În luna decembrie 2015 se împlinesc 26 de ani de la Revoluţia română din 1989. Am trecut, aşadar, peste pragul sfertului de veac, atingem acel moment în care putem spune că avem o generaţie născută şi maturizată în aerul democraţiei, cel puţin după un calcul matematic. Mai e nevoie să treacă însă destul timp pentru a împlini generaţii lipsite de tarele unui regim care a supravieţuit în forme hidoase traduse în comportamente şi atitudini sociale. Cu toate acestea, memoria colectivă devine selectivă: pentru o parte din cei care au prins anii comunismului, trecutul tot mai îndepărtat începe să capete aure nostalgice, confruntat cu prezentul nemulţumitor din multe puncte de vedere pe care îl traversăm. De asemenea, aşa cum sugerează Ioana Pârvulescu, unora dintre vestici tot nu le vine să creadă că a fost aşa de rău înainte de 1989 şi, mai mult, apar generaţii care nu au trăit o secundă în comunism şi caută să descopere faţa umană şi reperele avantajoase ale regimului defunct. Asta, în ciuda faptului că s-a scris mult despre ideologia care a stăpânit România aproape 50 de ani, s-a întocmit un raport şi s-a efectuat o condamnare publică a regimului, s-au creat instituţii de cercetare, s-au desecretizat documente, s-au introdus cursuri în şcoli etc. Dincolo de bilanţurile abstracte, de investigaţiile serioase şi tehnice, viaţa cotidiană, trăită de oamenii obişnuiţi poate fi cel mai convingător instrument adresat publicului larg pentru o profilaxie eficientă a uitării, pentru a da măsura, chiar şi nesistematic, neriguros, despre reuşita şi eşecul unei lumi. O iniţiativă binevenită în acest sens, un vaccin eficient împotriva uitării şi a molimelor istorice (aşa cum le numeşte Ioana Pârvulescu) este colecţia de amintiri din Epoca de Aur, un tablou eterogen în care îşi fac loc ciudatul grotescul, epicul, poezia, toate bazate pe experienţele mai multor generaţii care au supravieţuit comunismului şi care au ales să povestească, pentru propria purificare şi pentru pilda oferită generaţiilor actuale.

Şi eu am trăit în comunism cuprinde 20 de capitole care vorbesc despre viaţa de zi cu zi a oamenilor la oraş, la şcoală, la facultate, în vacanţe, despre medicina înainte de 1989, mâncarea şi sărbătorile petrecute în deceniile trecute. De asemenea, o parte dintre mărturii sunt grupate tematic în jurul câtorva dintre cele mai cunoscute repere ale regimului comunist: cozile, munca patriotică, raportul cu autoritatea, călătoriile în străinătate, activităţile subversive (a se înţelege prin asta inclusiv modalităţile de a învinge privaţiunile şi interdicţiile impuse de regim). Pentru a exemplifica varietatea experienţelor care frizează uneori absurdul anecdotic, alteori cel mai grav şi tragic registru, voi oferi doar câteva mostre din amintirile împărtăşite de intelectuali mai tineri sau mai în vârstă (mulţi dintre ei, precum Gabriel Liiceanu, Dan C Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Radu F Alexandru, Radu Paraschivescu etc sunt familiari cititorilor români). În casele îngheţate iarna, oamenii erau nevoiţi să dezvolte tehnici de supravieţuire polară (cu haine groase şi improvizaţii de încălzire- la căminele studenţeşti, cei de la Politehnică improvizau cu rezistenţe îngropate în pereţi), înghesuiala urbană din autobuze încetăţenise o tradiţie a întrebării coborâţi la a doua (dacă nu te pregăteai din timp era puţin probabil să te dai jos la staţia dorită), la stagiile de practică în uzine deşi erai obligat să te prezinţi la 6 30 dimineaţa uneori nu desfăşurai nicio activitate (te făceai doar că munceşti), pentru unii studenţi contactul cu lumea universitară a însemnat în primul rând munca patriotică a frecatului podelelor şi WC-urilor, cadourile de sărbători erau puse deoparte pentru şpăgile ce trebuiau date de-a lungul anului, se stătea la coadă în orb (chiar dacă nu ştiai pentru ce, orice ai fi prins ar fi fost de folos), cuvintele în presă erau şi ele confiscate (doar despre tovarăşa Elena Ceauşescu aveai voie să spui că este dârză, bunicii tăi nu puteau fi dârji), muncile agricole erau obligatorii (Petru Creţia şi studenţii… castrează porumbul), în camerele de hotel unii au (ne)şansa să descopere lămpi care vorbesc (dispozitive de supraveghere montate de Securitate), pentru a face avort eşti nevoit să simulezi o patologie psihiatrică şi chiar să te prezinţi la tratament, procurarea mâncării de zi cu zi e o corvoadă: apar reţetele cu tort economic, prăjitură fără ouă, icre false, ouăle se fierb şi la lumânare iar bibliotecile devin depozite de borcane.

Fără să emită judecăţi de valoare, fără să fie vreun moment tezistă, colecţia de amintiri editate de Ioana Pârvulescu vine la momentul potrivit, acoperind un gol în piaţa editorială, în contextul în care alte iniţiative de acest gen (precum cea a Editurii Paideia care a publicat volumul de mărutirii colective ANII 80 ŞI BUCUREŞTENII, respectiv cea a Editurii Polirom care a scos un volum coordonat de profesorul Adrian Neculau VIAŢA COTIDIANĂ ÎN COMUNISM) au dispărut de mult de pe piaţă şi reface atmosfera sufocantă şi sinistră a unei experienţe colective pe care dacă nu o cunoaştem, aşa cum s-a simţit, riscăm să ne dorim a o repeta, de pe poziţii ignorante.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro