Vorbind in soapta. Viata privata in Rusia lui Stalin
De (autor): Orlando Figes
De la Revolutia din Octombrie pana la moartea lui Stalin si chiar dupa aceea, viata rusilor a stat sub semnul nelinistii: un simplu cuvant sau gest putea fi inceputul unei cariere exceptionale sau, dimpotriva, putea distruge o intreaga familie. In apartamentele la comun, micile diferende duceau adesea la denunturi fatale. In spatele zambetului colegului de birou se putea ascunde un colaborator al sistemului care urmarea sa-ti ia postul. Intr-o societate in care oricine era suspect, nici macar membrii aparatului de stat nu erau scutiti de delatiuni si arestari. Orlando Figes a intervievat supravietuitori ai regimului stalinist si a citit sute de documente oficiale si private pentru a intelege cum se desfasura viata de zi cu zi in aceasta perioada dominata de neincredere, teama, compromisuri si tradari, in care doar cativa au indraznit sa ridice glasul si sa denunte abuzurile conducatorilor.
O carte care mi-a lasat o amintire de nesters. - Simon Sebag Montefiore
Vorbind in soapta descrie framantarile familiilor dezbinate de paranoia, instrainarea si tradarea care au marcat viata privata a rusilor generatii la rand. O panorama a trecutului dureros al Rusiei in vremea lui Stalin si un ghid pentru prezentul ei. - The Economist
Datorita lui Figes, supravietuitorii regimului stalinist nu mai vorbesc in soapta, ci isi fac auzit glasul. - The New York Times Book Review
O poveste exceptionala despre vieti pierdute si furate. - Sunday Times
Aceasta carte ar trebui sa devina o lectura obligatorie in Rusia de astazi. - The Times
Lucida, amanuntita si esentiala pentru a intelege societatea stalinista... un studiu exemplar al mentalitatilor. - Kirkus Reviews
Extraordinara. - The New Yorker
Traducere din limba engleza de Justina Bandol, Mihaela Negrila.

nou
89.00Lei
89.00Lei
Primesti 89 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
De la Revolutia din Octombrie pana la moartea lui Stalin si chiar dupa aceea, viata rusilor a stat sub semnul nelinistii: un simplu cuvant sau gest putea fi inceputul unei cariere exceptionale sau, dimpotriva, putea distruge o intreaga familie. In apartamentele la comun, micile diferende duceau adesea la denunturi fatale. In spatele zambetului colegului de birou se putea ascunde un colaborator al sistemului care urmarea sa-ti ia postul. Intr-o societate in care oricine era suspect, nici macar membrii aparatului de stat nu erau scutiti de delatiuni si arestari. Orlando Figes a intervievat supravietuitori ai regimului stalinist si a citit sute de documente oficiale si private pentru a intelege cum se desfasura viata de zi cu zi in aceasta perioada dominata de neincredere, teama, compromisuri si tradari, in care doar cativa au indraznit sa ridice glasul si sa denunte abuzurile conducatorilor.
O carte care mi-a lasat o amintire de nesters. - Simon Sebag Montefiore
Vorbind in soapta descrie framantarile familiilor dezbinate de paranoia, instrainarea si tradarea care au marcat viata privata a rusilor generatii la rand. O panorama a trecutului dureros al Rusiei in vremea lui Stalin si un ghid pentru prezentul ei. - The Economist
Datorita lui Figes, supravietuitorii regimului stalinist nu mai vorbesc in soapta, ci isi fac auzit glasul. - The New York Times Book Review
O poveste exceptionala despre vieti pierdute si furate. - Sunday Times
Aceasta carte ar trebui sa devina o lectura obligatorie in Rusia de astazi. - The Times
Lucida, amanuntita si esentiala pentru a intelege societatea stalinista... un studiu exemplar al mentalitatilor. - Kirkus Reviews
Extraordinara. - The New Yorker
Traducere din limba engleza de Justina Bandol, Mihaela Negrila.
Traducere din limba engleza de Justina Bandol, Mihaela Negrila.
Detaliile produsului
- Categoria: Istorie Universala
- Autor: Orlando Figes
- Editura: POLIROM
- An aparitie: 2024
- Editie: Cartonata
- Format: 245 x 170 x 30 mm
- Nr. pagini: 600
- Colectie: Historia
- Titlu Original: The Whisperers: Private Life in Stalin's Russia
- Traducator: Justina Bandol, Mihaela Negrila
- Subiect: Istorie regionala
- Cod: POL978-973-46-9753-3
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
spuberca emilia antaneta
26/03/2024 18:44
Achizitie verificata
Foarte buna, apreciez mult autorul. Livrare rapida, ambalare perfecta, recomand
Arata mai mult
1 din 1 de rezultate