Sfantul Efrem cel Nou, Ajutorul celor aflati in cautarea unui serviciu sau a unei locuinte

0
(0 reviews)

Editie ingrijita si cuvant inainte de L.S. Desartovici

Inca din vremea vietuirii sale pamantesti, puterea rugaciunilor Sfantului Efrem a ajuns pana la noi, cei de azi, dar si pana la stramosii Adam si Eva, precum si la cel din urma om care se va naste pe pamant. Astfel de lucruri sunt proprii rugaciunii adevarate, care se savarseste in Duh si in Adevar. Azi, Sfantul Efrem s-a facut contemporan cu noi prin rugaciune si, nemaifiind marginit de ingradirile vietuirii in trup, multora le daruieste credinta, prin lucrarile sale minunate, deschizandu-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusa timpului, imparatia cea vesnica a Preasfintei Treimi. Acum, salasul sau este in lumina dumnezeiasca, iar aceasta nu poate fi marginita de timp, astfel incat Sfantul Efrem este prezent de indata oriunde este chemat, pentru ca lumea vazuta „graviteaza” in jurul Vesniciei, aceasta din urma patrunzand-o cu totul si sustinand-o in fiinta. si iata, chipul si lucrarile Sfantului Efrem ne mangaie pe toti cu razele cele vesnice ale bunatatii, blandetii, marinimiei, pacii si frumusetii. Setea sa de a ne milui este izvorata din insetarea Mantuitorului Hristos de a mantui neamul omenesc. De aceea, el ajuta cu grabire tuturor, implinind o mare felurime de cereri si trebuinte, spre a ne sluji tuturor, dupa cum si Sfantul Apostol Pavel marturiseste: „tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii” (Corinteni 9, 22).
Fragment din cartea: Sfantul Efrem cel Nou, Ajutorul celor aflati in cautarea unui serviciu sau a unei locuinte

"   DOAMNE, CE BUCURIE!
    Ma bucur ca in sfarsit am si eu ocazia sa scriu despr minunile Sfantului Efrem si despre ajutorul pe care mi l-a dat mie, pacatoasei. In anul 20ll, o verisoara mi-a darui o carte numita Minunile Sfantului Efrem cu copii nascuti si nenascuti. Am privit cu indoiala cartea si pe acest Sfant de care nu mai auzisem niciodata; totusi, am inceput sa citesc cartea si m-am ingrozit de chinurile si moartea acestui Sfant, dar am plans de bucurie cand am descoperit atatia oameni ajutati, vindecati de bolile lor si cu atatea problem rezolvate de Sfantul Efrem.
    Intr-o zi, la inceputul lunii iunie, a inceput sa ma doara foarte tare capul; eu niciodata n-am avut aceste probleme. Imi venea foarte greu, pentru ca la serviciu lucram foarte mult la calculator. Timp de o saptamana, m-am chinuit cu durere de cap, pana seara, cand am luat in mana cartea minunile Sfantului Efrem si am pus iconita de pe coperta pe frunte si m-am rugat si eu cu cuvintele mele sa imi ia durere aceea groaznica. Am stat cu cartea pe frunte cateva minute pur si simplu, treptat, mi-a trecut durerea de cap.
    O alta minune a Sfantului Efrem a fost minunatul ajutor pe care mi l-a dat la serviciu, atunci cand sefa mea mi-a cerut un document important. Pur si simplu nu gaseam acel document, desi il cautasem peste tot. Intrasem in panica si imi era frica de ceea ce ar putea sa urmeze, adica sa fiu concediata. Atunci mi-am amintit de Sfantul Efrem si am spus in gandul meu: „Sfinte Efrem, ajuta-ma sa gasesc acel document". Nici nu am terminat bine de spus aceste cuvinte, ca pasii mi s-au indreptat exact spre locul unde era documentul. Doamne, ce bucurie! Sunt convinsa ca niciodata n-as fi cautat documentul in acel loc.
    Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Efrem pentru aceste minuni si pentru cele nestiute, daruite mie, pacatoasei. Îl rog pe Sfantul Efrem sa ma ierte ca am scris atat de tarziu aceste minuni si il mai rog sa se roage pentru mine, pacatoasa, si sa ma ajute in toate necazurile si in fiecare clipa a vietii mele. Bunul Dumnezeu sa ne ajute pe toti! (Iulia Marcela, 17 septembrie 2012, Iasi )
    Imbratisandu-l tainic pe tot omul prin partasia ta la dumnezeiasca fire, innoiesti nevazut vietile noastre, ridicandu-ne din intunericul necredintei si povatuindu-ne pe caile Evangheliei, Mare Mucenice Efrem. Nu inceta a ne sta alaturi pana la cea din urma a noastra suflare, ca ocrotiti fiind sub acoperamantul tau, sa pasim si intru lumina cea vesnica a imparatiei celei de Sus. "
Citeste mai mult

5.00Lei

Sau 500 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In stoc

Descrierea produsului

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one