Pendularea intre duiosie si raceala naturalista ii este caracteristica acestui scriitor discret, putin zgomotos in manifestarile sale publice. E limpede ca nu avem de-a face cu un simplu naiv, un intarziat, intr-un secol al schimbarilor rapide, ci cu un dezamagit de conditia umana, incapabila sa domine imprejurarile si conditionarile exterioare. Refugiul compensatoriu in violenta, in instinctualitate, nu aduce nici el o modificare a viziunii pesimiste asupra naturii umane, aspect subliniat si de regresul tipologiei in animalier si in pacea idilica a „universului mic“. De asemenea, desi samanatorist – mai mult prin vointa decat prin vocatie –, Garleanu scrie mai fin decat samanatoristii, cu o atentie la nuante care se potriveste naturii sale delicate.