Personaje și povești precum cele pe care Valerie Perrin le creează nu vei mai întâlni niciunde. Te întristează, dar în același timp îți umplu sufletul de bucurie. La finalul cărții rămâi mereu cu un sentiment de amărăciune și melancolie.

Iubesc cartea aceasta. Dintre cele 3, este pe primul loc.

Minunate pasajele despre natura, gradini, flori, pacea eternitatii sepulcrale. Altfel, intriga politista este un "supliment" care mareste trama dar nu potenteaza drama! Din ce in ce mai des, personajele centrale feminine sunt inzestrate cu forta si rezistenta, ca in cazul de fata, putere de adaptare exceptionala, dorinta de iubire. Poate fi placut sa citesti despre pacea decorata floral a cimitirului , despre horticultura si legumicultura, mai ales pentru cei ce tanjesc dupa un ambient verde si curat!

Cat de frumos a scris despre iubire ,durere,dezamăgire .Cum se succed pe rand fericirile și supărările .O carte care se citește și cu zambet pe buze și cu lacrimi in ochi .

O scriere delicata! O poveste sensibila la care am asistat fara sa ma emotionez sau sa plang, dar care totusi m-a impresionat atat de mult. Valerie Perrin descrie moartea si cimitirul fara sa fie macabra, iar personajul Violette isi povesteste viata doar ca sa povesteasca, nu ca sa starneasca mila si sa fie jelita. Doar de cateva ori mentioneaza ce este in sufletul ei si nu face caz de asta. Isi poarta durerile cu demnitate si imi place ca, in ciuda necazurilor prin care a trecut, incearca sa traiasca fara sa uite micile detalii care dau culoare vietii: are casa decorata frumos, foloseste crema de maini si detergent parfumat, poarta haine si lenjerie colorate, gusta un vin bun. Si povestile celorlalte personaje mi s-au parut interesante.

Cartea asta este una dintre cele mai bine citite anul asta. M-a facut sa plang si sa rad, m-a distrus si m-a readus la viata.

Mi a placut mult cartea! Pentru mine are nota 10/10

Minunată poveste!

„Apă proaspată pentru flori”, romanul de debut al scriitoarei Velerie Perrin, se remarcă prin scriitura... proaspătă, inedită, prin modul în care prezintă poveștile de viață ale personajelor sale, cu compasiune, fără să le judece acțiunile. Mi-a plăcut modul în care personajul principal, Violette Toussaint, administratoarea unui cimitir, știe cum să-și poarte doliul, neostentativ, ascuns sub haine frumoase, colorate, de vară din respect pentru viață.

Una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit.

O carte bine scrisa si o poveste extraordinara.

Povestea centrală e șarmantă și romanul suprinde plăcut printr-un echilibru al complexității, însă o găsesc superficială dpdv emoțional.

Pe alocuri mi s-a părut schițată, în ciuda dimensiunilor generoase (544 pagini). Debutează promițător, însă din nefericire se transformă în telenovelă în partea a doua, când devine plictisitoare și presărată cu ridicol. M-am surprins dându-mi ochii peste cap de câteva ori în timp ce o citeam și asta spune multe.

Poveștile de "iubire" sunt trase de păr, infantile, avem în prim-plan oameni de vârsta a doua care se manifestă precum niște adolescenți, toate efuziunile amoroase sunt grăbite, precipitate, siropoase și lipsite de veridicitate.

Pe scurt, oameni (aparent) maturi care nu se cunosc (și încă folosesc pronume de politețe din acest motiv) se uită unul la altul, fac sex și declară instant: "vă iubesc, hai să ne căsătorim".

Dacă aș fi știut de la bun început că vor urma scene à la Sandra Brown sau Danielle Steel categoric nu m-aș fi apucat să citesc acest roman. Am avut alte așteptări.

Personajele sunt, în mare parte, imature și clișeistice. Unul dintre ele este gay (nu dezvălui cine, ce, cum, vă las să descoperiți) - probabil plasat strategic pentru o încadrare în actualitate - și orientarea lui sexuală este foarte evidentă încă din prima clipă în care apare personajul în carte.

Așadar, stereotipic, iar prezența sa în roman, la fel ca a altor câteva personaje - sateliți, e justificată doar prin faptul că o ajută pe Violette, personajul principal.

În rest, mai avem (cu o singură excepție - și aceea narcisistă) personaje feminine lipsite de stimă de sine, care nu se respectă și trăiesc pentru a fi pe placul bărbaților și masculi egocentrici, abuzivi în diverse grade.

Totul are un iz perimat, florile s-au ofilit demult, cineva a uitat să le schimbe apa. Un titlu mai adecvat ar fi fost "Les amants immortels", sau "Les adultères perpetuels".