As vrea sa dau un nume suferintei care l-a impins pe Urmuz in nefiinta. Cred ca nu e denumire mai potrivita pentru acea scofalcire a lumii din jurul sau, pentru decolorarea ei in ochii sai, pentru marea seceta pe care o simtea in sinea lui, pentru devalorizarea tuturor celor ce fusesera odinioara pretioase inimii sale, decat acel cuvant prin care medievalii desemnau o ciudata boala a cugetului si simtirii: acedia. Artistul din el, mai sensibil chiar decat omul (daca o asemenea sciziune este cu putinta), a simtit inaintea acestuia ca semnificatiile se pot pierde, ca totul se poate goli. Ca si in unele tablouri ale lui Hieronymus Bosch in care obiectele si fapturile ingramadite sunt toate scobite, golite, gaurite, tot astfel reprezentarile lui Urmuz tradeaza vidul launtric, teribila golire de sens si valoare. Golul ii fascineaza - se pare - pe unii sinucigasi, vidul absoarbe. Urmuz si-a avut si el, alaturi, ca si Pascal, prapastia sa. Artistul a gasit un antidot raului: fixarea lui in cuvinte. Omul n-a gasit nici macar un paliativ: s-a aruncat in gol. - Nicolae Balota.