Jurnalul lui 66. Noaptea in care am ars
Jurnalul lui 66. Noaptea in care am ars
Pe 30 octombrie 2015, in clubul Colectiv din Bucuresti a izbucnit un incendiu, in timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost ranite, iar numarul mortilor a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din Romania postdecembrista. Alexandra Furnea avea 27 de ani cand a fost ranita in Colectiv. Aceasta carte este marturia ei despre noaptea incendiului, despre experienta in Spitalul de Arsi din Bucuresti si despre consecintele coruptiei si nepasarii.
Jurnalul lui 66 s-a nascut din dorinta si nevoia de a spune adevarul despre incendiul din clubul Colectiv si despre ceea ce i-a urmat. Am vrut sa va ajut sa intelegeti ca am fost - si ati fost - mintiti atunci cand ni s-a spus ca ,,avem tot ce ne trebuie". Mi-am dorit sa stiti de ce atat de multi dintre noi au murit in spitalele nevindecarii. Am incercat sa descriu felul in care am fost abandonati de sistemul medical dupa ce am scapat din acele salasuri ale suferintei. Am tinut sa va am alaturi in drumul anevoios, niciodata incheiat, spre recuperare. Caci viata nu a mers inainte dupa tragedie, ci s-a oprit acolo, in cenusa din container, si a fost inlocuita cu o alta existenta, intr-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale si operatii. Am sperat ca voi izbuti sa va fac sa traiti alaturi de mine toate acestea pentru ca doar impreuna putem sa dam sens si coerenta ororilor din acele zile si din anii care le-au urmat. Si, nu in ultimul rand, nadajduiesc ca va veti regasi in patimile mele, ca victime ale coruptiei, din cauza careia aproape fiecare roman are un Colectiv al sau. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut in noaptea de 30 octombrie 2015 si dupa aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care il las Romaniei, in speranta ca, intr-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile. - Alexandra Furnea
Alexandra Furnea (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist si activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Petru Maior" din Targu Mures si are un masterat in studii americane la Universitatea din Bucuresti. Intre 2011 si 2020 a fost redactor la revista muzicala Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proza si articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei. Este supravietuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Alexandra Furnea (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist si activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Petru Maior" din Targu Mures si are un masterat in studii americane la Universitatea din Bucuresti. Intre 2011 si 2020 a fost redactor la revista muzicala Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proza si articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei. Este supravietuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Fragment din cartea "Jurnalul lui 66. Noaptea in care am ars" de Alexandra Furnea:
"- Tu ai fost acolo, nu domnisoara? ma intampina direct profesorul.
- Buna seara, da. Am venit la dumneavoastra pentru ca...
- Eu nu am cum sa te ajut. Nu prea vreau sa ma bag in toata treaba asta cu Colectivul. E multa politica la mijloc si ar da prost.
Il privesc confuza. Politica? Ce legatura are asta cu consultatia mea? M-a intrerupt atat de brusc, incat mi-am pierdut sirul gandurilor. incerc sa-mi revin.
- Dar, domnule doctor, eu... Eu vreau doar o parere despre aratator. Nu ma intereseaza politica. Stiti, ma doare foarte tare si supureaza, in plus...
- Ei, si? Nu se ocupa de tine aia de la Arsi? Ce cauti tu la mine? De ce nu te duci la ei?
- Am fost, dar...
- Pai, si? Nu e problema mea sa repar ce strica altii. Intoarce-te la ei. Eu n-am ce sa-ti fac.
Ma simt complet umilita. Nu inteleg de ce m-a mai primit daca stia ca nu vrea sa ma trateze. Putea sa transmita prin asistenta ca are programul plin, sau o alta scuza. Orice ar fi fost mai decent decat o asemenea scena. In geaca mea larga, cu pansamentele itindu-mi-se murdare de sange si de creme pe sub haine, incapabila sa deschid o usa singura, imi vine sa plang de neputinta. Inlemnesc in fata profesorului cu radiografia sub bratul drept. Nu stiu daca are rost sa insist sau daca ar fi mai bine sa plec pur si simplu fara sa mai spun vreun cuvant. Genunchii mi se inmoaie dintr-odata si mi se face rau din cauza caldurii. Transpir si sudoarea mi se prelinge pe obrajii tumefiati. Nu pot sa ma dezbrac fara ajutor si nu indraznesc sa i-l cer doctorului Pavel. Cat despre asistenta dumnealui, a iesit din cabinet in tromba, fara sa se uite la mine. Sunt din nou singura si nevolnica, printre oameni a caror meserie este sa isi ocroteasca semenii. Dar nu o fac. Dimpotriva. Intre noi este o liniste mormantala. Barbatul se joaca cu un pix pe birou si ma cerceteaza pe sub ochelari. Inghit in sec si, cu ultimele forte, continui.
