Emilia se regaseste prinsa intre doua iubiri si traieste in acelasi timp o poveste aproape perfecta si una interzisa. Fortata de imprejurari, ajunge la o cabana in munti, unde gaseste in mica biblioteca o scrisoare veche, aparent scrisa special pentru ea. Povestea pe care domnisoara S. o nareaza, chiar daca s-a intamplat cu cateva decenii in urma, se dezvaluie a fi similara cu povestea de dragoste a Emiliei, care se lasa fermecata de scrisoarea gasita.

Volumul urmareste viata personajelor feminine principale si alegerile pe care ambele trebuie sa le faca in plan personal. Emilia este nevoita sa aleaga intre cei doi barbati de care este indragostita, la fel cum si domnisoara S. a facut-o. Insa, daca decizia Emiliei este una neasteptata, deznodamantul povestii de dragoste relatate in scrisoare este unul fabulos.

Fragment din cartea "Scrisoarea domnisoarei S." de Corina Marinescu:

"Emilia a privit scrisoarea si a analizat scrisul batut la masina de scris. Si-a imaginat o domnisoara cu o postura perfecta si cu bucle simetrice, asezata la un birou simplu din lemn, montand banda, punandu-si foaia in masina de scris si apasand tastele cu putere si parca putea auzi cum piciorusul de metal sarea spre pagina, sau cum tacanitul devenea ecou in gandurile scriitoarei. Pagina nu avea nici o greseala de ortografie si, cum la masina de scris nu se putea interveni si corecta, Emilia a inteles repede ca domnisoara S. era o perfectionista.

„In mod cert a gresit. Dar nu a trasat linii peste cuvintele gresite si nici nu a suprapus x-uri. E o stenografa buna domnisoara asta. O femeie sensibila si ambitioasa”, si-a spus in gand. „De cate ori o fi refacut pagina asta?”
Cand i-a povestit pentru prima data mamei ei despre relatia cu Mihai, aceasta a scos din fundul dulapului cu haine o cutie de metal putin ruginita si i-a intins-o cu ochii in lacrimi. Emilia a deschis capacul si a scos un set de plicuri invechite de timp.

- „E corespondenta mea cu tatal tau. Ne-am scris mult in perioada tineretii.

- Mama, e nemaipomenit! N-am stiut de existenta acestei laturi romantice a voastre. Tata? Ti-a scris el scrisori?, a intrebat ea mirata.

- Ti le fac cadou. Citeste-le si inspira-te.

- Dar sunt ale tale. Nu pot sa le pastrez.

- Eu le stiu pe dinafara. Le-am recitit de nenumarate ori, si de multe ori seara, inainte de culcare, in loc de „noapte buna”, ne spunem replici din corespondenta.

- Serios? Vai, ce romantici sunteti! Ma bucur ca va iubiti inca atat de mult, incat va faceti declaratii de dragoste. O sa citesc toate scrisorile si o sa revin cu impresii. Sunt sigura ca voi avea intrebari.

- Sa scrii scrisori e cel mai intim lucru. A scrie e o arta. Pacat ca voi ati uitat de aceste lucruri si imi pare rau, pentru ca nici nu stiti ce sentimente te incearca atunci cand scrii o scrisoare si astepti doua saptamani un raspuns."