Neagu Djuvara a scris o Istorie a Romaniei pe intelesul copiilor. Cartea mea se intituleaza Istoria literaturii romane pe intelesul celor care citesc.  Daca ne gandim bine, e cam acelasi lucru. Cei care citesc sunt, in  zilele noastre, indeosebi copiii. Am fost ispitit o clipa sa citez  cuvintele lui Benny Levy din prefata unei culegeri de marturii despre  rezistenta prin lectura a copiilor internati in lagarele naziste: Aceasta carte se adreseaza tuturor copiilor si copiilor lor.  Odata iesiti de pe bancile scolii, putini sunt cei care mai tin o carte  in mana. Una de literatura, vreau sa spun. Ca sa nu vorbesc de  literatura romana. Si, inca si mai rar, de literatura romana  contemporana. Nici profesorii de romana nu se omoara cu cititul. Si nu  de azi, de ieri. Anton Holban facea remarca pentru vremea lui. Cand s-a  schimbat programa de literatura pentru liceu si au aparut manualele  optionale, cu un deceniu si mai bine  in urma, cea mai mare ingrijorare a  dascalilor de romana, stiti care a fost? Ca sunt obligati sa citeasca  opere care nu fusesera in programa dinainte. Invatamantul umanistic de  altadata se baza pe citit si pe scris. Multi dintre cei trecuti prin  scoala stiau pe de rost poezii sau recunosteau personaje de roman. Si  scriau corect. De la strabunicul meu matern au ramas niste amintiri  scrise superb, desi nu urmase decat liceul. Un concurs recent de la  televizor i-a aratat pe participanti capabili sa raspunda la intrebari  din diverse domenii, mai putin din literatura. E un semn al timpului.  Nici macar scriitorii nu se citesc intre ei. De aici modestia titlului  cartii mele. Ea nu se adreseaza criticilor literari, mai cu seama  acelora care sunt convinsi ca astazi nu se mai scriu istorii literare.  N-as vrea sa le stric tabietul de lectura. Ea se adreseaza, pur si  simplu, celor care citesc. Ei sunt cei care salveaza cartea. De la cei  care nu citesc, nu putem avea nici o pretentie. - Nicolae Manolescu