- Va rog, daca tot am venit, macar sa va arat radiografia.
- Daca insisti...
Ma asez in sfarsit - chiar daca nepoftita - si scot cu dificultate placa din plic. Imi tremura mainile de la efort. O pun pe masa inaintea medicului, care o priveste scurt, apoi imi face semn s-o iau de acolo.
- Dar, domnule doctor, eu... Eu vreau doar o parere despre aratator. Nu ma intereseaza politica. Stiti, ma doare foarte tare si supureaza, in plus...
- Ei, si? Nu se ocupa de tine aia de la Arsi? Ce cauti tu la mine? De ce nu te duci la ei?
- Am fost, dar...
- Pai, si? Nu e problema mea sa repar ce strica altii. Intoarce-te la ei. Eu n-am ce sa-ti fac.
Ma simt complet umilita. Nu inteleg de ce m-a mai primit daca stia ca nu vrea sa ma trateze. Putea sa transmita prin asistenta ca are programul plin, sau o alta scuza. Orice ar fi fost mai decent decat o asemenea scena. In geaca mea larga, cu pansamentele itindu-mi-se murdare de sange si de creme pe sub haine, incapabila sa deschid o usa singura, imi vine sa plang de neputinta. Inlemnesc in fata profesorului cu radiografia sub bratul drept. Nu stiu daca are rost sa insist sau daca ar fi mai bine sa plec pur si simplu fara sa mai spun vreun cuvant. Genunchii mi se inmoaie dintr-odata si mi se face rau din cauza caldurii. Transpir si sudoarea mi se prelinge pe obrajii tumefiati. Nu pot sa ma dezbrac fara ajutor si nu indraznesc sa i-l cer doctorului Pavel. Cat despre asistenta dumnealui, a iesit din cabinet in tromba, fara sa se uite la mine. Sunt din nou singura si nevolnica, printre oameni a caror meserie este sa isi ocroteasca semenii. Dar nu o fac. Dimpotriva. Intre noi este o liniste mormantala. Barbatul se joaca cu un pix pe birou si ma cerceteaza pe sub ochelari. Inghit in sec si, cu ultimele forte, continui.
- Va rog, daca tot am venit, macar sa va arat radiografia.
- Daca insisti...
Ma asez in sfarsit - chiar daca nepoftita - si scot cu dificultate placa din plic. Imi tremura mainile de la efort. O pun pe masa inaintea medicului, care o priveste scurt, apoi imi face semn s-o iau de acolo.
- Mda, pare a fi o artrita. Altceva?
Ma chinui sa o bag la loc. Profesorul Pavel imi urmareste detasat gesturile neindemanatice. Nici acum nu se ofera sa ma ajute. Degetele mele bolnave nu ma asculta. Trec cateva minute jenante de mosmoleala. Cand reusesc in sfarsit, siroiesc de transpiratie si ma ustura ranile de pe scalp sub caciula groasa. Apoi, baigui invinsa:
- Ce... ce ma sfatuiti sa fac?
- Sa te duci la Arsi, sa-ti zica aia."
Ma chinui sa o bag la loc. Profesorul Pavel imi urmareste detasat gesturile neindemanatice. Nici acum nu se ofera sa ma ajute. Degetele mele bolnave nu ma asculta. Trec cateva minute jenante de mosmoleala. Cand reusesc in sfarsit, siroiesc de transpiratie si ma ustura ranile de pe scalp sub caciula groasa. Apoi, baigui invinsa:
- Ce... ce ma sfatuiti sa fac?
- Sa te duci la Arsi, sa-ti zica aia."
39.90Lei
39.90Lei
Primesti 39 puncte
In stoc
Estimare livrare marti, 28 octombrie - vineri, 31 octombrie
Descrierea produsului
Pe 30 octombrie 2015, in clubul Colectiv din Bucuresti a izbucnit un incendiu, in timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost ranite, iar numarul mortilor a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din Romania postdecembrista. Alexandra Furnea avea 27 de ani cand a fost ranita in Colectiv. Aceasta carte este marturia ei despre noaptea incendiului, despre experienta in Spitalul de Arsi din Bucuresti si despre consecintele coruptiei si nepasarii.
