Viata fictiunii dupa o revolutie

De (autor): Radu Cosasu

5
(1 reviews)
Viata fictiunii dupa o revolutie - Radu Cosasu
Rasfoieste

Viata fictiunii dupa o revolutie

De (autor): Radu Cosasu

5
(1 reviews)
Intr-o Romanie in tranzitie, Radu Cosasu poarta un dialog epistolar cu fiul sau inexistent emigrat in Groenlanda. Discuta despre filme, literatura, politica, ghetarii topiti de incalzirea globala, dar si despre momente dureroase care au dezbinat familia si a caror amintire continua sa-i bintuie. Printre scrisorile lor se insinueaza cele ale mamei inexistente, ale unor prieteni (reali sau nu) si chiar ale unor necunoscuti care vor sa faca precizari sau adaugiri. Toate acestea sint un preambul pentru a doua parte a cartii, inedita, in care Radu Cosasu redevine Oscar Rohrlich, destinatarul unei colectii de scrisori de la Artur Reznicek, fostul sef al cenzurii din Romania. Cenzorul, pensionar, este stirnit de un articol despre el semnat Oscar Rohrlich si simte nevoia sa inceapa o corespondenta cu „cel care de patruzeci de ani incearca sa-l sugrume pe scriitorul Radu Cosasu din Bucuresti si nu izbuteste”. Viata sa se invirte in jurul fiicei care a imbratisat intru totul capitalismul, al bunului sau prieten, fost adjunct la cenzura, acum bolnav, si... al lui Oscar Rohrlich, care nu il uraste si pe care nu poate sa-l urasca, iar confesiunile pe care le pune pe hirtie penduleaza intre autocritica si disculpare, acuze fatise si resemnare. Tragedia, misterul, autoironia si umorul subtil, cu care Radu Cosasu si-a obisnuit cititorii, sint nelipsite din Viata fictiunii dupa o revolutie, o carte ca un pansament pentru rana ramasa deschisa pe tot parcursul anilor de supravietuiri.


Fragment din carte:

" Dragul meu,
La 40 de ani de cand ai fost conceput simultan cu invadarea Cehoslovaciei — rusii fiind si azi (21 august 2008) in Georgia m-am gandit sa-ti povestesc un film ceh pe care l-am vazut tot pe atunci, Lumina intima a lui Ivan Passer. Poate ca mai tii minte traditia noastra, instaurata de tine, ca, de ziua ta, cel mai frumos cadou sa fie, din partea mea, povestea unui film care mi-a placut.
L-am vazut la Cinemateca, eram 15-20 de persoane, doua-trei au plecat dupa un sfert de ora, cei care am ramas pana la sfarsit ne-am ridicat tacere de confesional si am iesit privind in jos, cu linistea si seninatatea menuetului lui Boccherini intre doua canonade.
Nu fortez deloc: nici o secventa a filmului — absolut nici una! — nu se desfasoara fara muzica, melodia fiind lumina noastra intima. (Azi-dimineata mi-am pus un Richter, la Praga, atacand Furtuna beethoveniana.) Un violoncelist soseste de la Praga ca sa dea un concert cu orchestra amarata din acel orasel oarecare. El va fi gazduit, impreuna cu prietena lui, de un vechi coleg de Conservator, om cu familie si casa grea, coplesit de grijile marunte, agasante, care toate la un loc formeaza acea „a doua cadere din rai — caderea in cotidian", cum o numeste Heidegger, niciodata prezent in certurile noastre, cate au fost — si au fost, nu gluma. (Nici Gluma lui Kundera nu ti-am dat-o ca bibliografie obligatorie, rau am facut, mi-o trimisese maica-mea de la Tel Aviv, in franceza, am fost printre primii din Bucuresti care au citit-o... Pe atunci nu voiam sa fac multa politica antistatala cu tine, sa tulbur mai mult decat o facusem cu Lucien Lenuwen, amintesti...)
Filmul e ziua petrecuta de violoncelistul praghez aici, la margine de lume, printre oameni derizorii, printre evenimente minore - de la o inmormantare la masa de pranz, de la masa de pranz la siesta si apoi la somnul de noapte. Oaneni tristi, oameni cenusii, in care simti insa palpaind trist o lumina - melodia. Miezul filmului e in indelunga secventa (lunga cat un „bal" la Forman) a Micii serenade mozartiene, executata, dupa-masa, in salon, de patru barbati- violoncelistul si fostul violoncelist, socrul acestuia si farmacinacistul targului, „acum pensionar". Se canta fals, intrarile Nuni anapoda, corzile scartaie, ginerele il boscorodeste pe moeru pentru un do gresit, farmacistul se plange de un reumatism la degete, dar toti „canta din placere", toti - obositi si necajiti, mici si marunti - sunt ai lui Mozart; Mica serenada devine deodata un imn al disperarii tacute si, in acest timp, femeile isi vad de ale lor, sotia culca copiii „care iin polipi", soacra ii explica tinerei pragheze ce exercitii de gimnastica a facut pe vremuri, pana n-au apucat-o durerile sale, pe urma tanara - ingrozita de plictis - pleaca sa se joace cu pisicile si, in acest timp, barbatii sunt tot la snica si amarata lor Serenadd... Poate doar in Cehov sa mai existe o asemenea tusa magistrala in desfoirea banalului, pentru a ajunge la marile tristeti, la sfasietoarele plictisuri. Iar noaptea, fiecare lasandu-si femeia sa doarma, cei doi fosti beau in salon, cautand o explicatie, evitand orice declaratii, visand din nou la muzica si la altceva, dezgustati de propria ratare, nespus de tandri unul cu celalalt, ca in clipa cea mai fraterna sa le vina ideea cea mai grotesca - sa asculte sforaitul celor ce dorm: „Nimeni nu sforaie ca socrul nieu", spune Bambas. Iar violoncelistul praghez, fascinat, va bate masura si va da ritm acelui sforait, cutremurator, intr-adevar, de parca Mica serenadd si-ar da - calm, suveran armonios - duhul."

