O poveste despre acceptarea sinelui, in frumusetea complexitatii sale, despre concentrarea asupra calitatilorsi despre eliberarea din jugul propriile neputinte.

 

In lumile plasmuite, gandul poate schita orice contur, emotia poate prinde orice glas si oricine se poate invesmanta in straie de personaj. Acolo unde rodul iscusintei creative este direct proportional cu inraurirea imaginatiei, sosetele lui Ion Puican se infatiseaza ca veritabile lectii despre virtuti si buna-cuviinta, zana Rozmarie devine si vrajitoare, iar viteazul Croitoras ajunge stapan peste o jumatate de imparatie. Si totusi, sa fi auzit cineva de un hipopotam care... cloceste oua? Scriitoarea Daniela Iride Murgia, spune ca da. Astfel, mamiferul erbivor are si-un nume, si-o poveste: Tam Hipopotam. Hipopotamul care clocea oua.

 

Ni se spune ca Tam s-a nascut mare. Ba chiar foarte mare. Ca era ferchezuit si ca avea o casa in varful unui copac, in care nu a reusit vreodata sa se catere. Din relatarea autoarei aflam ca hipopotamul nu putea da din coada, ca nu putea inota inapoi si ca nici nu putea intelege totul. Pe de alta parte, Tam se putea incalta singur, putea face bulbuci sub apa si putea, desigur, sa cloceasca oua. In fiecare zi de luni, mamiferul binevoitor cauta oua, le aseza la caldura si astepta. Dar ce se intampla cu vietuitoarele iesite din ou si de ce staruia hipopotamul in implinirea acestei dorinte? Ei bine, aflam ca Tam nu este un hipopotam obisnuit. Cu toate acestea, nu marimea il evidentiaza in randul semenilor, ci calitatile cu care este inzestrat. Deloc stanjenit de statura corpolenta, simpaticul mamifer isi poarta cu bonomie si eleganta tipicitatea fizicului si pe cea a launtrului. De aceea, dincolo de acceptarea aspectului fizic, Tam este senin in privinta lucrurilor pe care nu le poate realiza, fiind constient totodata de aptitudinile sale. El priveste dihotomic situatia numai pentru a o primi ca fireasca pentru natura fiintei sale.

 

Acceptarea este, asadar, nucleul naratiunii si tema principala a povestirii. Cu toate acestea, imaginea lui Tam nu este relevanta pentru valorificarea sinelui in singularitatea sa, ci pentru punerea in lumina a individului prin raportarea la cei din jur. In fond, aceasta este si cheia intelegerii obiceiului de a cloci oua. Hipopotamul isi aproprie un gest strain si-l converteste intr-o deprindere specifica siesi, pentru a castiga o familie, nu distinctie. In final, fapta-i este rasplatita, deoarece, cu ajutorul vietatilor iesite din ou, Tam Hipopotam reuseste sa intre in casa lui. Cu toate acestea, caminul in care mamiferul isi gazduieste de-acum stirpea isi depaseste utilitatea de spatiu fizic, devenind metafora si pentru inima primitoare a acestuia.

 

Povestea Tam Hipopotam. Hipopotamul care clocea oua scrisa si ilustrata de Daniela Iride Murgia translateaza in limbaj simbolic o lectie despre raportarea la sine, dar si la Celalalt. Indiferent de aspectul fizic si de aptitudinile de care dispunem, trebuie sa valorizam intalnirile cu cei din jur, oferind si acceptand orice prilej de dialog.