Intr-o dimineata din primavara anului 1953, Aldous Huxley ia patru  zecimi de gram de mescalina si asteapta rabdator sa vada ce se intimpla.  Dupa un timp, constata ca totul, de la florile din vaza pina la cutele  pantalonilor, e complet schimbat: culorile sint mai intense si mai  luminoase, iar timpul si spatiul par sa nu aiba nici o importanta.  Huxley noteaza cu lux de amanunte senzatiile traite in Portile perceptiei,  conchizind ca halucinogenele stimuleaza creativitatea si brodind pe  marginea efectelor pe care asemenea experiente le-ar putea avea asupra  artei si religiei. In continuarea acestui eseu devenit clasic, Raiul si iadul  arata ca halucinogenele pot fi folosite si pentru a ajunge la o  perceptie spirituala si la revelatia personala. Raiul si iadul se refera  aici, metaforic, la ceea ce Huxley considera a fi doua stari contrarii  care se pot manifesta la „antipozii mintii” atunci cind se deschid  „portile perceptiei” – nu doar in cadrul experientelor mistice, ci si in  viata de zi cu zi.