Sunt aici
Recenzie blog.libris.ro
Thibault, un tanar a carui viata traverseaza o tragedie asemanatoare, intra accidental in camera pacientei Elsa. Uimit de frumusetea ei si linistea pe care o inspira, incepe sa i se confeseze Elsei fiind convins ca ea aude integral marturiile lui. Aceasta intrare accidentala in camera 52 va fi punctul de plecare pentru o poveste de dragoste dincolo de barierele medicale. Elsa, impresionata de tandretea si suferinta tanarului Thibault, incepe sa perceapa vizitele lui tot mai dese ca pe singurul liant dintre ea si lumea de afara. Nevoia lui Thibault de a fi iubit, alinat, trezesc in Elsa o dorinta inzecita de a se trezi si de a fi sprijin pentru el.
Simturile tinerei alpiniste se trezesc pe rand la viata, intai cel tactil datorita sarutului lui Thibault, mai apoi simtul olfactiv. Resuscitarea sentimentala a Elsei are loc inaintea celei fizice, ea aflandu-se intr-o lupta contracronometru. Ea nu poate semnaliza semnificativ imbunatatirile starii sale de sanatate iar dupa scurgerea a douazeci de spatamani fara modificari notabile, familia si echipa medicala decid debransarea ei de la aparatele care o mentin in viata. Clelie Avit reuseste sa croiasca o poveste de iubire deloc obisnuita in care imposibilul devine posibil si in care doua suflete avide de tihna unei relatii sincere se gasesc in cele mai neobisnuite circumstante si hotarasc sa lupte impreuna pentru un final fericit.
Tanara scriitoarea isi confirma talentul prin complexitatea povestii, a suspansului regasit pe fiecare fila a cartii iar deznodamantul este amanat cu abilitate pana la ultima pagina a romanului.
Va reusi Thibault, in ciuda prognosticului medical, sa o trezeasca pe Elsa inainte de a fi prea tarziu?
Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro
Sunt aici
Elsei nu-i mai este frig, foame, teama dupa ce a intrat in coma in urma unui accident montan. Ea e in camera 52. Thibault si-a pierdut toata increderea in ziua in care fratele lui a accidentat cu masina doua adolescente si a fost internat, la acelasi spital cu Elsa, in camera 55. Intr-o zi, Thibault intra din greseala in camera Elsei. Ea nu-l poate denunta, in starea in care se afla. Dar tacerea este apasatoare, chiar si langa cineva in coma. Si iata-l incepand, brusc, sa-i vorbeasca, fara sa astepte raspuns. Ceea ce el nu stie e ca pentru Elsa totul s-a sfarsit, nu se va mai trezi vreodata. Insa, in timp ce medicii, prietenii si familia vor sa o deconecteze de la aparate, Thibault construieste o relatie cu Elsa convins ca ea il aude. E chiar atat de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a vazut?
Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:
“Il aud pe Thibault facand inconjurul patului, cu intentia vadita de a se apropia de lucrurile lui ca s-o stearga cat mai repede. Cand Steve, Alex si Rebecca l-au surprins prima data, astia trei au sfarsit prin a-l linisti, dar astazi n-am mari sperante ca rezidentul va face la fel. Mai ales ca ramane cu totul mut.
Incerc sa-mi reprezint situatia in lipsa vederii. Constientizez deodata ca Thibault este inca in sosete si ca cearsafurile din dreapta mea trebuie sa fie mototolite. As vrea sa rad si in acelasi timp sa stau cu frica-n san sa nu fie descoperit ca a imprumutat putina saltea. Ar fi foarte placut sa nu simt nimic altceva decat adrenalina pe care ti-o da tentatia unui lucru interzis sau in orice caz a unui lucru neobisnuit: la care nimeni nu s-a gandit niciodata.
Cred ca pe rezident il doare in cot de detalii, pentru ca tace in continuare. Thibault isi strange hainele si incaltarile destul de stangaci. Probabil ca-l streseaza sa fie cineva care-l priveste. Il aud, intr-un, final, apropiindu-se de patul meu si aplecandu-se spre mine. Sunt surprinsa. Ar indrazni totusi sa ma sarute in fata rezidentului? Insa miscarea lui se intrerupe in timp ce incepe sa vorbeasca:
- Ba da, am o intrebare.
Rezidentul fie se gandeste, fie ii face semn lui Thibault sa-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.
- La ce folosesc toate firele astea?
Intrebarea nu e neinteresanta si ma trezesc fiind atenta la raspunsul rezidentului, care accepta, in sfarsit, sa deschida gura din nou. Evita termenii tehnici si se multumeste sa vorbeasca despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, insa nu ma intereseaza. Thibault cere chiar cateva informatii suplimentare. Curiozitatea lui ma surprinde.
