Nicaieri nu-i ca acasa. Sau poate...?

Intr-o noapte ploioasa de vineri, profesorul Andrew Martin e gasit fara haine pe strazile din Cambridge. Dupa acest „incident“, nu se mai simte in apele lui. Isi pierde pofta de mancare. Nu mai intelege ce rost are imbracamintea. Pana si sotia si fiul ii par respingatori. Se simte pierdut in randul unei specii necunoscute si uraste pe toata lumea de pe planeta, mai putin pe Newton. Dar Newton e un caine...

Cine este, de fapt, Andrew Martin? Ce l-a facut sa-si schimbe complet parerea despre rasa umana?

„O carte care te face sa razi si sa plangi in acelasi timp.“ - Jeanette Winterson
„O explorare minunata a ce inseamna sa iubesti si a ce inseamna sa fii om.“ - S.J. Watson
„Un roman minunat de haios, palpitant si inventiv. Asemenea lui Kurt Vonnegut si Audrey Niffenegger, Haig foloseste conventiile din SF ca sa exploreze si sa satirizeze elegant si convingator concepte precum liber-arbitru, casatorie, logica, nemurire si mila.“ - The Times
Fragment din carte:

"CATEVA SECUNDE DE TACERE LA MICUL DEJUN

Devii altceva. O specie diferita. Asta e partea usoara. E doar o simpla rearanjare moleculara. Tehnologia noastra interna poate face asta, fara nicio problema, cu comenzile corecte si modelul corect dupa care sa lucreze. Nu exista niciun ingredient nou in univers, si umanii - indiferent cum vor fi aratand ei - sunt facuti, aproximativ, din aceleasi lucruri ca si noi.
In cealalta chestie, totusi, consta dificultatea. In chestia aia care se Intampla cand te uiti in oglinda din baie si vezi noul tau eu si nu mai vrei sa vomiti in chiuveta la vederea chipului pro-priu, asa cum ai tot vrut in fiecare dintre celelalte dimineti. Si cand porti haine si Iti dai seama ca incepe sa ti se para a fi un lucru destul de normal sa faci asta.
Si cand mergi in jos pe scari si zaresti o forma de viata care se presupune ca e fiul tau mancand paine prajita, ascultand o muzica pe care doar el o poate auzi, si cand Iti ia o secunda - sau doua, trei, patru secunde - sa Iti dai seama ca, de fapt, acela nu este fiul tau. Ca el nu inseamna nimic pentru tine. Nu doar atat: el trebuie sa nu insemne nimic pentru tine.

Totodata, nevasta ta. Sotia ta nu e sotia ta. Sotia ta care te iubeste, dar care, de fapt, nu te prea place, din cauza a ceva ce tu n-ai facut niciodata, dar care nu are cum sa fie mai rau, din punctul ei de vedere, decat ceea ce ai sa faci. Ea este de pe alta planeta. Ea este de pe alta planeta in cel mai mare grad posibil. O primata ai carei cei mai apropiati verisori, din punct de vedere evolutiv, sunt niste indivizi parosi si traitori in copaci care-si taraie pe pamant incheieturile degetelor de la maini si care sunt cunoscuti sub numele de cimpanzei. Si, cu toate acestea, cand totul iti este strain, de pe alta planeta, atunci strainul de pe alta planeta iti devine familiar, iar tu incepi sa o apreciezi pe ea asa cum o apreciaza umanii. Poti sa o privesti cand isi bea sucul ei roz de grepfruit si se uita fix la fiul ei cu niste ochi ingrijorati si neajutorati. Vezi ca pentru ea a fi parinte inseamna sa stea pe un mal si sa isi priveasca de acolo copilul aflat intr-o ambarcatiune vulnerabila cum se indreapta in larg, spre ape din ce in ce mai adanci, nadajduind, dar nestiind cu siguranta, ca va exista pamant undeva, inainte, departe.
Si ii poti vedea frumusetea. Daca frumusetea pe Pamant e la fel ca peste tot altundeva: ideala prin aceea ca e atatatoare si de nerezolvat, creand un soi delicios de perplexitate. "