Isi indrepta privirea,  agatandu-se ca de o ultima speranta, spre tanara care continuase in tot  acest rastimp sa-si citeasca, impasibila, ziarul. De parca tocmai asta  ar fi asteptat, ea isi intrerupse lectura si, ridicand spre el ochii, ii  zambi complice. Pentru o clipa, se pomeni transportat intr-al noualea  cer. Se fastaci, rosi pana in varful urechilor si raspunse cu un suras  neajutorat. Nu-i venea nicicum a crede ca acel semn de funciara  bunavointa ii fusese adresat, intr-adevar, lui. Zambetul ei inflori, ii  destinse figura altminteri atat de absenta, accentuandu-i parca, totusi,  cicatricea. Numai de n-ar incepe si ea sa trancaneasca, isi zise,  incercat de un gand alarmant. Isi aminti brusc sloganul publicitar –  „Nici nu banuiesti cat de aproape poate fi fericirea!“ – si, in acelasi  moment, in gura ei se arata, dezvelit de zambetul tot mai larg, siragul  impecabil al unei danturi din vipla. Luciul metalic al acelui ranjet  lugubru ii ingheta sangele in vine. - Gheorghe Sasarman