Mama este ca si drojdia care dospeste toata familia. Prin frumusetea ei, nu exterioara (si pe aceasta Dumnezeu i-o da), ci prin frumusetea launtrica a sufletului. Deseori chiar si aceasta frumusete exterioara este distrusa de uratenia launtrica si cea care odinioara era frumoasa devine acum respingatoare. Cand exista frumusete launtrica, atunci omul se infrumuseteaza si la exterior… Atunci chipul ii straluceste si te bucuri cand vezi un astfel de om. Asadar mama este chemata sa aiba aceasta frumusete launtrica si sa lucreze ca drojdia…
    Stiti cum se foloseste drojdia? Acum nu se mai framanta aluatul in casa. Noi in Sfantul Munte, pentru ca framantam inca aluatul, stim asta… Pui putin, o mana de drojdie intr-o copaie cu douazeci de kilograme de faina pe la amiaza, iar in dimineata zilei urmatoare toata compozitia a crescut. A crescut toata faina de la acea mana de drojdie pe care ai pus-o. Sunt microorganismele care lucreaza faina toata noaptea si o fac sa creasca. Intr-un mod asemanator este chemata sa lucreze si mama in familie. Dupa ce mai inainte, cu harul dumnezeiesc, se lucreaza pe sine si isi redobandeste frumusetea launtrica, dupa aceea sau chiar simultan trebuie sa-i faca si pe ceilalti membri ai familiei la fel de frumosi, sufleteste si nu trupeste.
    Influenta starii familiei asupra starii duhovnicesti a copiilor este uriasa. Sfantul spunea ca sfintenia parintilor se transfera la copii. Rugaciunea si imbratisarea tainica a copiilor de catre parinti prin iubire ii face pe copii sanatosi duhovniceste. Spunea: „In familie se afla o mare parte a responsabilitatii pentru starea duhovniceasca a omului. Pentru ca copiii sa scape de diferite probleme interioare, nu sunt suficiente sfaturile, constrangerile, ratiunea si amenintarile. E posibil ca acestea sa faca si mai rau. Indreptarea se face prin sfintenia parintilor. Deveniti sfinti si nu veti avea nicio problema cu copiii vostri. Sfintenia parintilor ii scapa pe copii de probleme. Copiii ii vor aproape pe oamenii sfinti, care au multa dragoste, care nu-i inspaimanta si nici nu se limiteaza la invatatura, ci le vor da pilda de sfintenie si rugaciune. Parintii sa se roage in tacere la Hristos cu mainile ridicate si sa-si imbratiseze copiii tainic”.
    Fragment din volumul "Rolul mamei in educatia copiilor" de Sava Aghioritul:

    ”Parintii trebuie sa fie de un cuget, in armonie, buni conlucratori in educarea corecta a copiilor lor intru invatatura si certarea Domnului. Nu trebuie sa existe neintelegeri si lucruri marunte care otravesc educatia intru Hristos. In numele sloganului „sa nu constrangem copiii” de multe ori un parinte darama tot ceea ce a construit celalalt.
    „Iubirea, armonia, buna intelegere dintre parinti - spune Sfantul Porfirie - este tot ceea ce trebuie pentru copii. Ofera multa siguranta si incredintare. Purtarile copiilor au legatura directa cu starea parintilor. Atunci cand copiii sunt raniti de comportarea rea dintre parintii lor, isi pierd puterea si dispozitia de a inainta spre sporire. Se zidesc rau si edificiul sufletului lor este dintr-o clipa in alta in primejdie de a se darama".
    Copiii si tinerii sunt dezgustati de ipocrizia si nepotrivirea dintre lucrare si cuvant pe care o arata deseori parintii lor. De asemenea ei cauta un crestinism autentic, trait de parintii lor, si nu starea caldicica de credinta si viata intru Hristos. Atunci cand parintii nu se daruiesc in intregime lui Hristos, copiii simt asta si nu vor sa se integreze intr-un asemenea crestinism de suprafata, care in esenta nu schimba nimic in viata lor.
    „Dogma" ticaloasa care sustine ca „noi suntem mireni, nu suntem monahi, asa ca Hristos cere mai putin de la noi pentru mantuirea noastra", este complet gresita si „este cea care a intors lumea cu susu-n jos", dupa Sfantul Ioan Gura de Aur. Poruncile lui Hristos sunt aceleasi si sunt valabile atat pentru monahi, cat si pentru mireni. Cel ce nu le pazeste face nelucrator harul dumnezeiesc de la botez si in esenta nu traieste nimic din Hristos si din imparatia Lui. Pazeste niste norme exterioare ca un prefacut, dar provoaca respingerea celorlalti, si desigur, a copiilor lui.
    In casa unde nu este trait crestinismul autentic, ci o imitatia a lui, nu exista pace, bucurie, armonie, blandete, dragoste. Lipseste Sfantul Duh. Parintii se contrazic deseori, se acuza reciproc, nu se suporta unul pe altul, traiesc in neliniste, nefericire si mizerie, fara respect si iubire reciproca dezinteresata intre ei.”