Un roman gotic al zilelor noastre, fascinant si tulburator
 
In urma cu aproape un deceniu, prin Regele alb, cititorul  lua contact cu o carte de mare succes, tradusa in toata lumea. Acum  Gyorgy Dragoman revine cu un roman plasat in acelasi spatiu  transilvanean cvasifictional, o saga de familie ce reprezinta si un  tablou istoric contemporan. O adolescenta pe nume Emma, ramasa orfana in  urma unui accident, este crescuta de bunica ei, o batrina cu un trecut  invaluit in taine. Bunica o invata sa descopere magia cotidiana, precum  si propriile-i puteri latente. Emma isi traieste si povesteste ultimele  momente ale copilariei si primele iubiri adolescentine intr-un burg  transilvanean din 1990, o lume ce isi cauta echilibrul dupa caderea  regimului comunist si moartea „comandantului suprem”. Faptul ca intreaga  poveste este vazuta de o fetita in prag de maturizare ii confera un  farmec aparte: prin prezenta supranaturalului, a unor ritualuri bizare,  cu tenta fantastica, Rugul gliseaza imperceptibil spre  realismul magic, iar ecourile trecutului, evocate in povesti paralele,  leaga destinele personajelor de o istorie adesea atroce.
 
Ceea ce vezi cind esti copil si adolescent iti influenteaza  puternic personalitatea. Pentru mine a fost un exercitiu neobisnuit sa  incerc sa-mi amintesc si sa pun pe hirtie tot ce am vazut in orasul  acela... In Rugul analizez ce se intimpla cu noi atunci cind ne  cucerim libertatea. Mai mult, un adolescent percepe mult mai acut o  astfel de problema, pentru ca ea e strins legata de cautarea propriei  identitati. Emma vrea sa afle cine e ea, care e trecutul ei si unde se  ascunde acea libertate. -Gyorgy Dragoman
 
Rugul e un roman cu trucuri si capcane, un rug al carui  jar e greu de stins. Te tulbura, te pune pe ginduri, te rumega intre  masele, apoi te scuipa pe podea. - Konyvesblog
 
Pesemne ca Gyorgy Dragoman face apel la un soi de magie, caci  reuseste sa ne determine nu numai s-o «citim» pe Emma, ci si sa-i  percepem universul prin toate simturile noastre. Ne familiarizam cu  mirosurile, gusturile, obiectele care o inconjoara, cu amintirile pe  care i le evoca acestea. Cu alte cuvinte, ne afundam atit de mult in  realitatea ei senzoriala si in reflectiile legate de aceasta, incit in  cele din urma am putea ajunge sa credem ca «Emma sunt eu!». - Jelenkor