M-a captivat de la prima pagina si nu am putut-o lasa din mana pana nu am terminat-o. Radu Tudoran a stiut sa povesteasca si sa descrie exact cat trebuie, fara prea multe detalii, fara sa plictiseasca. A reusit atat de bine sa patrunda in sufletul femeii indragostite! Mi-a fost mila de Eva si m-a enervat in acelasi timp, dar am inteles-o pentru ca la un moment dat am fost in locul ei. Iar cand credeam ca povestea ei se termina, de fapt...

E minunata, la fel ca si cealalta cu aceleasi personaje. Stiu ca sunt mai multe din aceasta serie si ar fi grozav daca ar fi traduse toate. Fetitei mele ii plac foarte mult.

Exista doua carti despre Chiri si Chiriri. Ambele sunt superbe! Povestile sunt simple si pe intelesul copiilor, iar ilustratiile - foarte delicate. Fetita mea mi le aduce foarte des sa i le citesc. Singurul minus ar fi ca textul este foarte scurt, iar lectura se termina repede.

Fetitei mele i-a placut, dar nu pot spune ca a fost incantata. I-a placut ca actiunea se petrece la Paris si ca apar si cateva cuvinte in franceza, dar are carti care i-au placut mai mult decat aceasta. Ilustratiile sunt foarte frumoase, dar actiunea nu este foarte interesanta. Nu pot spune ca se intampla ceva special. Avand in vedere ca ne arata cum catelusa isi invinge teama de necunoscut si iese din curtea in care traise toata viata, ma asteptam sa citim despre aventuri prin care trece alaturi de Puricel. Din pacate intamplarile nu sunt palpitante. Eu ma asteptam la mai mult.

O carte care te pune pe ganduri, pentru ca te face sa iti dai seama ca uneori poate judeci prea usor oamenii de langa tine. Aleksy isi uraste mama pentru ca nu l-a iubit niciodata, iar cand are ocazia sa traiasca cateva luni foarte aproape de ea si numai cu ea incepe sa o descopere atat ca mama, cat si ca femeie. Poate ca nu ii gaseste scuze pentru comportamentul avut fata de el (si poate ca nici nu are, zic eu), dar reuseste sa o inteleaga, sa vada ca ea nu e mai buna dar nici mai rea decat alte femei. Mi-a atras atentia si modul urat in care Aleksy se exprima despre mama sa. Este foarte interesant cum autoarea a folosit limbajul pentru a descrie sentimentele personajului in loc sa foloseasca descrieri intesate cu termeni din psihologie.

Mi-a placut ca prezinta cu mult umor cum nu esti un ratat daca viata ta nu merge asa cum ti-ai dorit sau daca nu bifezi anumite puncte de pe lista vietii, dar a data-o in bara la sfarsit, pentru ca se termina exact cu bifarea "acelor" puncte de pe lista vietii. Daca la inceput rezonezi cu personajul si iti spui "hei, mai sunt altii ca mine, nu sunt un ratat", la sfarsit iti spui "mda, deci tot acolo a ajuns, eu sunt un ratat pentru ca nu sunt acolo". Cu alte cuvinte, totul se termina frumos doar daca se termina intr-un anumit fel.

Aceasta carte chiar este un refren al generatiei 30+. Citind-o aveam impresia ca m-am intors in cartierul in care am crescut. Maria Orban a stiut sa ilustreze in numai cateva pagini imaginea familiei de-acum 30 de ani: tatal care lasa cresterea copiilor in grija mamei, mama mereu cu teama ca “ne aude lumea”, fiica trecuta de 30 ani fara sa aiba copii, deci o ratata in ochii lumii, si incercarile mamei de a-i gasi ea pe cineva, daca ea nu e in stare. O poveste scurta si usor de citit, dar care cu siguranta te duce cu gandul undeva in trecut.

O scriere delicata! O poveste sensibila la care am asistat fara sa ma emotionez sau sa plang, dar care totusi m-a impresionat atat de mult. Valerie Perrin descrie moartea si cimitirul fara sa fie macabra, iar personajul Violette isi povesteste viata doar ca sa povesteasca, nu ca sa starneasca mila si sa fie jelita. Doar de cateva ori mentioneaza ce este in sufletul ei si nu face caz de asta. Isi poarta durerile cu demnitate si imi place ca, in ciuda necazurilor prin care a trecut, incearca sa traiasca fara sa uite micile detalii care dau culoare vietii: are casa decorata frumos, foloseste crema de maini si detergent parfumat, poarta haine si lenjerie colorate, gusta un vin bun. Si povestile celorlalte personaje mi s-au parut interesante.

O carte care mi-a placut pentru contextul istoric, pentru portretul feminin al personajului Beatriz, pentru priceperea cu care au fost descrise anumite scene dramatice. Si totusi o carte cu multe elemente neclare: povestea Nanei Reja de la inceput (putea lipsi, pentru ca oricum nu a influentat cu nimic intamplarile viitoare); personajul principal este foarte putin implicat in poveste; la inceput nu este clar cine povesteste, despre ce povesteste si cand au loc intamplarile; pana la jumatatea cartii am tot asteptat sa se intample ceva. Anumite intamplari puteau lipsi, pentru ca nu au influentat firul narativ.

O zi din viata unui barbat aproape de varsta pensionarii, care vede ca lumea in care a trait el dintotdeauna se schimba, iar el trebuie sa se adapteze. Mi-a placut!

Captivanta de la prima pana la ultima pagina!

O poveste captivanta! O drama impresionanta care m-a tinut cu sufletul la gura pana la sfarsit.

La inceput mi s-a parut amuzanta, dar apoi glumele erau din ce in ce mai "expirate" si de prost gust. Nu am terminat-o.

Mi-a placut! Ce mi s-a parut deosebit fata de alte povesti despre intoarcerea in trecut a fost ca aici trecutul nu putea fi schimbat in asa fel incat sa influenteze viitorul spre bine. A fost o lectura placuta care a reusit sa imi starneasca curiozitatea in legatura cu destinul personajelor. Intentionez sa citesc si urmatoarele doua carti care continua intamplarile din cafenea.

O poveste draguta care nu prea are legatura cu libraria. Titlul m-a facut sa cred ca viata personajului este intens afectata de faptul ca locuieste intr-o librarie: ca anumite personaje din cartile pe care le citeste acolo o fac sa descopere ceva, ca au loc in librarie anumite evenimente care ii schimba viata, ca anumite carti vor avea legatura cu fapte din viata reala. Din pacate nu se intampla nimic legat in mod special de librarie. La fel de bine putea locui intr-o macelarie sau o policlinica. Cartea care o ajuta sa vada anumite lucruri ii este oferita intr-o cafenea. Nu mi s-a parut ca libraria i-a influentat viata cu ceva. Ba mai mult, nu este vorba de "viata" in librarie, ci de o perioada de doar sase luni. Dupa titlu, am crezut ca este vorba de mai mult.

O poveste simpla despre un tanar diagnosticat cu Alzheimer, care pleaca departe de familie pentru a se regasi si pentru a regasi lucrurile simple care fac viata frumoasa. O poveste pentru cei pasionati de natura si introspectie. O carte pe care as recomanda-o celor pasionati de natura. Contine 70% descrieri din natura (are chiar cateva pagini despre permacultura), 25% introspectie si 5% medicina.