Jurnalul lui 66 s-a nascut din dorinta si nevoia de a spune adevarul despre incendiul din clubul Colectiv si despre ceea ce i-a urmat. Am vrut sa va ajut sa intelegeti ca am fost - si ati fost - mintiti atunci cand ni s-a spus ca ,,avem tot ce ne trebuie". Mi-am dorit sa stiti de ce atat de multi dintre noi au murit in spitalele nevindecarii. Am incercat sa descriu felul in care am fost abandonati de sistemul medical dupa ce am scapat din acele salasuri ale suferintei. Am tinut sa va am alaturi in drumul anevoios, niciodata incheiat, spre recuperare. Caci viata nu a mers inainte dupa tragedie, ci s-a oprit acolo, in cenusa din container, si a fost inlocuita cu o alta existenta, intr-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale si operatii. Am sperat ca voi izbuti sa va fac sa traiti alaturi de mine toate acestea pentru ca doar impreuna putem sa dam sens si coerenta ororilor din acele zile si din anii care le-au urmat. Si, nu in ultimul rand, nadajduiesc ca va veti regasi in patimile mele, ca victime ale coruptiei, din cauza careia aproape fiecare roman are un Colectiv al sau. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut in noaptea de 30 octombrie 2015 si dupa aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care il las Romaniei, in speranta ca, intr-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile. - Alexandra Furnea
Alexandra Furnea (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist si activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Petru Maior" din Targu Mures si are un masterat in studii americane la Universitatea din Bucuresti. Intre 2011 si 2020 a fost redactor la revista muzicala Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proza si articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei. Este supravietuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Alexandra Furnea (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist si activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Petru Maior" din Targu Mures si are un masterat in studii americane la Universitatea din Bucuresti. Intre 2011 si 2020 a fost redactor la revista muzicala Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proza si articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei. Este supravietuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Fragment din cartea "Jurnalul lui 66. Noaptea in care am ars" de Alexandra Furnea:
"- Tu ai fost acolo, nu domnisoara? ma intampina direct profesorul.
- Buna seara, da. Am venit la dumneavoastra pentru ca...
- Eu nu am cum sa te ajut. Nu prea vreau sa ma bag in toata treaba asta cu Colectivul. E multa politica la mijloc si ar da prost.
Il privesc confuza. Politica? Ce legatura are asta cu consultatia mea? M-a intrerupt atat de brusc, incat mi-am pierdut sirul gandurilor. incerc sa-mi revin.
- Dar, domnule doctor, eu... Eu vreau doar o parere despre aratator. Nu ma intereseaza politica. Stiti, ma doare foarte tare si supureaza, in plus...
- Ei, si? Nu se ocupa de tine aia de la Arsi? Ce cauti tu la mine? De ce nu te duci la ei?
- Am fost, dar...
- Pai, si? Nu e problema mea sa repar ce strica altii. Intoarce-te la ei. Eu n-am ce sa-ti fac.
Ma simt complet umilita. Nu inteleg de ce m-a mai primit daca stia ca nu vrea sa ma trateze. Putea sa transmita prin asistenta ca are programul plin, sau o alta scuza. Orice ar fi fost mai decent decat o asemenea scena. In geaca mea larga, cu pansamentele itindu-mi-se murdare de sange si de creme pe sub haine, incapabila sa deschid o usa singura, imi vine sa plang de neputinta. Inlemnesc in fata profesorului cu radiografia sub bratul drept. Nu stiu daca are rost sa insist sau daca ar fi mai bine sa plec pur si simplu fara sa mai spun vreun cuvant. Genunchii mi se inmoaie dintr-odata si mi se face rau din cauza caldurii. Transpir si sudoarea mi se prelinge pe obrajii tumefiati. Nu pot sa ma dezbrac fara ajutor si nu indraznesc sa i-l cer doctorului Pavel. Cat despre asistenta dumnealui, a iesit din cabinet in tromba, fara sa se uite la mine. Sunt din nou singura si nevolnica, printre oameni a caror meserie este sa isi ocroteasca semenii. Dar nu o fac. Dimpotriva. Intre noi este o liniste mormantala. Barbatul se joaca cu un pix pe birou si ma cerceteaza pe sub ochelari. Inghit in sec si, cu ultimele forte, continui.
- Va rog, daca tot am venit, macar sa va arat radiografia.
- Daca insisti...
Ma asez in sfarsit - chiar daca nepoftita - si scot cu dificultate placa din plic. Imi tremura mainile de la efort. O pun pe masa inaintea medicului, care o priveste scurt, apoi imi face semn s-o iau de acolo.
- Dar, domnule doctor, eu... Eu vreau doar o parere despre aratator. Nu ma intereseaza politica. Stiti, ma doare foarte tare si supureaza, in plus...
- Ei, si? Nu se ocupa de tine aia de la Arsi? Ce cauti tu la mine? De ce nu te duci la ei?
