„Londra

    Millner se simtea ca un virus care, cu toate masurile de siguranta luate, patrunsese in cladirea  „WeiszVirus”. Centrala firmei se afla intr-o cladire fara culoare din cartierul londonez Wimbledon. Dupa vizita la cartierul general al FBI plecase direct la aeroport si reusise sa prinda ultimul zbor direct. La Londra, timpul era cu cinci ore inainte, asa ca ajunse acolo cand se iveau zorile. Supraapreciindu-se enorm, inchiriase la aeroport o masina, in ciuda circulatiei pe stanga, si cautase la inceput fara succes adresa firmei ”WeiszVirus". Caz tipic de asteptare neindeplinita. Acolo unde banuise o cladire moderna de birouri, ceva asemanator unei nave spatiale, se afla doar un bloc din beton cenusiu, nu mai mare decat un autobuz cu etaj. Doar nenumaratele camere video si usa de la intrare care semana in mod suspect cu cea de la un tezaur ii spuneau lui Millner ca nimerise bine.

    In timp ce cauta zadarnic o sonerie, se auzi brusc un zumzet si usa se deschise catre exterior, ratandu-l la un fir de par distanta. Si din nou asteptarile ii fura inselate: in interiorul cladirii se parea ca nu exista o receptie si nici birouri. In locul lor a fost intampinat de o podea cenusie din ciment, pereti goi din beton si, la nici doi metri de la intrare, de un punct de control asemanator celui din aeroporturi. Un grup de patru barbati in uniforme, cu care nu ar fi vrut sa aiba dispute, il impresura si incepura sa il cerceteze cu priviri suspicioase, de parca era primul vizitaror care gasise vreodata drumul pana acolo.

    Cel mai scund dintre cei patru tipi, care era si cel mai robust, disparu cu legitimatia de serviciu a lui Greg mai mult de cinci minute intr-o incapere alaturata. Millner tocmai incepuse sa isi faca griji, cand barbatul aparu cu o mina serioasa si ii confirma ceea ce el deja stia: ca domnul Chandler il astepta."