Zidul / The Wall de John Lanchester este un roman fascinant si tulburator care te va hipnotiza inca de la primele pagini. Zidul este o distopie care atinge probleme cat se poate de reale ale vremurilor pe care le traim, precum: dezechilibrul climatic, teama tot mai acuta sau disensiunile politice majore, insa, in ciuda acestui fapt, ramane o distopie. Una atat de bine scrisa, incat, scriitorul si jurnalistul american Michael Lewis a numit-o "un '1984' (n.r: 1984 de George Orwell) al timpurilor noastre".
 
Actiunea romanului se petrece intr-un viitor sumbru, mai precis, in Lumea noua de dupa Schimbare. Nu stim daca a fost intentia autorului sau nu, dar, desi totul este pura fictiune, sentimentul ca aceasta Schimbare s-ar putea petrece cat de curand in viitor este extrem de viu pe tot parcursul lecturii. In acest viitor, copiii isi urasc parintii, pentru ca ii condamna pentru Schimbare, iar dura lupta pentru supravietuire se da intre Aparatori si Ceilalti. Dar partea cea mai trista a romanului o reprezinta de departe tabloul unei lumi care si-a pierdut complet sensul. Tabloul unei lumi in care nimeni nu isi mai doreste sa faca copii decat in schimbul unei recompense substantiale, pentru ca lumea e atat de ingrozitoare...
 
John Lanchester (n. 25 februarie 1962) este un scriitor si jurnalist britanic recompensat cu numeroase premii pentru romanele sale, dintre care amintim: The Debt to Pleasure (Datoria fata de placere), Mr. Phillips (Dl. Phillips), Fragrant harbour (Portul inmiresmat) sau Capital (Capitalul). Articolele sale apar frecvent in publicatii prestigioase precum: London Review of Books, The Observer, The New York Review of Books, The Guardian, The Daily Telegraph sau The New Yorker. Cum sa vorbesti pe limba banilor / How to Speak Money este un alt volum al autorului aparut la Editura ACT si Politon.
 
Te invit asadar sa parcurgi o alta poveste fascinanta si emotionanta care reprezinta un alt posibil raspuns la o intrebare care ne incita curiozitatea mereu: Cum ar fi daca lumea ar fi intr-o buna zi asa...? Cartea este impartita in trei parti, dupa cum urmeaza:
 
Partea I: Zidul
Suntem la Zid. Un zid de 10.000 de km. Un loc infiorator de rece si de umed. Ne aflam mai exact in Marea Britanie, la Structura Nationala de Aparare a Zonei de Coasta, acolo unde toti cetatenii trebuie sa isi efectueze stagiul militar obligatoriu. Ii cunoastem pe o parte dintre Aparatori: Joseph Kavanagh, Capitanul, Sergentul si Caporalul (Yos). Kavanagh afla de la acestia cum vor arata urmatorii doi ani din viata lui, cat dureaza stagiul militar. Perspectiva e sumbra. Nimic care sa te faca sa speri. Nimic care sa te faca sa visezi. Doar sumbru...

- Eu sunt Capitanul, a zis el. El este Sergentul. Faci tot ce-ti ordonam noi sa faci fara sa intrebi de ce. Ai nevoie de vreo patru luni ca sa ajungi sa intelegi ce faci. Eu am puterea absoluta sa-ti prelungesc sederea aici, fara drept de apel. Nu trebuie sa explic de ce. Pleci de la Zid dupa ce trec doi ani si doar daca vreau eu sa te las sa pleci. Daca nu ti-au explicat asta limpede in timpul instructiei, o fac eu acum. E clar?
 
Ne familiarizam cu locul. Niste "cutii de beton": cantina, camera de recreere, depozitul de armament, infirmeria, cazarma, spalatorul. Dar si cu timpul actiunii. Suntem in Lumea Noua de dupa Schimbare. O lume in care dusmanul poarta un nume cat se poate de banal: Ceilalti. 
 
Intelegem cum decurge viata aici: fiecare zi reprezinta o sansa ca sa traiesti, sau o posibilitate sa mori. In rest... o mare de beton in care toate zilele sunt la fel... cu mici variatii. O lume in care te simti singur si in care un om care se opreste ca sa stea de vorba cu tine iti poate starni cele mai profunde emotii. O lume in care tot ce trebuie sa faci este sa stai de veghe pe Zid privind spre mare, pentru a nu le da astfel nicio sansa Celorlalti sa treaca de el. Desi... daca un celalalt ar reusi sa treaca de Zid nu ar rezista prea mult neprins, intrucat Ceilalti sunt singurii locuitori ai tarii care nu au cipuri. Iar odata prinsi, au doar trei variante: eutanasierea, alungarea pe mare sau sa devina ajutoare pentru Aparatori.
 
Sunt trei sute de mii de oameni implicati zilnic in apararea Zidului... De aceea, toata lumea trebuie sa isi faca stagiul la Zid.
 
