Transatlantic

De (autor): Colum Mccann

0
(0 review-uri)
Transatlantic - Colum McCann

Transatlantic

De (autor): Colum Mccann

0
(0 review-uri)
Newfoundland, 1919. Doi aviatori, Jack Alcock si Arthur Brown, decoleaza spre Irlanda in incercarea de a realiza primul zbor transatlantic fara escala, cu speranta ca demersul lor, intr-un bombardier modificat, va contribui la vindecarea ranilor Marelui Razboi.
 
Dublin, 1845-1846. Aflat intr-un turneu international de promovare a autobiografiei sale subversive, Frederick Douglass constata ca irlandezii sunt favorabili cauzei abolitioniste - desi foametea face ravagii in mediul rural, iar saracii indura niste greutati uimitoare chiar si pentru un sclav american.
 
New York, 1998. Lasandu-si acasa sotia tanara si copilul abia nascut, senatorul George Mitchell pleaca la Belfast, unde ii revine lui, fiul unui irlandez american si al unei libaneze, sarcina de a superviza negocierile de pace pentru Irlanda de Nord, celebre pentru inversunarea si volatilitatea lor, spre un deznodamant incert.
 
Legatura dintre aceste trei traversari emblematice este facuta de cateva femei remarcabile ale caror istorii de viata sunt prinse in vartejul istoriei. Fiecare invata ca pana si cele mai neinsemnate clipe de gratie au felul lor propriu de a se propaga prin timp, spatiu si memorie.
Cu acest roman ambitios, care se intinde de la un continent la altul, sare peste secole si reuneste o distributie de personaje perfect conturate, atat reale, cat si imaginare, Colum McCann demonstreaza inca o data de ce este unul dintre cei mai apreciati autori ai generatiei sale.
 
Una dintre cele mai mari placeri pe care le ofera Transatlantic este ca face istoria sa para provizorie, intima si extrem de reala... McCann nu oboseste sa ne impartaseasca descoperirea sa extraordinara in legatura cu miracolele: ca sunt inseparabile de viata de zi cu zi. - The Boston Globe
 
O noua tapiserie a vietii, de o anvergura impresionanta, cu o alcatuire superba... Sa-l citesti pe McCann este o bucurie rara. - The Seattle Times
Citeste mai mult

2+1 gratis

49.90Lei

49.90Lei

Primesti 49 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Descrierea produsului

Newfoundland, 1919. Doi aviatori, Jack Alcock si Arthur Brown, decoleaza spre Irlanda in incercarea de a realiza primul zbor transatlantic fara escala, cu speranta ca demersul lor, intr-un bombardier modificat, va contribui la vindecarea ranilor Marelui Razboi.
 
Dublin, 1845-1846. Aflat intr-un turneu international de promovare a autobiografiei sale subversive, Frederick Douglass constata ca irlandezii sunt favorabili cauzei abolitioniste - desi foametea face ravagii in mediul rural, iar saracii indura niste greutati uimitoare chiar si pentru un sclav american.
 
New York, 1998. Lasandu-si acasa sotia tanara si copilul abia nascut, senatorul George Mitchell pleaca la Belfast, unde ii revine lui, fiul unui irlandez american si al unei libaneze, sarcina de a superviza negocierile de pace pentru Irlanda de Nord, celebre pentru inversunarea si volatilitatea lor, spre un deznodamant incert.
 
Legatura dintre aceste trei traversari emblematice este facuta de cateva femei remarcabile ale caror istorii de viata sunt prinse in vartejul istoriei. Fiecare invata ca pana si cele mai neinsemnate clipe de gratie au felul lor propriu de a se propaga prin timp, spatiu si memorie.
Cu acest roman ambitios, care se intinde de la un continent la altul, sare peste secole si reuneste o distributie de personaje perfect conturate, atat reale, cat si imaginare, Colum McCann demonstreaza inca o data de ce este unul dintre cei mai apreciati autori ai generatiei sale.
 
Una dintre cele mai mari placeri pe care le ofera Transatlantic este ca face istoria sa para provizorie, intima si extrem de reala... McCann nu oboseste sa ne impartaseasca descoperirea sa extraordinara in legatura cu miracolele: ca sunt inseparabile de viata de zi cu zi. - The Boston Globe
 
O noua tapiserie a vietii, de o anvergura impresionanta, cu o alcatuire superba... Sa-l citesti pe McCann este o bucurie rara. - The Seattle Times
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one