Citeste mai mult

-71%

9.99Lei

34.95 Lei

Cel mai mic pret din ultimele 30 de zile: 9.99 lei

Sau 999 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In stoc

Descrierea produsului

Intr-o Romanie in tranzitie, Radu Cosasu poarta un dialog epistolar cu fiul sau inexistent emigrat in Groenlanda. Discuta despre filme, literatura, politica, ghetarii topiti de incalzirea globala, dar si despre momente dureroase care au dezbinat familia si a caror amintire continua sa-i bintuie. Printre scrisorile lor se insinueaza cele ale mamei inexistente, ale unor prieteni (reali sau nu) si chiar ale unor necunoscuti care vor sa faca precizari sau adaugiri. Toate acestea sint un preambul pentru a doua parte a cartii, inedita, in care Radu Cosasu redevine Oscar Rohrlich, destinatarul unei colectii de scrisori de la Artur Reznicek, fostul sef al cenzurii din Romania. Cenzorul, pensionar, este stirnit de un articol despre el semnat Oscar Rohrlich si simte nevoia sa inceapa o corespondenta cu „cel care de patruzeci de ani incearca sa-l sugrume pe scriitorul Radu Cosasu din Bucuresti si nu izbuteste”. Viata sa se invirte in jurul fiicei care a imbratisat intru totul capitalismul, al bunului sau prieten, fost adjunct la cenzura, acum bolnav, si... al lui Oscar Rohrlich, care nu il uraste si pe care nu poate sa-l urasca, iar confesiunile pe care le pune pe hirtie penduleaza intre autocritica si disculpare, acuze fatise si resemnare. Tragedia, misterul, autoironia si umorul subtil, cu care Radu Cosasu si-a obisnuit cititorii, sint nelipsite din Viata fictiunii dupa o revolutie, o carte ca un pansament pentru rana ramasa deschisa pe tot parcursul anilor de supravietuiri.


