"Mai povesteau oamenii, in  serile  cand se-adunau la cate unul, sa stea de taina, ca mosneagul se  ivea, cel  mai adesea in noptile cu luna plina, prin marginile lanului.  Umbla de  colo-colo, sovaind, parca neindraznind sa se-ntoarca la el  acasa. Trupul  ii era tot strapuns, iar prin gaurile in care nu  ramasesera panusi se  putea vedea dintr-o parte-n alta. Pe teasta si-n  varfurile degetelor ii  crescusera mii de fire de matasea porumbului,  care frematau la cea mai  mica adiere. Din picioare inmugureau frunze si  cu toate astea se misca  aproape ca un om, gemand de ti se facea pielea  de gaina. Dar din  gavanele ochilor nu curgea nicio lacrima, caci erau  pline cu graunte,  printre care se furisau gandaci marunti..."