Desi i s-a recunoscut talentul de la publicarea romanului, desi el insusi s-a distantat cu putere de toata cealalta literatura romaneasca (noi indraznim sa spunem: si europeana, si mondiala), scrisa de multe ori pentru uzul cotidian de iluzie sau de manual scolar, contemporanii il bagasera la umbra sacaitoare a comediilor scrisorilor pierdute ale tatalui sau. Iar diplomatia romaneasca, ca si in multe alte cazuri, nu a invatat sa faca drum Romaniei in lume cu acest roman ce ne transmite atat de tulburator vesti active de la limitele fiintarii fiintei in vreme de pace. Dar sa nu amestecam tocmai acum domeniul Politic cu extravaganta defilare a consoanei P (desi, se stie, M. Caragiale s-a distrat pe injosirea suferita la San–Remo atunci cand a numit portretul diplomatului ca minoritate sexuala cu acel curajos Poponel). si fara ea „Craii de Curtea–Veche” este un superb roman, contemporan cu toata istoria moderna a omului.