„Ambitia mea e sa scriu cea mai trista si mai comica poveste din lume. Nu cred ca mi-a iesit inca partea cu «din lume», nici cu «cea mai», dar o sa mai insist. Cartea de fata nu e despre sfirsitul lumii, ci despre cum continua ea sa existe, cu bune si rele, tinuta laolalta, ca sa nu se destrame, parca mai degraba de o frica omniprezenta decit de legile fizicii. Am incercat sa transpun in universul mic al unei agentii de publicitate problemele lumii contemporane, asa cum le resimt eu. - Bogdan Costin

21.12.2012. Probabil cel mai faimos sfirsit al lumii din istoria omenirii, datorat internetului. Totusi, putini au crezut ca acesta chiar va avea loc. Emil Pop, taciturnul IT-ist al unei agentii de publicitate, e unul dintre ei. Cu citeva zile inainte, el o va rapi pe Mariana, colega lui de la Contabilitate, si o va duce in buncarul sau. Zilele petrecute acolo, in asteptarea unei apocalipse putin probabile, ii vor aduce Marianei revelatii neasteptate, in timp ce lumea de la suprafata va deraia de la cursul ei firesc atunci cind cei care o cunosc vor constata disparitia sa.

Noul roman al lui Bogdan Costin este o satira la adresa unei civilizatii pe cit de moderne si de avansate tehnologic, pe atit de dominate de frica, in toate formele ei. Nu atit de cea a extinctiei totale, cit de micile frici care ii tin captivi pe oameni in inconfortabilele buncare ce devin propriile lor vieti, odata cu deziluziile aduse de trecerea timpului.



Fragment:

“Problema e ca aici Emil s-ar putea sa greseasca, ar spune Tudor Voinea daca ar fi fost martor al monologului sau. Emil si toti cei care zic ca lumea a luat-o razna in ultima vreme. Lumea nu a luat-o razna, lumea e la fel ca intotdeauna. Nebuni, dezas-tre naturale, razboaie au fost dintotdeauna. Doar ca acum afli prea multe, prea repede, despre orice se intampla in fiecare colt al lumii. Dintr-o data, afli in timp real ce se intampla cu fiecare din cei sapte miliarde de oameni ca tine de pe planeta asta. si cand sunt sapte miliarde, se intampla multe, nu gluma. Nici pe Facebook nu ai timp sa treci in revista tot ce scriu cele cateva sute de prieteni de-ai tai. Acum insa esti in contact direct cu sapte miliarde de oameni. Asta e reteaua ta sociala. Unii oameni sunt mai impresionabili decat altii. Poate ca creierul lui Emil nu era pregatit pentru atata informatie, pentru atata complexitate. S-a intamplat prea brusc. Mai ales de cand cu internetul. Acum citesti parerile diferite ale sapte miliarde debameni diferiti, vezi vietile lor, sunt prea multi. Prea multe carti, prea multe stiri, prea multe curente, idei, opinii. Chiar daca stii ca nici una din milioanele astea de informatii zilnice nu conteaza cu adevarat pentru tine, nu poti sa faci abstractie de ele si undeva tot se inregistreaza, in mintea ta, ramane si ce a zis el. Ce crede el. Ce parere are el. si uite-asa, creierul e suprasolicitat si se arde ca o siguranta electrica. E doar o alta teorie, o alta parere. inca una printre alte cateva miliarde de pareri.
Mai aveau zece minute de viata. normala.
Cu un minut inainte de miezul noptii, inima lui Emil Pop batea sa-i sparga pieptul. Inspira adanc ca sa-si potoleasca putin bataile inimii. Nu prea-i iesea. Nu ii mai batuse atat de puternic si incontrolabil din acea seara cand a stat pe marginea acoperi-sului de la blocul de zece etaje in care a locuit cu chirie doua luni, dupa despartirea de sotia lui. A stat doua minute asa, dar nu a putut sa mearga pana la capat. Acum se bucura ca n-o Facuse. Fusese doar intr-o pasa proasta. Atunci s-a hotarat sa se natoarca la mama lui. O fi ea insuportabila, dar nu se compara cu singuratatea. A doua zi dimineata, renunta la chirie si se instala in casa ei. Cumva, pe parcursul celor patruzeci si cinci de ani de viata, Emil inchisese un cerc din punct de vedere social. Pornise cu mama lui de la nastere si acum ajunsese in punctul in care ea era singurul lui contact social. Totul incepuse de pe la treizeci de ani, odata si cu casatoria, si cu munca tot mai solicitanta, probabil asa cum se intampla cu marea majoritate oamenilor. Nu avusese niciodata multi prieteni, amici care sa-l cheme la o bere sau in weekend la o cabana. Cu ocazia sarbatorilor de iarna din ultimii ani, constatase placid ca, daca nu tri-mitea el un mesaj si astfel sa i se raspunda, incepuse sa nu mai primeasca nici macar un SMS de la cineva, de un telefon in noaptea de Revelion nici nu mai putea fi vorba. Sotia lui con-statase cu furie degradarea vietii lor sociale si o punea pe seama lui. Ea ii reprosa ca el nu e in stare sa gasesca si oameni pe gustul ei, nu doar autisti pasionati de calculatoare si bere. “