E lesne de observat, chiar de la poemul care da titlu volumului, ca de aceasta data, muzicalitatea trece in plan secund, in timp ce rostirea cuvantului si starilor de rememorare meditativa a viului pare sa primeze; ceea ce face ca Sarutul leprosului sa fie din start un jurnal liric, in care discursul grav anunta ca poezia lui Vasile Burlui nu este una comoda, aflata in vecinatatea poeziei biografice practicata de mare parte a postmodernistilor. Acest sarut biblic, aceasta stare de damnare la singuratate, aceste stari agonice, aceste imagini care construiesc un univers al disperarii, al neantului de fiecare clipa, toate ofera parca o nesfarsita stare de autoexorcizare a fiintei aflata in pura suferinta. O poetica a esentelor tari, a ritmurilor cutremuratoare intalnim in textura liricii lui Vasile Burlui. Daca ar fi sa dam crezare lui Paul Valery care considera ca poet adevarat e cel care renunta la cuvintele , pentru a pune in vedere starea, cred ca si la Vasile Burlui starea este cea care, in special la acest volum de poeme, guverneaza rostirea, confesiunea sincera, netrucata. - Paul GORBAN