Prizonierul cerului
Prizonierul cerului, cel de-al treilea volum din ciclul de romane din care mai fac parte Umbra vintului si Jocul ingerului,  revine la misterioasa si fascinanta lume din Cimitirul Cartilor Uitate,  in centrul vechi al Barcelonei. In dimineata de Craciun a anului 1957,  Daniel Sempere, cunoscutul protagonist, se afla singur in anticariatul  tatalui sau, cind apare un personaj misterios. Acesta isi manifesta  interesul fata de unul dintre cele mai pretioase volume din magazin,  tinut sub cheie, o editie frumoasa, cu ilustratii unice, din Contele de Monte-Cristo.  Desi nu pare sa aiba o pasiune aparte pentru carti, strainul insista sa  cumpere aceasta editie scumpa si sa i-o daruiasca celui mai bun prieten  al lui Daniel, impreuna cu o dedicatie stranie. Vizita sa declanseaza o  serie de aventuri uluitoare, presarate cu urmariri, tradari, povesti de  iubire, evadari spectaculoase din temnita, schimbari de identitate si  reintoarceri din morti care schimba destinele tuturor si la care  cititorii fideli vor lua parte cu sufletul la gura. 
Un roman al splendorii si al capcanelor, care la rindul lor  ascund alte si alte capcane. In miinile lui Carlos Ruiz Zafon, fiecare  scena imprumuta aerul misterios din primele filme ale lui Orson Welles.  Trebuie sa fii cu adevarat romantic ca sa-i poti aprecia intreaga  valoare. Abia atunci lectura ta va fi exceptionala. - Stephen King
Curata magie, doar astfel de cuvinte pot descrie romanul lui Carlos  Ruiz Zafon. Istorie si arta scrisului, intriga si caracter, personaje si  profiluri sinuoase, totul ca la carte. Scriitura lui Zafon e aidoma  unui parfum care se risipeste, seducator si senzual, dar a carui aroma  persista si dupa ce ai uitat de el. - Hamburger Abendblatt
Am gasit inca o carte care dovedeste ce minunat e sa te  cufunzi intr-o poveste plina de resurse: seductie, risc, razbunare si un  mister pe care autorul il tese magistral. - The Philadelphia Inquirer
PRP: 44.95 Lei
 
										Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
42.70Lei
42.70Lei
44.95 LeiIn stoc
 
									Descrierea produsului

Detaliile produsului
 
 Achizitie verificata
                        Achizitie verificata