Lucrarea lui Alexandru Solomon isi asuma subiectivitatea reflexiva a discursului nu ca optiune narativa, ci ca pe o profesiune de credinta, impartasita si cu alti realizatori de film documentar, care ii servesc drept ilustrare si argumentare. Rezulta un peisaj critic de afinitati elective ale filmului documentar din ultimele decenii, onest si profund in acelasi timp.- Vintila Mihailescu

Cei carora evolutia din ultimele decenii a documentarului le e mai putin familiara vor descoperi, ghidati de Alexandru Solomon, un teritoriu de o mare bogatie si varietate si se vor simti indemnati – imi permit sa sper – sa-i continue prospectarea pe cont propriu. Am convingerea ca parcursul propus de autor se va dovedi incitant si pentru cei care sint mai avansati in cartografierea acestui teritoriu. Si unii, si altii au prilejul sa parcurga un text captivant, scris cu simplitate si finete, despre un domeniu in plin avint, care ne rezerva neindoielnic inca multe surprize. - Anca Oroveanu
Fragment din lucrarea "Reprezentari ale memoriei in filmul documentar" de Alexandru Solomon

"Zece ani mai tarziu
M-am oprit asupra acestui film neterminat, realizat de Bernstein si Hitchcock, pentru ca el formuleaza deja, la cateva luni de la incheierea razboiului, cateva teme vizuale recurente ale reprezentarii memoriei Holocaustului. Zece ani mai tarziu, Alain Resnais regiza Nuit et Brouillard (Franta, 1955), un film despre care s-a spus ca a revolutionat documentarul istoric si care vorbeste tot despre Holocaust. Începutul filmului lui Alain Resnais reia aceeasi formula gandita de Hitchcock pentru filmul produs de Bernstein: intr-o serie de travellinguri laterale, camera pleaca in repetate randuri de la peisaje insorite pentru ca apoi sa descopere gardurile de sarma ghimpata, baracile, stalpii care inconjoara cladirile lagarelor. Mai mult ca sigur, Alain Resnais nu a vazut Memo;y of the Camps — intrucat, asa cum am zis, filmul lui Bernstein n-a mai fost difuzat insa asemanarea este izbitoare. Comentariul scris de Jean Cayrol, care a fost el Insusi deportat la Mauthausen, spune: „Chiar si un peisaj linistit, chiar si un camp cu recolte sau un drum pe care trec masini, tarani si cupluri, chiar si un sat pot conduce catre un lagar de concentrare. [...] Sangele s-a uscat, gurile au tacut, cladirile nu mai sunt vizitate decat de o camera, o iarba ciudata a crescut si a acoperit pamantul batatorit de detinuti. Curentul nu mai trece prin firele electrice, niciun alt pas nu tulbura acest loc, in afara de al nostru...". Aceasta imagine a naturii care, cu timpul, sterge urmele si, implicit, amintirea ororilor apare si in Memory of the Camps: „Iarba va acoperi aceste locuri", ne spune vocea incarcata de scepticism a lui Trevor Howard, in timp ce vedem cum baracile lagarului din Bergen-Belsen sunt arse pentru a neutraliza epidemia de tifos. Natura si timpul sunt dusmanii firesti ai rememorarii, iar misiunea cineastului este de a se lupta cu uitarea, ca fenomen natural. "