Nici pe departe atât de interesantă sau captivantă pe cât mă așteptam. Se citește ușor, cursul evenimentelor este destul de liniar.

M-am bucurat să îl regăsesc pe Alex Michaelides, sau mai bine zis, să îi regăsesc stilul în acest nou roman. Mi-a plăcut foarte mult cartea. Are un ritm alert, o temă foarte interesantă și personaje bine conturate. Și în mod clar, are un final la care nu te aștepți. Autorul prezintă într-un mod fascinant atmosfera din campusul Cambridge-ului și toate personajele care frecventează campusul. De asemenea, paralela pe care acesta o face între personaje, referitor la copilăria acestora, te face să realizezi câtă influență au întâmplările și oamenii cu care ai de-a face în anumite perioade ale dezvoltării fizice și emoționale asupra a ceea ce vei deveni în viitor.

O poveste de dragoste desfășurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Așa ar suna într-o singură propoziție ideea principală a cărtii. Însă este mai mult decât atât. Povestea de dragoste nu este nici pe departe atât de romantică pe cât ar trebui sau pe cât ne-am astepta, și asta nu din princina faptului că cei doi protagoniști nu se iubesc, ci din cauză că războiul distruge efectiv tot ce îi iese în cale. Romanul, extrem de bine documentat, aduce în prim-plan contextul politic în care se afla România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest context își trăiesc povestea Lulli și Heinrich, două personaje aflate, din punct de vedere politic, în tabere diferite. Mi-a plăcut foarte mult portretul pe care autoarea i l-a conturat lui Heinrich, un bărbat sobru, foarte diplomat, extrem de inteligent, curajos, serios și foarte bine ancorat în realitate, perfect conștient de ceea ce înseamnă războiul și unde și cum acesta se va termina. De asemenea, Lulli este înzestrată la rândul ei cu aceeași inteligență și cu un simț al umorului cinic, pe placul a mult prea puțini oameni. La polul opus se află Barbu, care știe să intervină numai când trebuie și găsește întotdeauna cuvintele potrivite contextului în care se află. În poveste întâlnim și alte personaje cheie, cum ar fi Elvira, Miți, Marie, atât de bine încadrate în acea perioadă. Finalul poveștii mi-a lăsat un gust amar, dar poate că un final fericit ar fi fost mult prea puțin probabil având în vedere dezastrul produs la nivel mondial de război și ținând cont de poziția pe care o ocupa Heinrich. Descrierile tinerilor implicați in război, alături de descrierile dezolante ale peisajelor, străzilor, orașelor, etc. pur și simplu te cutremură. Nota 10 pentru documentare. Un minunat roman de debut, care ar fi scenariul perfect pentru un film. O poveste de dragoste înghițită de război, este descrierea potrivită a cărții.

Început promițător, temă interesantă, perfect ancorată în România actuală, însă cu un final prea brusc. Parcă ar avea nevoie de o continuare.

O carte fascinantă, pe care nu o poți lăsa din mână, care nu vrei să se termine, dar care în același timp te provoacă să citești incă un capitol și încă unul, pentru a ajunge cât mai aproape de adevăr. Acțiunea, în mare, are loc în Anglia și Australia în 1900, 1913, 1975 și 2005. Este fascinantă această trecere de la un plan la altul, de la un personaj la altul și modul în care ne apropiem de adevăr, alternând perioadele temporare și personajele. Aceasta este o caracteristică a autoarei, Kate Morton, regăsind această tehnică în toate romanele ei. Nu se poate să nu menționez simbolurile întâlnite pe parcursul cărții, cum ar fi mărul, care la final va aduce la suprafață o mare "comoară", labirintul, grădina etc. Personajul preferat este Cass, poate și datorită faptului că este "ancorată" în prezent, spre deosebire de Eliza, Rose, Adeline, care s-au comportat și au acționat cel mai probabil specific perioadei în care au trăit. Pe Nell nu am înțeles-o din mai multe puncte de vedere, în special nu am înțeles îndepărtarea ei de familia adevărată, cea care a adoptat-o și crescut-o, în momentul în care a aflat adevărul. În opinia mea, nu ar fi trebuit să se desprindă de ei și nici să nu se considere parte din familie, în special pentru că nimeni nu a făcut-o vreodată să se simtă "în plus". Însă, dacă ea nu ar fi acționat așa, noi nu am fi luat parte la o asemenea poveste. Un mare plus din partea mea și pentru poveștile Autoarei, intercalate atât de frumos în paginile romanului. Recomand cu mare drag lecturarea acestei capodopere.