- Am fost, dar...
- Pai, si? Nu e problema mea sa repar ce strica altii. Intoarce-te la ei. Eu n-am ce sa-ti fac.
Ma simt complet umilita. Nu inteleg de ce m-a mai primit daca stia ca nu vrea sa ma trateze. Putea sa transmita prin asistenta ca are programul plin, sau o alta scuza. Orice ar fi fost mai decent decat o asemenea scena. In geaca mea larga, cu pansamentele itindu-mi-se murdare de sange si de creme pe sub haine, incapabila sa deschid o usa singura, imi vine sa plang de neputinta. Inlemnesc in fata profesorului cu radiografia sub bratul drept. Nu stiu daca are rost sa insist sau daca ar fi mai bine sa plec pur si simplu fara sa mai spun vreun cuvant. Genunchii mi se inmoaie dintr-odata si mi se face rau din cauza caldurii. Transpir si sudoarea mi se prelinge pe obrajii tumefiati. Nu pot sa ma dezbrac fara ajutor si nu indraznesc sa i-l cer doctorului Pavel. Cat despre asistenta dumnealui, a iesit din cabinet in tromba, fara sa se uite la mine. Sunt din nou singura si nevolnica, printre oameni a caror meserie este sa isi ocroteasca semenii. Dar nu o fac. Dimpotriva. Intre noi este o liniste mormantala. Barbatul se joaca cu un pix pe birou si ma cerceteaza pe sub ochelari. Inghit in sec si, cu ultimele forte, continui.
- Va rog, daca tot am venit, macar sa va arat radiografia.
- Daca insisti...
Ma asez in sfarsit - chiar daca nepoftita - si scot cu dificultate placa din plic. Imi tremura mainile de la efort. O pun pe masa inaintea medicului, care o priveste scurt, apoi imi face semn s-o iau de acolo.
- Mda, pare a fi o artrita. Altceva?
Ma chinui sa o bag la loc. Profesorul Pavel imi urmareste detasat gesturile neindemanatice. Nici acum nu se ofera sa ma ajute. Degetele mele bolnave nu ma asculta. Trec cateva minute jenante de mosmoleala. Cand reusesc in sfarsit, siroiesc de transpiratie si ma ustura ranile de pe scalp sub caciula groasa. Apoi, baigui invinsa:
- Ce... ce ma sfatuiti sa fac?
- Sa te duci la Arsi, sa-ti zica aia."
Ma chinui sa o bag la loc. Profesorul Pavel imi urmareste detasat gesturile neindemanatice. Nici acum nu se ofera sa ma ajute. Degetele mele bolnave nu ma asculta. Trec cateva minute jenante de mosmoleala. Cand reusesc in sfarsit, siroiesc de transpiratie si ma ustura ranile de pe scalp sub caciula groasa. Apoi, baigui invinsa:
- Ce... ce ma sfatuiti sa fac?
- Sa te duci la Arsi, sa-ti zica aia."
Detaliile produsului
De acelasi autor
Review-uri
crina d.
26/02/2023 11:44
O carte care ar trebui sa fie un document pe masa oricarei instante de judecata. Cei vinovati de Colectiv ar trebui sa fie condamnati cat mai repede.
Arata mai mult
macare mirela
23/02/2023 14:02
E greu sa povestesti despre asemenea carte care nu este "doar" o carte, o insiruire de cuvinte. Este parte din viata unui om care niciodata nu va mai fi la fel; nici fizic, nici psihic, nici emotional. Citesti si traiesti suferinta Omului care a avut curaj sa arate adevarata fata a sistemului care ne ucide, a Omului care a avut incredere in acest sistem care i-a furat viitorul. Nu ai cum sa ramai indiferent in fata acestei dureri fizice, pe care o simti si tu, la randul tau, pe masura ce cuvintele curg. Plangi alaturi de cei umiliti si chinuiti in asa-zisele spitale; te cuprinde furia cand vezi incompetenta si indiferenta celor care se cred mici dumnezei. Cuvintele sunt sarace si nu pot descrie starile pe care le ai cand traiesti fiecare fraza, fiecare propozitie, fiecare durere. As vrea sa spun mai multe despre aceasta carte, dar nu pot. Va las pe voi sa o faceti. Doare prea mult; fizic si psihic.
Arata mai mult
Cititorul fe34be
19/02/2023 10:56
Achizitie verificata
"Jurnalul lui 66" consider că este o carte care ar trebui să fie citită de absolut toată lumea. Da, este o carte care o să vă distrugă emoțional, însă care prezintă modul în care pacienții sunt tratați și urâtul adevăr din spatele sistemului medical.