Lectia improvizata de medicina se incheie si sper ca rezidentul va parasi rapid camera. Mi-e teama (ma rog, ma gandesc la aceasta frica in lipsa capacitatii de a o simti in stomac) ca Thibault nu va indrazni sa-si ia ramas-bun ce de obicei. Dar inca o data, atitudinea lui imi depaseste orice asteptare.
- La revedere, Elsa, sopteste el atingandu-mi cu buzele obrazul.
De data asta, n-am nevoie sa-mi fortez creierul sa incerc perceperea atingerii. Toata fiinta mea e concentrata pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, imi confectionez senzatia artificial. Buze calde si moi, un sarut delicat.
- Erati prietenul ei? intreaba rezidentul.
- De ce spuneti erati? reia Thibault ridicandu-se.
- Imi cer scuze, asta pentru ca... S-a scurs deja ceva timp."
PRP: 23.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
19.55Lei
19.55Lei
23.00 LeiIn stoc
Descrierea produsului
Elsei nu-i mai este frig, foame, teama dupa ce a intrat in coma in urma unui accident montan. Ea e in camera 52. Thibault si-a pierdut toata increderea in ziua in care fratele lui a accidentat cu masina doua adolescente si a fost internat, la acelasi spital cu Elsa, in camera 55. Intr-o zi, Thibault intra din greseala in camera Elsei. Ea nu-l poate denunta, in starea in care se afla. Dar tacerea este apasatoare, chiar si langa cineva in coma. Si iata-l incepand, brusc, sa-i vorbeasca, fara sa astepte raspuns. Ceea ce el nu stie e ca pentru Elsa totul s-a sfarsit, nu se va mai trezi vreodata. Insa, in timp ce medicii, prietenii si familia vor sa o deconecteze de la aparate, Thibault construieste o relatie cu Elsa convins ca ea il aude. E chiar atat de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a vazut?
Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:
“Il aud pe Thibault facand inconjurul patului, cu intentia vadita de a se apropia de lucrurile lui ca s-o stearga cat mai repede. Cand Steve, Alex si Rebecca l-au surprins prima data, astia trei au sfarsit prin a-l linisti, dar astazi n-am mari sperante ca rezidentul va face la fel. Mai ales ca ramane cu totul mut.
Incerc sa-mi reprezint situatia in lipsa vederii. Constientizez deodata ca Thibault este inca in sosete si ca cearsafurile din dreapta mea trebuie sa fie mototolite. As vrea sa rad si in acelasi timp sa stau cu frica-n san sa nu fie descoperit ca a imprumutat putina saltea. Ar fi foarte placut sa nu simt nimic altceva decat adrenalina pe care ti-o da tentatia unui lucru interzis sau in orice caz a unui lucru neobisnuit: la care nimeni nu s-a gandit niciodata.
Cred ca pe rezident il doare in cot de detalii, pentru ca tace in continuare. Thibault isi strange hainele si incaltarile destul de stangaci. Probabil ca-l streseaza sa fie cineva care-l priveste. Il aud, intr-un, final, apropiindu-se de patul meu si aplecandu-se spre mine. Sunt surprinsa. Ar indrazni totusi sa ma sarute in fata rezidentului? Insa miscarea lui se intrerupe in timp ce incepe sa vorbeasca:
- Ba da, am o intrebare.
Rezidentul fie se gandeste, fie ii face semn lui Thibault sa-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.
- La ce folosesc toate firele astea?
Intrebarea nu e neinteresanta si ma trezesc fiind atenta la raspunsul rezidentului, care accepta, in sfarsit, sa deschida gura din nou. Evita termenii tehnici si se multumeste sa vorbeasca despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, insa nu ma intereseaza. Thibault cere chiar cateva informatii suplimentare. Curiozitatea lui ma surprinde.
Lectia improvizata de medicina se incheie si sper ca rezidentul va parasi rapid camera. Mi-e teama (ma rog, ma gandesc la aceasta frica in lipsa capacitatii de a o simti in stomac) ca Thibault nu va indrazni sa-si ia ramas-bun ce de obicei. Dar inca o data, atitudinea lui imi depaseste orice asteptare.
- La revedere, Elsa, sopteste el atingandu-mi cu buzele obrazul.
De data asta, n-am nevoie sa-mi fortez creierul sa incerc perceperea atingerii. Toata fiinta mea e concentrata pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, imi confectionez senzatia artificial. Buze calde si moi, un sarut delicat.
- Erati prietenul ei? intreaba rezidentul.
- De ce spuneti erati? reia Thibault ridicandu-se.
- Imi cer scuze, asta pentru ca... S-a scurs deja ceva timp."
Detaliile produsului