Ultimul volum al tetralogiei "Cimitirul cărţilor uitate" reuşeşte să aducă în prim-plan personaje noi, a căror destine se vor împleti cu ale personajelor din celelalte trei volume şi a căror acţiuni vor duce la un final de serie excepţional. Nimic nu este lăsat la întâmplare, toate necunoscutele de până acum îşi găsesc explicaţia în acest volum. Personajul meu preferat rămâne în continuare Fermin, însă nu pot să nu-i includ pe dl Sempere şi pe Isabella în această listă. De remarcat şi evoluţia pe care o are Daniel, de la primul volum până la ultimul. Finalul este magistral. Tot respectul şi toată admiraţia pentru autor, pentru măiestria cu care a putut contura şi da viaţa unor asemenea personaje. A fost o adevărată plăcere să "mă pierd" printre cele aproape 2000 de pagini. Recomand cu drag lecturarea celor patru volume, dar neapărat împreună şi cronologic, în ordinea apariţiei lor. Nu aveţi ce pierde, ci dimpotrivă!

Cea de-a treia carte, care face parte din tetralogia "Cimitirul cărților uitate", îl are în prim-plan pe Fermin Romero de Torres. Aflăm astfel care este povestea lui și descoperim ce este dincolo de atașamentul și prietenia pe care le are fața de Daniel. De asemenea, prin povestea vieții lui Fermin, autorul face foarte frumos legătura între primele două volume. Multe lucruri și întâmplări din primele volume sunt explicate în acest al treilea. Titlul romanului se referă la David Martin, acesta fiind de fapt "Prizonierul cerului". Modul în care se încheie volumul dă clar de înțeles că urmează un al patrulea, care va elucida tot misterul.

O lectură fascinantă. Ca și în "Umbra vântului", toată acțiunea se învârte în jurul cărților, mai exact al modului de scriere a acestora Deși este al doilea volum al tetralogiei "Cimitirul cărților uitate", acțiunea din "Jocul îngerului" se desfășoară înaintea celei din "Umbra vântului", însă regăsim personaje comune și librăria "Sempere și fiii" care are și de această dată un rol principal. Finalul este fabulos și fericit din punctul meu de vedere. De asemenea, în final mi s-au lămurit anumite îndoieli și neconcordanțe pe care le aveam legat de familia Sempere. Abia aștept să văd cu ce o să mă surprindă și ultimele două volume.

Pur și simplu minunată! O lectură care te fascinează de la început până la final, plină de acțiune și intrigă. Un băiat găsește o carte, iar în urma lecturării acesteia face o obsesie pentru autorul despre care nu se știe aproape nimic și a cărui cărți nu se mai găsesc, fiind mistuite de foc. Astfel, Daniel Sempere pornește într-o fascinantă căutare de informații ce l-ar putea face să afle mai multe despre Julian Carax, autorul cărții. Este minunat modul în care viața lui Daniel începe să semene cu povestea din trecut a lui Julian, însă cu un final fericit. Abia aștept să văd cu ce o să mă surprindă celelalte trei cărți care, împreună cu "Umbra vântului" , formează tetralogia "Cimitirul cărților uitate".

In opinia mea, cea mai buna carte a lui Care Santos. A doua citita de mine, dupa "Jumatate de viata" si cea care m-a facut sa le cumpar si lecturez si pe celelalte.

Îi ofer 5 steluțe pentru finalul total neașteptat si foarte bine conturat. Începutul nu m-a atras foarte mult, insa cu cat inainta povestea, cu atat am devenit mai captivata si dornica sa descopar adevarul.

Cartea abordeaza un subiect foarte interesant, iar toata "actiunea" consta intr-un schimb de corespondenta intre cei doi matematicieni, Blaise Pascal si Pierre de Fermat.

Actiunea incepe mai greoi, insa merita citita. Mi-a placut!

Pur si simplu minunata! Cartea aduce in prim-plan implicarea, efortul si importanta femeilor-spion in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Un thriller deosebit.

Deşi are un început promiţator, lasând impresia ca avem din nou de-a face cu stilul caracteristic al lui Care Santos, de a combina misterele trecutului cu prezentul, acţiunea se petrece în mare parte pe parcursul a 24 de ore şi nu este nici pe departe atât de interesanta pe cât ar parea.

O carte foarte bună, cu un final surprinzător. O recomand.