Arata mai mult
Asztrid
16/02/2023 11:46
Achizitie verificata
Ca de fiecare data exemplarul comandat a sosit in stare perfecta, fara absolut nici un defect; a lipsit insa revista Libris din colet.
Un plus pentru modul de ambalare, cu toate ca agentul de la curierat nu acordase atentie si ambalajul era ud la suprafata, in interior totul era perfect.
Arata mai mult
G.I.
01/02/2023 20:12
Achizitie verificata
Cartea descrie evenimentul si urmarile lui pentru cativa dintre supravietuitori. Te socheaza cruzimea sistemului medical (se ridica intrebarea de ce ai mai sta in RO si incoro se indreapta acesta societate?) si te induioseaza durerea personajului principal. Este o carte trista care aduce un licar de lumina (ireal) prin ultimul capitol. Din punct de vedere literar (literatura) este slaba.
Arata mai mult
Ilies Simona
08/12/2022 09:00
Le datorăm tinerilor din Colectiv lectura acestei cărți. Este incredibil prin ce au trecut și cum a continuat infernul supraviețuitorilor în "țara din care se pleacă". Nu vom schimba niciodată nimic aici dacă nu vom avea curajul să ne privim în această oglindă.
Arata mai mult
Cititorul fc6a9d
06/12/2022 15:00
Achizitie verificata
Buna ziua,
Am fost placut impresionata de promptitudinea si seriozitatea d-vs., motiv pentru care le-am recomandat si prietenilor acest site. FELICITARI !
Arata mai mult
Ana-Maria Schweitzer2
22/11/2022 15:00
Achizitie verificata
Alexandra Furnea este una dintre supraviețuitoarele incendiului de la Colectiv. O persoană al cărei nume trebuie căutat pe internet, ale cărei discursuri și interviuri trebuie citite și ascultate, a cărei carte trebuie cumpărată și dată mai departe.
Este o scriitoare ale cărei percepții și emoții sunt atât de lucid redate încât ne fac și pe noi să ne înțelegem mai bine, ca indivizi, dar și ca societate. Toate cursurile despre comunicarea medic-pacient sau de psihologie clinică nu fac cât mărturia aceasta.
După mine, Alexandra Furnea este o sfântă în blugi, o personă care nu a ales să devină așa, dar pe care experiența îngrozitoare prin care a trecut a modelat-o într-o ființă excepțională. Cum am ajuns la concluzia asta? I-am citit Jurnalul. Am ascultat-o vorbind cu oameni care îi puneau tot felul de întrebări, mai mult sau mai puțin inspirate, mai mult sau mai puțin scandaloase sau naive. De exemplu, într-un interviu, răspunzându-i lui Cătălin Ștefănescu care, ca și mine, era revoltat, perplex și furios de-a dreptul pe excesul de suferință care i-a fost cauzat Alexandrei de sistemul nostru strâmb și de păpușile cu sfori care îl animă, ea răspunde: “Din fericire nici nu urăsc pe niciuna dintre acele persoane care au fost călăi în acele momente. Nu îi urăsc! Îmi doresc pentru ei să se regăsească și măcar în ultima clipă, pentru sufletul lor să își regăsească umanitatea, pentru ei, dacă nu pentru ceilalți. Pentru că atunci când faci rău, când nu conștientizezi, într-un fel îți faci cel mai mare rău ție, pentru că îți ratezi șansa de a te ridica la nivelul pregătirii tale și al umanității tale fundamentale.”
Mi-am dat seama ca nu mă ridic la nivelul ei emoțional și spiritual. Cât i-am citit Jurnalul am stat cu mâinile încleștate pe carte și cu sufletul într-un ghem de furie, de frică, de revoltă și iar de frică. Nu poți să nu te proiectezi în povestea ei și a celor despre care povestește în acest volum cu cuvinte atât de bine alese: “ Noaptea în care am ars. Spitalul nevindecării. Arșii nimănui. Veșnic pacienți, niciodată oameni. Viața (nu) merge înainte.”
Cineva m-a întrebat cum pot să citesc această carte, că este prea dureroasă, că e foarte greu să faci față suferinței care a fost Colectiv și care nu s-a terminat. Însă mie mi-a fost jenă că nu am știut mai multe lucruri mai din timp. Mi-e jenă de noi toți că uităm așa de ușor. Sistemul e tot strâmb. Oameni au mai ars după Colectiv. Alexandra și supraviețuitori ca ea încă se mai operează și se mai tratează. Statul încă mimează. Justiția încă deliberează. Măcar mai există oameni precum Alexandra care ne mai trag de conștiință, dacă îi lăsăm.
Arata mai mult