Fragment din carte:

" Dragul meu,
La 40 de ani de cand ai fost conceput simultan cu invadarea Cehoslovaciei — rusii fiind si azi (21 august 2008) in Georgia m-am gandit sa-ti povestesc un film ceh pe care l-am vazut tot pe atunci, Lumina intima a lui Ivan Passer. Poate ca mai tii minte traditia noastra, instaurata de tine, ca, de ziua ta, cel mai frumos cadou sa fie, din partea mea, povestea unui film care mi-a placut.
L-am vazut la Cinemateca, eram 15-20 de persoane, doua-trei au plecat dupa un sfert de ora, cei care am ramas pana la sfarsit ne-am ridicat tacere de confesional si am iesit privind in jos, cu linistea si seninatatea menuetului lui Boccherini intre doua canonade.
Nu fortez deloc: nici o secventa a filmului — absolut nici una! — nu se desfasoara fara muzica, melodia fiind lumina noastra intima. (Azi-dimineata mi-am pus un Richter, la Praga, atacand Furtuna beethoveniana.) Un violoncelist soseste de la Praga ca sa dea un concert cu orchestra amarata din acel orasel oarecare. El va fi gazduit, impreuna cu prietena lui, de un vechi coleg de Conservator, om cu familie si casa grea, coplesit de grijile marunte, agasante, care toate la un loc formeaza acea „a doua cadere din rai — caderea in cotidian", cum o numeste Heidegger, niciodata prezent in certurile noastre, cate au fost — si au fost, nu gluma. (Nici Gluma lui Kundera nu ti-am dat-o ca bibliografie obligatorie, rau am facut, mi-o trimisese maica-mea de la Tel Aviv, in franceza, am fost printre primii din Bucuresti care au citit-o... Pe atunci nu voiam sa fac multa politica antistatala cu tine, sa tulbur mai mult decat o facusem cu Lucien Lenuwen, amintesti...)
Filmul e ziua petrecuta de violoncelistul praghez aici, la margine de lume, printre oameni derizorii, printre evenimente minore - de la o inmormantare la masa de pranz, de la masa de pranz la siesta si apoi la somnul de noapte. Oaneni tristi, oameni cenusii, in care simti insa palpaind trist o lumina - melodia. Miezul filmului e in indelunga secventa (lunga cat un „bal" la Forman) a Micii serenade mozartiene, executata, dupa-masa, in salon, de patru barbati- violoncelistul si fostul violoncelist, socrul acestuia si farmacinacistul targului, „acum pensionar". Se canta fals, intrarile Nuni anapoda, corzile scartaie, ginerele il boscorodeste pe moeru pentru un do gresit, farmacistul se plange de un reumatism la degete, dar toti „canta din placere", toti - obositi si necajiti, mici si marunti - sunt ai lui Mozart; Mica serenada devine deodata un imn al disperarii tacute si, in acest timp, femeile isi vad de ale lor, sotia culca copiii „care iin polipi", soacra ii explica tinerei pragheze ce exercitii de gimnastica a facut pe vremuri, pana n-au apucat-o durerile sale, pe urma tanara - ingrozita de plictis - pleaca sa se joace cu pisicile si, in acest timp, barbatii sunt tot la snica si amarata lor Serenadd... Poate doar in Cehov sa mai existe o asemenea tusa magistrala in desfoirea banalului, pentru a ajunge la marile tristeti, la sfasietoarele plictisuri. Iar noaptea, fiecare lasandu-si femeia sa doarma, cei doi fosti beau in salon, cautand o explicatie, evitand orice declaratii, visand din nou la muzica si la altceva, dezgustati de propria ratare, nespus de tandri unul cu celalalt, ca in clipa cea mai fraterna sa le vina ideea cea mai grotesca - sa asculte sforaitul celor ce dorm: „Nimeni nu sforaie ca socrul nieu", spune Bambas. Iar violoncelistul praghez, fascinat, va bate masura si va da ritm acelui sforait, cutremurator, intr-adevar, de parca Mica serenadd si-ar da - calm, suveran armonios - duhul."

Citeste mai mult

Detaliile produsului

De acelasi autor

De pe acelasi raft

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Cunoscutul scriitor Radu Cosaşu – autorul seriei de Supravieţuiri (povestiri de „supravieţuire” în comunism), reeditate la Editura Polirom (revăzute şi rearanjate de scriitor) – a publicat recent ultimul volum al seriei, intitulat cât se poate de sugestiv Viaţa ficţiunii după o revoluţie. E un volum aşteptat, fiindcă Radu Cosaşu – cunoscut publicului larg, după ’90, ca jurnalist la Dilema veche, unde deţinea rubrica literară plină de savoare „Din vieaţa unui extremist de centru” – s-a retras, acum câţiva ani buni, din presă tocmai pentru a încheia Supravieţuirile, adăugându-le voletul lor postdecembrist.
  • Like review icon 0
  • Add comments

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one