Poezia lui Valentin Busuioc, bogata in recunoasteri venite de la cititori si critici, s-a definit intotdeauna ca un mod vizionar, dar cu moderatie, de a aborda lirismul. Excesul de metafore si scenariile mirobolante nu-l caracterizeaza pe poet, nici pe prozator, caci Valentin Busuioc scrie cu abilitate si proza. Un mod rezervat de a aborda poezia, o forta continuta de un lexic simplu si un echilibru in expresivitate, iata ce poate gasi cititorul si in acest volum pe care l-as numi, tot fara a exagera, cel mai bun din cate a semnat autorul. -
Horia Garbea
ALBASTRU
adevarat iti spun
si cei satui flamanzesc
poate mai mult decat tine
ca nu ai o bucata de paine
pe care sa o ascunzi in gura unui caine flamand
si cei ce cauta adevarul
spun minciuni
poate mai mari decat stelele sub care viseaza
si cei insetati sufera
ca nu mai pot prelinge o lacrima
pe obrajii sfintilor din icoane
adevarat iti spun
cand va muri ultimul poet
se va vedea ca cerul era albastru
de la cerneala de scris