Fragment din cartea "Secretul familiei Rothschild" de Elie de Rothschild Jr.:

"Si aici intra in scena servitorul dumneavoastra. Orice s-ar spune, nu este niciodata usor sa vorbesti despre tine. Deci, evident ca am ales sa-i admir sau sa-i acuz pe altii inainte de a povesti, sperand, in acelasi timp, ca aceasta epopee va fi suficienta si ca puterea acestui nume, cu o aura incomparabila, adaugata tuturor acestor personaje de exceptie care m-au precedat, ma vor face uitat de tine, vreau sa spun de cititor. Ascuns in spatele evenimentelor, al secolelor si a construirii unei Europe economice si politice, imi voi permite sa scap de privirea ta iscoditoare. In cele din urma, acesta a fost planul meu. Dar asa cum niciodata n-o spunem destul, nimic nu se intampla asa cum ai prevazut.
Pentru ca Secretul familiei Rothschild, aceasta lucrare in acelasi timp jumatate saga de familie, jumatate eseu, este departe de a fi o carte de istorie. Ideea fiind ca, in sfarsit, sa se dea un raspuns curiozitatii foarte firesti a oamenilor, niciodata nu se va pune pentru mine problema sa-i amintesc pe toti protagonistii - ar fi imposibil, atat de numeroasa este familia-, ci numai pe cei pe care i-am ales; care, fie din eroism, fie din pura carisma, au stiut sa faca sa se vorbeasca despre ei, nu neaparat de bine, si au meritat, dupa parerea mea, sa se distinga.
Deci, din aceasta perspectiva, de ce autorul ar vorbi despre sine? Chiar daca pana mea se descurca in comparatie cu cei care nu au avut sansa, de la varsta trei ani, sa fie zilnic asezati in fata jurnalului de la ora 20 impreuna cu niste parinti intelectuali, nu am facut nimic exceptional in viata mea; ba, dimpotriva, pentru ca nu sunt decat un oportunist. Dar in sensul nobil al termenului, acordati-mi macar sansa asta.
Intr-adevar, mi-am petrecut viata actionand, de fiecare data ce o ocazie sau o imprejurare ma facea sa mi-o doresc; doar ca sa renunt sistematic si invariabil de indata ce atractia sau dorinta se stingea. Si asta este valabil in toate domeniile, activitati ludice si sportive la inceput, afaceri mult mai tarziu, trecand prin studii mai mult sau mai putin stralucite si abandonate brusc. Asta va fi drama mea; nu exista loc de munca si nu exista activitate, obligatie sau pasiune pe care voi reusi s-o duc la bun sfarsit, cu exceptia poate a permisului de conducere. La fel, dupa ce am inceput lectiile de pilotaj, fidel obiceiului meu, voi ajunge sa fug cat ma tin picioarele cu prima ocazie; este adevarat ca povestile cu accidentele aeriene sunt o gramada si ma vor face sa devin constient ca jocul nu justifica sigur problemele care decurg de aici; si ca, pana la urma, nu esti cu nimic obligat sa stii sa pilotezi pentru a ajunge la nouazeci de ani. De cand m-am nascut, voi fi, asadar, acelasi: practic, nu ma intereseaza decat sa invat. Imediat ce eu stiu - sau ca cred ca stiu activitatea nu ma intereseaza, o las balta brusc si merg mai departe. Un defect major din fabricatie, sunt constient. Doar daca asta nu este un lux extrem pentru unii care nu sunt atat de norocosi si, ca o povara, sunt condamnati de o mie de ori, ce zic, de un milion de ori, sa-si perfectioneze lucrarea. Si totusi, daca ai sti cat ii invidiez pe cei care fac un singur lucru in viata lor, dar il fac bine si cu entuziasm! Ceea ce, in sine, este o utopie, de vreme ce, dupa teoria extrem de discutabila a lui Platon sau chiar a discipolului sau, Schopenhauer, lipsa este cea care creeaza dorinta si, deci, fericirea."