Revolutia Rusa 1891-1924

Revolutia Rusa 1891-1924. Tragedia unui popor

Aceasta carte a aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

O capodopera moderna. - Andrew Marr

Revolutia Rusa (1891-1924). Tragedia unui popor (1997) a fost distinsa cu Wolfson Prize, NCR Book Award, W.H. Smith Literary Award, Longman/History Today Book Prize si Los Angeles Times Book Prize.

Scrisa intr-un stil narativ care surprinde atit amploarea, cit si numeroase detalii privind desfasurarea imensului cataclism istoric care a fost Revolutia Rusa, istoria lui Orlando Figes este unul dintre cele mai importante studii contemporane asupra Rusiei inceputului de secol XX. Decupajul cronologic ales de autor este relevant: incepind cu anii 1880, corespunzatori abandonarii de catre regimul tarist a tentativelor de reforma si revenirii in forta, odata cu Alexandru al III-lea, a unei politici autocrate, si pina la moartea lui Lenin, in 1924. Cautind sa reinvie o realitate complexa, Figes urmareste istoriile individuale a numeroase personaje din diverse categorii sociale – de la scriitorul Maxim Gorki, a carui corespondenta ii dezvaluie incredibila luciditate, trecind prin frumoasa figura a taranului reformator Serghei Semionov, pina la personaje ambivalente cum ar fi Dmitri Oskin, un simplu soldat pe care razboiul civil il va transforma intr-un comisar bolsevic nemilos. Inca de la primele ore, Revolutia Rusa a fost o jacquerie de o violenta incredibila pe care numai bolsevicii au reusit sa o exploateze. Lenin, caruia Figes ii schiteaza un portret fascinant, a inteles avantajul pe care il putea obtine. Violenta – si slabiciunea adversarilor lor – le-a deschis calea bolsevicilor, apoi Terorii Rosii si consolidarii sistemului partidului-stat politienesc, birocratic, corupt si ineficient care avea sa dureze pina la sfirsitul anilor 1980.

De la Doctor Jivago, este cea mai emotionanta descriere a Revolutiei Ruse. - Independent

Volumul lui Orlando Figes combina forta dramatica, naratiunea captivanta si o eruditie desavirsita – o realizare extraordinara. - Sunday Telegraph

Tragedia unui popor va ajuta mai mult decit orice alta carte la intelegerea Revolutiei Ruse. - London Review of Books

Tragedia revolutionara a poporului rus a constat mai curind in mostenirea lasata de propria inapoiere culturala decit in influenta malefica a unor bolsevici "venetici". Oamenii nu au fost victimele revolutiei, ci protagonisti in tragedia ei. Se poate usor crede ca dupa saptezeci de ani de opresiune comunista poporul si-a cistigat dreptul de a se considera victima. Dar perspectivele Rusiei ca natiune democratica depind in mare masura de capacitatea rusilor de a privi in fata istoria lor recenta; iar aceasta trebuie sa atraga dupa sine recunoasterea faptului ca, indiferent cit de oprimati au fost oamenii de sistemul sovietic, el s-a dezvoltat pe pamint rusesc. Slabiciunea culturii democratice rusesti a fost aceea care a permis bolsevismului sa prinda radacini. Aceasta a fost mostenirea istoriei Rusiei, a secolelor de iobagie si de conducere autocratica, care i-au tinut pe oamenii de rind pasivi si lipsiti de putere. Fara indoiala, a fost tragedia unor oameni, dar a fost o tragedie care s-a infaptuit cu ajutorul lor. Poporul rus a fost prins in capcana tiraniei propriei lui istorii. - Orlando Figes

Fragment din cartea "Revolutia Rusa 1891-1924" de Orlando Figes

"DINASTIA

Iar peste Rusia zaresc un foc

Mistuitor, intins spre zari.

Cum sa explicam colapsul acestei dinastii? Colaps este cu certitudine cuvantul potrivit. Pentru ca regimul Romanovilor s-a prabusit sub greutatea propriilor contradictii interne. El nu a fost rasturnat. La fel ca in toate revolutiile moderne, primele fisuri au aparut la varf. Revolutia nu a inceput cu miscarea muncitoreasca - care i-a preocupat atat de mult timp pe istoricii de stanga din Occident. Nu a inceput nici cu sciziunea miscarilor nationaliste de la periferia imperiului : la fel ca in cazul prabusirii Imperiului Sovietic, ridicat pe ruinele dinastiei Romanovilor, revolta nationalista a fost mai degraba o consecinta a crizei de la centru, si nu cauza acesteia. Un argument mai convingator ar fi sa spunem ca totul a inceput odata cu revolutia taraneasca, care in unele locuri a inceput inca din 1902, cu trei ani inainte de Revolutia din 1905, si ca ea era cu adevarat inevitabila, dat fiind ca societatea ruseasca era in proportie covarsitoare reprezentata de taranime. Chiar daca problema taraneasca, la fel ca si aceea a muncitorilor si a nationa-a creat slabiciuni structurale fundamentale in sistemul social al vechiului regim, nu ea este cea care i-a determinat politica; iar problema era tocmai politica. Nu avem nici un motiv sa presupunem ca regimul tarist era sortit sa se prabuseasca, asa cum sustineau odinioara adeptii determinismului marxist, din perspectiva ingusta a „contradictiilor sociale". S-ar fi putut salva prin reforme. Aici este insa buba. Ultimilor doi tari le-a lipsit dorinta de a implementa reforme reale. E drept ca, in 1905, cand tarul era gata sa fie rasturnat de pe tron, el a ajuns, impotriva vointei sale, sa faca anumite concesii in directia reformei ; dar, odata ce pericolul a trecut, el s-a aliat din nou cu sustinatorii reactiunii. Aceasta este slabiciunea fatala a rationamentului acelor istorici ai dreptei care prezinta o imagine roz a Imperiului Tarist in pragul Primului Razboi Mondial."

Citeste mai mult

-5%

PRP: 94.95 Lei