Cartea porneste de la un document de exceptie descoperit in arhivele fostului regim comunist (pastrate la Arhivele Nationale Istorice Centrale): agenda zilnica de intalniri a Elenei Ceausescu in 1989. Bazandu-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat si din partid, ci si intreaga retea a puterii in ultimul an al comunismului romanesc. Cu ajutorul lucrarilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central si al memoriilor unor fosti inalti demnitari, autoarea reconstituie practic, zi cu zi, un an intreg din viata Elenei Ceausescu. Asistam astfel la transformarea savantei de renume mondial in „sinistra sotie” a „odiosului dictator”.

 

In 1989, puterea din Romania aparea ca un balaur cu doua capete. Cand isi tinea discursurile, Nicolae Ceausescu intorcea privirile catre sotie ca si cum ar fi cautat aprobarea pe fata ei. Evita chiar luarea unei decizii fara consultarea prealabila a consoartei, de teama ca nu cumva sa-l critice dupa aceea. Prin seful Cancelariei CC, Tovarasa instituise un sistem special de control al documentelor adresate secretarului general al PCR, presedintelui Romaniei ori comandantului suprem al fortelor armate.

 

Tot ceea ce ajungea pe biroul lui trebuia sa treaca mai intai pe la ea. Si-a ferit mereu barbatul si de influentele subalternilor directi ori mai indepartati. Si s-a ingrijit sa ajunga grabnic in biroul lui de fiecare data cand afla ca vreunul dintre colaboratorii apropiati intrase acolo. Elena Ceausescu a devenit astfel „marele filtru institutional al presedintelui Romaniei”. Si, prin nemarginita posibilitate a rotirii, promovarii, eliberarii din functii si sanctionarii membrilor nomenclaturii, Tovarasa a devenit mai temuta decat Tovarasul.

Fragment din volumul "Ultimul an din viata Elenei Ceausescu" de Lavinia Betea:

 

"Luni, 20 noiembrie 

Pe paginile agendei este o singura insemnare: „Deschiderea lucrarilor Congresului XIV al PCR 9.00-16.50".

Spectacolul pregatit in ultimele luni voia sa demonstreze lumii intregi ca niciodata nu s-au facut progrese mai mari in istorie decat in Romania din 1965 incoace. Si ca nu exista conducator, mai intelept si mai iubit de poporul lui decat Ceausescu.

In vreme ce Gorbaciov se zbatea intre greve muncitoresti si demonstratii nationaliste, iar in conducerea partidului sau sa se afle intre ciocanul conservatorilor si nicovala reformatorilor radicali, gloata partidului si conducerea de la Bucuresti se pronuntau „unanim" pro-Ceausescu. Cat despre miscarile din vecini, Tovarasilor parea sa nu le mai pese. Supravietuiau de prea multa vreme in jungla puterii. Ceausescu il ajutase pe Gheorghiu-Dej sa-si mentina locul dupa cutremurul iscat de Hrusciov cu „raportul secret”. Il auzise pe acesta vorbind despre reforme prin revenirea la leninism. Pana la urma, va fi cugetat Ceausescu, ca Hrusciov va sfarsi si Gorbaciov - inlaturat de ai lui. Interzicerea alcoolului, magazinele tot mai goale, conflictele etnice si nemultumirile ofiterilor Armatei Rosii de concesiile facute NATO vor cauza caderea lui. Daca nu, Gorbaciov va duce de rapa lagarul comunist.

In locul de cinste al prezidiului, Tovarasa a mimat atentia si devotiunea la lectura de sase ceasuri a Raportului facuta de consort. Ii primea de fiecare data privirea in pauzele dintre aplauze si ovatii. S-a ridicat si ea - abia mai tinand-o picioarele bolnave de artrita - de peste 500 de ori ca sa-l aplaude. Asemenea omagii au fost orchestrate de fidelul intre fideli Bobu care-a dat tonul aplauzelor si scandarilor. Acestea au tinut insa mai bine de o ora si jumatate ceea ce l-a ajutat pe batranul bolnav sa-si duca la capat istovitoarea sarcina. Daca in presa romaneasca imaginea lor a aparut prelucrata, presa straina i-a infatisat asa cum erau - doi mosnegi ce se agatau de putere.

Cand nu-si privea sotul, Tovarasa scruta sala. La prima pauza, dupa cum a scris in memoriile sale Curticeanu, a dispus mutarea unui delegat din primul rand tocmai in ultimul: nu se manifestase destul de entuziast.”