Dedic aceasta carte copiilor din Romania care au fost abandonati prin orfelinate, canale, pe strazi, prin gunoaie.

Scrum este o poveste de Hollywood. Astfel de povesti sunt peste tot in Romania. Numai ca nu sunt descoperite, nu sunt vazute de nimeni, fiindca traim in ele, ne amestecam vrand-nevrand cu scenariul lor, care e scenariul vietii noastre abatute, agonizante, cenusii. E, in primul rand, povestea supravietuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am invatat de la Parintele Gheroghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare.
 
Intrasem ilegal in Statele Unite, fiindca nu obtinusem viza. Am fost un emigrant ca atatia altii, la inceputul anilor ’90. Viata unui emigrant este viata unui abandonat. Altfel spus, o trauma pe care o porti in tine tot timpul si care iti ghideaza miscarile. Am vrut sa exorcizez aceasta trauma si am regizat filmul „7 Cuvinte” tocmai pentru a putea spune „povestea unui invingator”, adica a Parintelui Calciu, la randul sau un emigrant, un abandonat.
Citește mai mult

18.00Lei

18.00Lei

Primești 18 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

Indisponibil

Descrierea produsului

Dedic aceasta carte copiilor din Romania care au fost abandonati prin orfelinate, canale, pe strazi, prin gunoaie.

Scrum este o poveste de Hollywood. Astfel de povesti sunt peste tot in Romania. Numai ca nu sunt descoperite, nu sunt vazute de nimeni, fiindca traim in ele, ne amestecam vrand-nevrand cu scenariul lor, care e scenariul vietii noastre abatute, agonizante, cenusii. E, in primul rand, povestea supravietuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am invatat de la Parintele Gheroghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare.
 
Intrasem ilegal in Statele Unite, fiindca nu obtinusem viza. Am fost un emigrant ca atatia altii, la inceputul anilor ’90. Viata unui emigrant este viata unui abandonat. Altfel spus, o trauma pe care o porti in tine tot timpul si care iti ghideaza miscarile. Am vrut sa exorcizez aceasta trauma si am regizat filmul „7 Cuvinte” tocmai pentru a putea spune „povestea unui invingator”, adica a Parintelui Calciu, la randul sau un emigrant, un abandonat.
Citește mai mult

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Sara.Moreanu 09/04/2021 12:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Pur și simplu te rupe în bucăți această carte. Toată durerea lumii se transferă în sufletul tău.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
GABUREANU MARIA 01/05/2020 17:13
Recomand cu căldură această carte, pentru a cunoaşte viaţa copiilor abandonaţi şi sechelele pe care le lasă in sufletul lor. Cunoscând mai bine viaţa lor, nu vom mai eticheta oamenii şi vom fi mai înţelegători unii cu alţii,
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

2 din 2 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X