubesti din nou. Sa ma iubesti pe mine, asa cum te iubesc eu. Apoi o sa putem face urmatorul pas. Pentru totdeauna.
Asa ca era acum aici, pregatita de nunta Liei, insotita doar de Irina, micuta ei nepoata. [...]
Voia sa se vindece.
 * * *
Scoase din cutia primita in dar de la Radu sculptura, asezand-o, la vedere, pe raftul gol.
„Fereastra spre maine” isi gasea acum locul. Elvira mangaie sculptura cu grija fireasca pentru un obiect de mare pret. Se uita la ea, pierduta, minute bune.”
Citeste mai mult

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
14
4 stele
1
3 stele
1
2 stele
0
1 stele
1

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Chiriac Lenuta 10/03/2020 14:36
green icon awesome check Achizitie verificata
N-am mai citit nimic de Simona Mihutiu, am cumparat cartea pe baza recomandarilor facute de celalti cititori si nu m-am inselat. Mi-a placut exprimarea fluenta, cum te prinde , te captiveaza de nu stii cand ai ajuns la final si te intrebi cu parere de rau; gata? Recomand!
Arata mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments
Mihut Simona3 05/02/2020 08:50
green icon awesome check Achizitie verificata
„Autoarea coace această carte într-o alură de romantic realist încărcat cu umor și viață, suferințe trăite la greu dar și seninătatea trecerii vremii în peisajele unei trăiri sătești, o capodoperă aș spune a traiului existent fără retușuri la modă și fără dulcegării siropoase, o dragoste cu urcușuri și coborâșuri și alegeri care ajung să doară”.
Cristina Apostol - Vorbe pentru suflet
Arata mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments
Opriș sonia 31/05/2019 22:11
green icon awesome check Achizitie verificata
O carte f f bună, o citești de placere
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
man carmen2 08/04/2019 19:00
O carte pe care o citesti cu placere si din placere, pe care nu o poti lasa din mana!
Scrisa frumos, spumos pe alocuri, cu atentie la detaliu, presarata cu glume de calitate, cu personaje bine creionate, cartea Simonei Mihutiu iti strecoara un strop de melancolie in suflet si te transpune intr-o poveste de dragoste in care multi dintre noi ne putem regasi.
O carte scrisa cu iubire si din iubire!
Arata mai mult
  • Like review icon 2
  • Add comments
andadela 07/04/2019 21:29
Romanul "Fereastra spre maine" al scriitoarei Simona Mihutiu este o radiografie a perioadei de imediat dupa '89, din perspectiva unui medic repartizat intr-un sat din Bucovina, dublata de o frumoasa poveste de dragoste. Ambele perspective ale acelor ani sunt perfect plauzibile, desprinse "din viata", cu insertii de umor fin. Personajele romanului reprezinta tipologii reale, cu bune, cu rele, iar eroul central, doctorita reintoarsa dupa multa vreme in locurile inceputului de cariera intr-ale medicinii, rememoreaza momentele trecutului si ni le impartaseste captivant. O carte plina de savoare care, suprinzator, retrezeste in noi "cititorul" :)
Arata mai mult
  • Like review icon 2
  • Add comments
Denisa Raluca 07/04/2019 20:00
Un roman de dragoste pe care il recomand cu placere. Merita citit indiferent de varsta.
Arata mai mult
  • Like review icon 2
  • Add comments
Vlad Camelia 06/04/2019 10:47
green icon awesome check Achizitie verificata
O recomand cu caldura
Arata mai mult
  • Like review icon 2
  • Add comments

7 din 17 de rezultate

Istoricul tau de navigare

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one
Accessibility Logo