”Sursa de inspiratie a intregii opere a lui Blecher este, indiscutabil, experienta traita. Boala, pe care a facut-o explicita, crizele de paludism, lesinurile, prizonieratul sanatoriilor sunt tot atatea prilejuri de confesiune. Marturisirea e o forma de exploatare a adancimilor fiintei, un mod de a fi onest cu propria biografie. Scrisul prelungeste fidel, in pagina, dara de sange, tremurul muschilor, halucinatia, delirul senzorial. E o proiectare febrila a interioritatii in tesatura plapanda a frazelor, o epuizare a fiintei, o vlaguire a ei. „Tot ce scriu a fost candva viata adevarata” – noteaza autorul la inceputul Vizuinii luminate. Mai mult insa decat fidelitate a transcriptiei, e aici o nevoie acuta de expulzare a inferioritatii in text, de o dislocare a identitatii, de o spovedanie dureroasa.” (Radu G. Teposu)