In recenta sa scriere memorialistica al carei titlu trimite, evident, la Scurta istorie a timpului, steaua cea mai stralucitoare a unei intregi serii de carti despre misterele universului, Stephen Hawking se priveste pentru prima oara pe sine, trecandu-si in revista viata si opera de fizician teoretician.

Bogat ilustrata cu fotografii putin cunoscute, aceasta autobiografie concisa si sincera are accente de umor fin si de intelepciune. Autorul n-a ocolit detaliile gravei maladii care, desi l-a transformat intr-un invalid, nu l-a impiedicat sa gandeasca si sa creeze. Un capitol e dedicat indelungatei geneze a Scurtei istorii a timpului. In alte capitole, Hawking isi prezinta cu modestie, in fraze simple, esentializate, remarcabilele contributii in cosmologie – ceea ce face ca Scurta istorie a vietii mele sa se adauge, de fapt, amintitei serii de carti despre univers.

„Pentru colegii mei sunt un fizician ca oricare altul, dar pentru publicul larg am devenit, probabil, cel mai cunoscut om de stiinta din lume. Am avut o viata plina si satisfacatoare. Am convingerea ca invalizii trebuie sa se concentreze asupra lucrurilor pe care handicapul nu-i impiedica sa le realizeze si sa nu regrete ceea ce nu pot realiza. In ceea ce ma priveste, am reusit sa fac aproape tot ce am vrut.“ (Stephen W. HAWKING)

STEVEN WEINBERG , VISUL UNEI TEORII FINALE. In cautarea legilor ultime ale naturii „Lucrul cel mai uimitor despre univers este ca poate fi cunoscut", spunea Einstein la inceputul secolului XX, iar de atunci oamenii de stiinta s-au apropiat tot mai mult de intelegerea tuturor fenomenelor fizice pomind de la un numar mic de principii fundamentale. Cercetarile lor par sa convearga spre o teorie finala, un cadru unic care sa descrie par-ticulele si interactiile din natura, punctul terminus al explicatiilor generate de staruitoarea intrebare „de ce?". De un secol, eforturile fizicienilor au fost calauzite in buna parte de judecati estetice: o teorie profunda trebuie sa aiba acea frumusete greu de definit, dar usor de recunoscut, care o face sa corespunda realitatii. In ultimele trei decenii insa, in ciuda marii ingeniozitati a teoreticienilor, cunoasterea a batut pasul pe loc — nu am avut la dispozitie un accelerator de particule suficient de puternic pentru a atinge acele energii la care experimentele sa poata decide intre diferitele variante ale teoreticienilor.