Cuprins:

1. Generalitati
2. Traductologia
3. Traducerea. A traduce
4. Traducatorul
5. Concluzii (?)
6. Anexe
7. Bibliografie Fragment din cartea "Stiinta sau/si arta traducerii" de Tudor Ionescu:

"Traducatorul, la randul sau, trebuie sa readuca la viata enunturile din limba-sursa inainte de a le conferi o noua existenta in limba tinta. Si, de vreme ce textul-sursa a fost si este intotdeauna adresat unui mediu-sursa (autorul se gandeste/s-a gandit cui i se adreseaza), traducerea, si ea, trebuie sa ia/sa fi luat in considerare mediul-tinta pe care si-l propune/si l-a propus, si nu numai limba-tinta doar atat, ceea ce ar putea constitui un izvor de posibile inadvertente in textul-tinta. Se intelege de la sine ca o preocupare exagerata fata de mediul-tinta risca sa saraceasca traducerea, sa dea nastere unui traductionism sui generis care ar reduce sensibil numarul destinatarilor potentiali ai mesajului, propunandu-le un text redactat intr-un micro-sociolect, de neinteles pentru majoritatea cititorilor. Problema mediului-tinta (versus limba-tinta), intr-o oarecare masura, pune aceleasi probleme ca si alegerea intre lentilele transparente si lentilele colorate ale lui Georges Mounin. Mai exact, este vorba, dupa cum spuneam, de a sti/de a decide daca traducerea il va deplasa pe cititor inspre original, sau daca originalul va fi deplasat si apropiat inspre contextul cititorului. Vorbim, iarasi, despre deztarare. Cititorul sau textul original (uneori atat unul cat si celalalt) au de suferit de pe urma acesteia. Acesta este unul dintre aspectele (putin numeroase) cu finalitate practica imediata de care s-a ocupat traductologia de pana acum. De fapt, este vorba despre o dilema pe care a cunoscut-o fiecare traducator. Daca cititorul nu este suficient de deztarat, exotismul eventual al originalului - poate necesar - risca sa se resmita. Adevarata chestiune se pune insa la nivelul limbii pe care o va folosi traducatorul, in aceasta directie va trebui ca el sa opereze o alegere si sa depuna un efort sustinut. Steiner (Dupa Babel, p.329) intreaba daca este necesar ca o traducere reusita sa se acordeze la limba originalului, ceea ce creeaza in jurul operei o deliberata aura de insolit, precum si o oarecare opacitate periferica a textului, sau daca traducatorul trebuie sa-si naturalizeze importul lingvistic pana la a-l asimila limbii cititorilor. Cele doua alternative au fost deja discutate si de Herder ori de Schleiermacher. Acesta din urma, adoptand prima altenativa, produce o germano-greaca atunci cand il traduce pe Platon; la fel ca si Holderlin traducandu-l pe Sofocle."