In prelungirea amintirilor despre tatal sau, „preotul care s-a urcat la cer”, parintele Gheorghiu isi evoca aici mai pe larg primii ani din viata, o viata petrecuta in jurul Bisericii. Dandu-si seama ca poarta un nume care nu exista in calendarul bisericesc, copilul Virgil isi propune la varsta de sapte ani sa se faca el insusi sfant. Afla ca pentru aceasta trebuie sa ajunga sa-si iubeasca vrajmasii… Intr-o minunata impletire de poezie, suspans si inalta spiritualitate, ni se ofera o neuitata initiere intr-un crestinism trait ca realizare a aspiratiei spre sfintenie a fiintei umane. Hagiografia nu tine de spectaculos, ci e perfect ancorata in viata ca raspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce rasuna de veacuri in Biserica.
Lectura fascinanta, aceste noi amintiri dintr-o copilarie teologica sunt nu numai o admirabila teologie literara, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului parintelui Virgil Gheorghiu.