Unul din marile momente penibile ale anului trecut a fost cel al sedintei re­unite a celor doua Camere ale Par­la­­mentului Romaniei, dedicat condam­na­rii oficiale a comunismului in urma raportului intocmit de d-l Vladimir Tismaneanu. Va amin­­titi, desigur, ce mascarada mizerabila a organizat PRM, in plina sedinta si sub ochii oas­pe­tilor straini, pentru a-l impiedica pe prese­din­tele Traian Basescu sa dea citire documentului oficial de condamnare a regi­mu­lui comunist in Romania ca fiind unul cri­minal. Va mai amintiti si presiunea si ame­nin­tarile proferate de grupul de tineri PRM-isti si de insusi liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, apoi reactia cu totul nepotrivi­ta a presedintelui de sedinta si lipsa de con­vin­gere a mai tuturor politicienilor pre­zenti in sala.
S-a scris destul la vremea aceea despre intregul incident si de aceea nu doresc sa ofer o noua analiza, ci doar sa observ doua aspecte ce mi se par foarte semnificative.
Primul aspect este acela ca, in esenta, la baza intregii mizerii sta faptul ca aproape toti actorii principali ai circului din Parlament erau culpabili – sau macar suspecti – de legaturi solide cu regimul si sistemul comunist, de la cel care citea documentul oficial, la cei care nu au intervenit suficient de energic ºi pana la cel care organizase circul protestatar.
Al doilea aspect este acela ca, pana la urma, nu a inteles nimeni, politician sau om de rand, ce a fost aceasta con­damnare a comunismului, de ce a fost necesara si pe ce s-a bazat ea in fond.