Aceasta Armata impresionanta este formata din: 
Aparatori - cei care pazesc efectiv zidul; Flotila Aeriana care survoleaza apele marii in cautarea Celorlalti, localizandu-i si uneori eliminandu-i pe loc, si Garzile de Coasta, sau mai scurt, Garzile - care patruleaza zona de coasta si suprafata marii, avand misiunea de a scufunda barcile Celorlalti.
Statutul de Aparator pare a fi insa cel mai greu. Daca inamicii reusesc sa ajunga pana la Zid, ei sunt alungati pe mare. Scapa un intrus, este alungat un aparator, scapa cinci, sunt alungati cinci aparatori...
Doar Reproducatorii sunt scutiti de Zid, pentru ca ei trebuie sa faca copii. Dar lumea este un loc ingrozitor si oamenii nu vor sa se mai reproduca, de aceea Reproducatorilor li se promite eliberarea de Zid in schimbul asigurarii perpetuarii speciei. 
Oamenii care nu vor sa se reproduca sunt numiti Alegatori.
Timpul trece monoton. Atmosfera e apasatoare si se rezuma la "betonapavantcer". Fericirea capata nuante stranii. Iar puterea obisnuintei pare aproape un miracol. Insa chiar si in aceste conditii se pot intampla lucruri care sa faca viata un pic mai suportabila. Ca de exemplu, aparitia unei Aparatoare interesante pe nume Hifa, sau vestea ca exista un fost Celalalt printre ei, in persoana Capitanului.
Dar momentele cu adevarat interesante sunt cele in care, dupa doua saptamani la Zid pot pleca pentru scurt timp acasa. Atunci, Aparatorii sunt mai oameni ca niciodata, iar viata reincepe sa semene a viata. 
Asa ca il insotim pe Kavanagh - protagonistul acestui roman, in Midlands, Marea Britanie – acolo unde este locul pe care el il numeste el acasa fara prea multa convingere.
 
Aflam cu aceasta ocazie cam cum arata lumea dupa Schimbare, judecand dupa o simpla meditatie de-a lui Kavanagh:
Ce-i drept, exista oameni de varsta mea care sunt curiosi cum erau lucrurile inainte, carora le place sa auda vorbindu-se despre asta, carora le plac povestile si faptele uluitoare. Ca sa reformulez: exista mai multi oameni de varsta mea care sunt atrasi de plaje. Ei se uita la filme si la emisiuni TV despre plaje, se uita la fotografii cu plaje, ii intreaba pe aia batrani cum era sa mergi la plaja, cum era sa stai intins toata ziua pe nisip si cum era sa construiesti un castel din nisip si sa privesti cum se napusteste apa spre el, sa-l vezi incercand sa i se opuna, pentru ca apoi sa se prabuseasca infrant, un castel care parea candva atat de mare si de invulnerabil dizolvandu-se pur si simplu, incat, atunci cand apele se retrag, nu se mai poate observa ca acolo a existat ceva. Si cum era sa faci un picnic pe plaja? Nu iti intra nisip in mancare? Si cum era surfingul? Cum era sa fii purtat de valuri catre mal in timp ce oamenii care stateau la plaja te urmareau din ochi? Si chiar e adevarat ca apa era uneori calda chiar si aici, atat de departe in nord? Exista oameni care iubesc toate prostiile astea. Eu nu. Aratati-mi o plaja propriu-zisa si ma voi arata interesat de plaje intr-o oarecare masura. Dar stiti ceva? Nivelul interesului meu corespunde cu exactitate numarului de plaje care mai exista. Si nu a mai ramas nicio plaja, nicaieri.
 
Dar si cum a afectat Schimbarea relatiile dintre parinti si copii, din moment ce copiii le imputa parintilor disparitia vechii lumi.
 
Il urmarim in continuare pe Kavanagh intorcandu-se la Zid si reluandu-si programul zilnic. Vedem cum decurge tura de noapte, cand frica si toate senzatiile de altfel sunt mult mai intense, iar singurele momente mai placute sunt cele in care ia masa alaturi de colegele lui Hifa si Shoona.
 
Il insotim apoi intr-o scurta vacanta cu cortul alaturi de alti cinci colegi, in care aflam care sunt planurile lui de viitor, dar si ale colegilor lui. In timpul acestei excursii, departe de Zid, aflam de la Ajutoarele pe care le iau cu ei (n.r: ajutoarele sunt fosti Ceilalti care au fost prinsi si transformati in servitori pentru Ajutoare) ce cuvant folosesc Ceilalti pentru Schimbarea. Acesta este pur si simplu... Sfarsitul.
 
Saptamana de antrenament pe care Aparatorii o petrec departe de Zid simuland atacuri ale Celorlalti si studiind modalitati de a-i contracara, pare si ea o simpla vacanta pe langa viata grea pe care o au in timp ce scruteaza de pe zid largul marii in cautarea inamicului. Sfarsitul acestei saptamani va insemna insa pentru ei inceputul unei perioade si mai apasatoare. Asta pentru ca devin mai constienti de pericol. Se pare ca atacul Celorlalti este mai iminent ca oricand, iar misiunea lor este cu atat mai grea cu cat Ceilalti au acum aliati printre oamenii de rand care sunt gata sa-i ajute.
 
