Annie Bentoiu (nascuta in 1927) are de-o viata intreaga obiceiul de a-si nota in agende evenimentele personale si ale lumii in care traieste, si jurnalul acesta tinut cu consecventa a stat la baza celor doua extraordinare volume de memorii intitulate Timpul ce ni s-a dat, publicate in prima editie la Editura Vitruviu (2000 si 2006). In anii 1944–1947, autoarea a fost martora atenta a nenumaratelor „simptome“ prin care se manifesta instaurarea comunismului in Romania. Nu s-a multumit sa observe: a citit despre cele traite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea amintirile ei depasesc, am putea spune, genul memorialistic. Ele se constituie intr-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri tulburi ce aveau sa devina in curand violente. „Cartea... e scrisa cum imi inchipuiam ca se va face mult mai tarziu“, spune Monica Lovinescu intr-un foarte elogios articol aparut in Romania literara sub titlul Timpul ce ni s-a luat: „fara patima, fara complexe, cumpatat, cu toate nuantele indoielii, intr-un cuvant cu bun-simt... Amintirile se recompun bizuindu-se nu doar pe privirea naratoarei, ci si pe alte marturii si uneori pe ziare din epoca. Prezentata astfel, istoria traita pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toti, cei care am suportat-o, dar castiga in credibilitate... Am insistat atat de mult pe termeni ca obiectivitate, bun-simt, cumpatare, incat s-ar putea crea impresia unui text rece, a unei priviri indepartate, nescaldate de emotie. Ar fi fals, emotia exista. Retinuta in general pe pragul unei lacrimi, proza autoarei poate da si tonul durerii uimite...“