Winston Smith este un personaj obisnuit: el uraste, iubeste si munceste ca oricare alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul ca traieste intr-o lume infernala, in care a uri, a iubi sau a munci sint ginduri venite dintr-un efort supraomenesc al fiecarei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era postatomica, locul de nastere al unui regim totalitar in care orice logica pare sa fi fost abolita. Executiile fara rost, disparitiile peste noapte au devenit firesti. Trecutul este rescris mereu pentru a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorba”, o limba robotizata, care completeaza imaginea de lume ordonata „stiintific” dupa vointa Fratelui cel Mare, care spune ca „razboiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranta este putere”.

Carte recomandata de Cosmin Năstasă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Fragment din cartea "O mie noua sute optzeci si patru" de George Orwell

 

“In sfirsit!! In sfirsit, s-a-ntimplat! Semnul pe care-l astepta de-atita timp! Toata viata, i se pare acum, a tinjit dupa treaba asta.

Winston merge pe un coridor lung, la Minister si, la un moment dat, cind ajunge cam in acelasi loc unde i-a strecurat Julia biletelul in mina mai demult, isi da seama ca exact in spatele lui merge cineva, mai voluminos decit el. Persoana, cine-stie-cine o fi, tuseste scurt, dindu-i a intelege, evident, ca vrea sa stea de vorba cu el. Se rasuceste brusc, sa vada cine-l urmareste. O'Brien.

In sfirsit, se afla unul linga celalalt si parca prima si singura pornire a lui, a lui Winston, este s-o ia la fuga. Inima ii zvicneste de-a dreptul brutal. Nu se simte in stare sa scoata vreo vorba. O'Brien isi urmeaza drumul inainte, in acelasi ritm, apucindu-l prieteneste de brat pentru citeva momente, asa incit ajung sa mearga umar la umar. Tot el sparge gheata primul, in felul lui aparte, cu politetea aceea solemna, care-l face sa fie altfel decit majoritatea membrilor Partidului Interior.

- Asteptam o ocazie potrivita pentru a sta de vorba cu dumneata, ii spune el lui Winston. Mai acum citeva zile, am citit in Times un articol al dumitale, scris in Nouvorba. Am impresia ca dovedesti un interes stiintific pentru limba noastra.

Winston isi mai recapata ceva din stapinirea de sine.

- Stiintific e cam mult spus, zice el. Eu sint un profan. si, pe urma, nu e specialitatea mea. N-am avut niciodata de-a face cu alcatuirea propriu-zisa a limbii.

- Dar scrii intr-un stil foarte elegant, zice O'Brien. Si nu e numai parerea mea. Vorbeam de curind cu un prieten al dumitale care este, fara indoiala, un specialist. Imi scapa numele lui in clipa asta.

Winston simte un nou junghi dureros in inima.”