Partea a II-a: Ceilalti
Kavanagh se confrunta cu primul atac al Celorlalti. Este ranit. Cativa apropiati ai lui mor. Hifa este ranita si ea. Viata lui si a lui Hifa se schimba total in momentul in care decid sa intre in randul Reproducatorilor. Dar schimbarea nu se limiteaza la atat. Sunt anuntati ca divizia lor se va muta in Scotia. Iar in Scotia se vor confrunta cu cel de-al doilea atac al Celorlalti. Mult mai agresiv decat primul. Cu aceasta ocazie, Aparatorii vor constata ca aveau un intrus chiar printre ei. Fusesera avertizati de altfel in legatura cu aceasta posibilitate. Dupa atac, Kavanagh si alti sase Aparatori, inclusiv Yos sunt arestati. Sentinta este neinduratoare: Joseph Kavanagh urma sa fie alungat pe mare din cauza ca nu si-a facut datoria...
 
Partea a III-a: Marea
Lui Kavanagh si camarazilor lui li se scot cipurile. In absenta lor ei nu mai exista, nu mai conteaza ca indivizi, desi sunt la fel de vii si la fel de oameni ca inainte. Dupa alte cateva formalitati, el, Hifa si un alt camarad sunt dusi in largul marii si abandonati intr-o barca. Dar, odata abandonati pe mare, vor avea parte de o surpriza uriasa. Pe barca nu erau doar ei trei, ci si alte doua vechi cunostinte. Reintalnirea cu cei doi indivizi le va mai diminua panica si le va face mintea sa se concentreze pentru scurt timp cel putin pe alte probleme decat situatia dramatica in care se aflau: cinci suflete plutind in deriva pe mare...
 
La ce se pot astepta? Mai pot visa? Mai pot spera la ceva? Sunt doar cinci oameni neputinciosi care trebuie sa infrunte imensitatea marii si forta ei de neoprit. Ieri erau Aparatori. Astazi sunt Ceilalti. Nonsens...
Ce soarta vor avea cei cinci? Cum este viata pe mare fara nicio directie si fara nicio speranta ca vor gasi o portiune de uscat care sa le devina casa? Prin ce intamplari neasteptate vor mai trece? Cat de multa suferinta poate indura un singur om fara sa isi piarda totusi speranta?
Te invit sa descoperi raspunsurile in acest roman fascinant care te va tine cu sufletul la gura pana la ultima pagina si pana la ultimul cuvant... 
 
Infricosator de real. -  Boris Kachka, New York Magazine
 
Zidul este ceva nou: aproape o alegorie, aproape o avertizare in legatura cu un viitor distopic, partial un studiu elegant despre insasi natura povestirii. M-a impresionat profund. -  Philip Pullman
 
O poveste extrem de convingatoare plasata intr-un viitor distopic. Fascinanta. Este un 1984 al timpurilor noastre. -  Michael Lewis
 
In Zidul, John Lanchester duce climatul nostru politic actual la un extrem logic si cutremurator. O viziune a viitorului sfasietoare, stralucitoare si ingrijorator de plauzibila. -  Emily St. John Mandel
 
O atentionare infioratoare a usurintei cu care miopia se poate transforma in distopie. - Michael Magras, Houston Chronicle
 
O fictiune indrazneata si increzatoare care evidentiaza actualele probleme americane si britanice ale Trumpismului si Brexitului. - Los Angeles Times
 
Romanul lui Lanchester... elegant si infricosator imagineaza modul in care ar putea evolua actualele atitudini politice pe masura ce repercusiunile schimbarilor climatice sunt din ce in ce mai grave. - New York Times
 
Captivant... Momentele tensionate si intorsaturile bruste de situatie sunt numeroase... Putini cititori se vor putea opri din citit pana nu vor ajunge la ultima pagina. - Alec Nevala-Lee, New York Times Book Review
 
Emotionant... Un roman de actualitate si subtil satiric. - Anna Mundow, Wall Street Journal
 
O poveste plina de tensiune... Inca nu este clar de ce va fi nevoie pentru a ne convinge in final ca e timpul sa ne ingrijoram in legatura cu schimbarile climatice, dar romanele precum Zidul joaca un rol important in acest sens. - Stephen Dyson, Washington Post
Citeste mai mult

47.00Lei

47.00Lei

Primesti 47 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Descrierea produsului

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
0
4 stele
1
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Oprea Ana-Maria11 01/03/2023 15:41
Cartea îl are în centru pe Joseph, un tânăr ce ajunge la Zid si trebuie să îndeplinească misiunea de a-l servi și apăra timp de doi ani contra "celorlalți". Conflictul dintre Apărători și Ceilalți este unul ce durează de mult timp, însă nu am înțeles exact care este motivul din spate. Nu mi-au plăcut regulile ce se aplicau în cazul in care Ceilalți reușeau să treacă zidul și nici modul de gândire al unor personaje.
Cartea urmărește 3 părți, prezentând astfel evoluția personajelor principale. Mi-ar fi plăcut sa aflu cum a ajuns civilizația la acest punct prezentat in carte, dar și un final mai explicit. Per total a fost o lectură interesantă ce a primit din partea mea 3,5⭐
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one