Daca viata le ofera lui Arthur si Lauren o a doua sansa de a se intalni, oare vor risca totul pentru a o obtine? Cu aceasta comedie romantica, Marc Levy aduce in scena personajele din primul sau roman, Si daca e adevarat... si ne antreneaza intr o noua aventura, presarata cu suspans si umor...

Patru ani au trecut de la prima lor intalnire. Dupa un stagiu profesional la Paris, Arthur se intoarce la San Francisco, unde il asteapta prietenul sau, Paul, si o multime de amintiri. Lauren, care s a recuperat complet de pe urma accidentului, se pregateste sa obtina titularizarea in neurochirurgie, sub indrumarea doctorului Fernstein. Totusi, nici unul dintre ei nu reuseste sa uite povestea care le a bulversat vietile. El a ajutat o sa iasa din coma si n o poate uita; ea ii datoreaza viata si incearca sa si aduca aminte de chipul lui. Destinul ii va aduce din nou impreuna...

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cartile lui sunt traduse in 45 de limbi, regasindu se pe majoritatea listelor de bestseller din tarile in care este publicat. Nascut in 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai intai voluntar la Crucea Rosie, apoi antreprenor in SUA, dupa care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectura din Franta. Cariera sa de scriitor a demarat cu maximum de succes in anul 2000, cand a publicat romanul Si daca e adevarat…, vandut in intreaga lume in milioane de exemplare si ecranizat de Steven Spielberg (2005). In prezent, Marc Levy traieste la New York.

Pentru cititorii francezi, Marc Levy intruchipeaza un destin de basm: ajuns tarziu la literatura, acest autor, pe cat de discret, pe atat de melancolic, s a impus inca din momentul in care primul sau manuscris a incaput pe mana editorului, scenariul corespunzator fiind imediat cumparat de compania de film a lui Steven Spielberg. Astazi, el a devenit la noi scriitorul cel mai popular. Secretul sau? Un adevarat simt al povestirii, o extraordinara capacitate de a capta mitologia timpurilor noastre, un romantism inalterabil care pune mai presus de orice o scriitura eficace, foarte americana, ce merge direct la scop. Miracolele nu se explica, se constata. - Pascal Bruckner

Fragment din romanul "Te voi revedea" - Marc Levy:

“Se auzi un bip strident. Norma se repezi la defibrilator. Anestezistul privi ecranul: ritmul cardiac devenea critic. Lauren lua padelele din mainile Normei, le freca una de alta si le lipi de torsul lui Arthur.
- Trei sute! striga ea, comandand intensitatea curentulul.
Sub impulsul descarcarii electrice, corpul se arcui in sus, dupa care cazu, greoi, pe masa. Traseul de pe ecran ramanea neschimbat.
- Il pierdem! spuse Norma.
- Incarcati la trei sute cincizeci! ceru Lauren, aplicand din nou padelele.
Toracele lui Arthur se inalta spre cer. De data asta, linia verde se prabusi, dupa care desena din nou un traseu pe cat de drept, pe atat de trist.
- Incarcam, din nou, la patru sute. Dati-mi cinci miligrame de adrenalina si o suta douazeci si cinci de Solu-Medrol, in perfuzia asta, urla Lauren.
Anestezistul se executa pe loc. Intr-o clipa, sub ochiul avizat al profesorului, caruia nu-i scapa nimic, tanara doctorita trecuse la comenzile salii de operatie. De indata ce defibrilatorul ajunse la incarcatura ceruta, Lauren aplica padelele. Corpul lui Arthur se arcul intr-un ultim efort, pentru a retine viata care il parasea.
- Norma, o alta fiola de cinci miligrame de adrenalina si o unitate de Lidocaina, rapid!
Fernstein privi traseul, care nu se modificase. Se apropie de Lauren si ii puse o mana pe umar.
- Mi-e teama ca am facut mai mult decat era cu putinta.
Dar tanara doctorita smulse seringa din mana Normei si o infipse, fara nicio ezitare, in inima pacientulul sau.
Gestul fusese de o precizie extraordinara: acul printre coaste, traversa pericardul si patrunse, cativa milimetri, in peretele inimii. Imediat, solutia se raspandi in toate fibrele miocardului.
- Iti interzic sa te dai batut, murmura Lauren, plina de furie. Agata-te!
Ea apuca din nou padelele defibrilatorului, insa Fernstein o opri si i le lua din mana.
- Ajunge, Lauren, lasa-l sa se duca!
Ea il imbranci, cu vehementa, pe profesor si il ataca de-a dreptul.
- Asta nu inseamna a se duce, inseamna a muri! Oare cand o sa fim in stare sa le spunem lucrurilor pe adevaratul lor nume? A muri, a muri, a muri, repeta ea, lovind cu pumnul pieptul inert al lui Arthur.
Sunetul continuu, scos de electrocardiograf, se intreupse brusc, lasand loc unei succesiuni de bipuri scurte. Echipa inmarmuri; toti se uitau tinta la traseul verde, aproape linear. La extremitatea acestuia, unda incepu sa oscileze, se rotunji si, in cele din urma, forma iar o curba, carei desen recapata un aspect aproape normal.”