Volumul Sublimul tradarii reprezinta o incursiune in lumea „multidimensionala“ a creatiei teatrale. Convins de existenta unor straturi rarefiate ale spiritului, in care reprezentatia a fost harazita sa existe, autorul se indeparteaza de orice interpretare „vulgara“, la prima mana, a artei scenice. Facandu-se apel la teorii ale esteticii teatrale, dar si ale filosofiei, psihanalizei, exegezei si criticii literare, ne este relevat un univers artistic complicat, complex, predispus unei analize profunde. Astfel, locul care ii este destinat spectatorului nu mai este acela de privitor pasiv, ci de partener al actorilor.

„Operand «alegerea de sine», spectatorul iese din plasa esteticului nu pentru a-i desfide rostul, ci pentru a se proiecta in centrul actiunii scenice, intr-un loc in care isi poate afirma prezenta. Actul «lecturii» teatrului implica indatoriri egale cu cele din spatiul public, fortandu-l pe insul aflat in sala de spectacol sa faca o eschiva printre imperativele vietii, considerand interpretarea ca circumscriere concreta in «legea universala» a eticului. Doar in acest fel, spectatorul poate accepta responsabilitati legate de ceea ce i se intampla, atent la (si preocupat de) viata sa superioara, spirituala.“