Mi s-a cerut o biografie, dar daca cititi cartea veti avea parte de una.  Mai bine va spun pe scurt povestea cartii, care n-a fost carte de la  inceput. Au fost zilele si noptile mele, asa cum le-am trait eu si-ai  mei. Printre sarme si portocali. A fost o perioada in care as fi vrut sa  uit unele intamplari, apoi am inteles ca nu le voi putea sterge din  amintire si ca de fapt nici nu vreau. Le-am povestit, la inceput cu  indoiala ca cineva ar intelege impactul pe care le-au avut pentru noi,  apoi cu mirarea ca pe cineva intereseaza aceasta poveste. M-au uimit  reactiile, am inceput sa scormonesc in memorie si m-am trezit scriind  ceva despre care n-am crezut ca va fi o carte. Va fi, totusi, va avea  coperti frumoase si cateva file din care, daca le veti citi, veti sti ca  sarmele aveau ghimpi, iar portocalii erau plini de culoare si parfum.  In carte apare familia mea si vreau sa le multumesc pentru ingaduinta  de-a folosi amintirile lor in cuprinsul acestor pagini.