Tara zapezilor
Tara zapezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne si a figurat printre cele trei opere citate de juriu in 1968, cand lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura. Initial o povestire publicata intr-o revista literara in1935, romanul si-a capatat forma definitiva abia in 1948.
Traducere din limba japoneza de Stanca Cionca.
"Intrara prin usa de la bucatarie. Inauntru, toti ai casei dormeau. Li se ghiceau siluetele culcate pe rogojini, una langa alta, sub paturi grosolane din acelasi bumbac ingalbenit din care se faceau in sat pantalonii de munte. Cei doi soti, o fata de vreo saptesprezece ani si cateva capete de copii mai mici se insirau in penumbra camerei, in intunericul galbui de culoarea ceaiului slab. In somn isi sucisera capetele care incotro. Era un tablou dezolant, si totusi plin de forta, un crampei de viata autentica.
Respins de suflul cald al celor adormiti, Shimamura racu un pas inapoi, dand sa iasa. Dar Komako inchise cu zgomot usa din spate si, fara sa-i pese de scartaitul podelei sub pasii ei, trecu prin incapere. Shimamura se strecura si el tiptil pe langa capetele copiilor, simtindu-se deodata patruns de o liniste placuta.
- Asteapta-ma aici. Am sa urc inainte sa fac lumina.
- Nu-i nevoie, replica el, bajbaind prin intuneric sa gaseasca scara de lemn.
Intoarse inca o data capul si atunci deslusi indaratul siluetelor pasnic adormite tejgheaua cu dulciuri a dughenei.
La etaj se aflau patru odaite taranesti, asternute cu rogojini vechi.
- Pentru mine singura e prea mult spatiu aici, spuse Komako.
Peretii despartitori dintre incaperi fusesera scosi. In dosul unei usi glisante destul de afumate, se gasea asternutul fetei, impaturit cu grija pe rogojina. Pe perete atarna chimonoul ei de seara. Toata odaia, goala si saracacioasa, semana cu o vizuina de vulpe ori de bursuc.
Fata se aseza comod pe tokonoma si impinse spre el singura pernita din incapere, sa si-o puna sub genunchi.
- Vai ce rosie sunt! exclama ea privindu-se in oglinda. Oare sa fiu chiar atat de ametita?
Trase sertarul de sus al dulapiorului.
- Astea sunt jurnalele mele.
- Dar ai o multime!
Dintr-un colt al sertarului, Komako scoase o cutiuta captusita cu hartie colorata, in care erau inghesuite la intamplare tot felul de tigari.
- Cand le primesc de la cate un client, le strecor in maneca sau le ascund in obi. Sunt curate, desi cam strivite. Uite cate sortimente diferite am strans aici.
Isi vari degetele in cutie si incepu sa scotoceasca prin ea."
Descrierea produsului
Tara zapezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne si a figurat printre cele trei opere citate de juriu in 1968, cand lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura. Initial o povestire publicata intr-o revista literara in1935, romanul si-a capatat forma definitiva abia in 1948.
Traducere din limba japoneza de Stanca Cionca.
"Intrara prin usa de la bucatarie. Inauntru, toti ai casei dormeau. Li se ghiceau siluetele culcate pe rogojini, una langa alta, sub paturi grosolane din acelasi bumbac ingalbenit din care se faceau in sat pantalonii de munte. Cei doi soti, o fata de vreo saptesprezece ani si cateva capete de copii mai mici se insirau in penumbra camerei, in intunericul galbui de culoarea ceaiului slab. In somn isi sucisera capetele care incotro. Era un tablou dezolant, si totusi plin de forta, un crampei de viata autentica.
Respins de suflul cald al celor adormiti, Shimamura racu un pas inapoi, dand sa iasa. Dar Komako inchise cu zgomot usa din spate si, fara sa-i pese de scartaitul podelei sub pasii ei, trecu prin incapere. Shimamura se strecura si el tiptil pe langa capetele copiilor, simtindu-se deodata patruns de o liniste placuta.
- Asteapta-ma aici. Am sa urc inainte sa fac lumina.
- Nu-i nevoie, replica el, bajbaind prin intuneric sa gaseasca scara de lemn.
Intoarse inca o data capul si atunci deslusi indaratul siluetelor pasnic adormite tejgheaua cu dulciuri a dughenei.
La etaj se aflau patru odaite taranesti, asternute cu rogojini vechi.
- Pentru mine singura e prea mult spatiu aici, spuse Komako.
Peretii despartitori dintre incaperi fusesera scosi. In dosul unei usi glisante destul de afumate, se gasea asternutul fetei, impaturit cu grija pe rogojina. Pe perete atarna chimonoul ei de seara. Toata odaia, goala si saracacioasa, semana cu o vizuina de vulpe ori de bursuc.
Fata se aseza comod pe tokonoma si impinse spre el singura pernita din incapere, sa si-o puna sub genunchi.
- Vai ce rosie sunt! exclama ea privindu-se in oglinda. Oare sa fiu chiar atat de ametita?
Trase sertarul de sus al dulapiorului.
- Astea sunt jurnalele mele.
- Dar ai o multime!
Dintr-un colt al sertarului, Komako scoase o cutiuta captusita cu hartie colorata, in care erau inghesuite la intamplare tot felul de tigari.
- Cand le primesc de la cate un client, le strecor in maneca sau le ascund in obi. Sunt curate, desi cam strivite. Uite cate sortimente diferite am strans aici.
Isi vari degetele in cutie si incepu sa scotoceasca prin ea."
Detaliile produsului