Puteam fi eu

Puteam fi eu - Simona Mihutiu
Rasfoieste

Puteam fi eu

Chiar daca intamplarile din acest roman sunt fictive, ele ar putea fi ale oricaruia dintre noi. Aceasta posibilitate este oferita atat de cadrul social ales, dar si de tipologia personajelor evocate in aceste pagini. In esenta, este vorba despre alegerile pe care le facem pe parcursul vietii dar, mai ales, despre maturizarea noastra continua in urma impactului, mai mult sau mai putin contondent, cu experientele pe care le avem. Nicio existenta nu este banala sau intamplatoare in aceasta lume.
 
Mergem pe drumul vietii doar intr-un sens: inainte! Ne facem planuri, credem, speram, visam, avem mari impliniri si caderi, contabilizam castiguri si pierderi, suferim, iubim. Privind in viitor, incercam sa anticipam ceea ce ne va rezerva acesta si sa descifram misterul vietii, dar paradoxal, viata poate fi inteleasa doar developand trecutul, raspunzand la intrebarea: ce a contat, ce nu a contat. Astfel, avem sansa sa descoperim ca una dintre cele mai mari nevoi umane este iubirea. - Simona Mihutiu
Citește mai mult

35.00Lei

35.00Lei

Primești 35 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 18 noiembrie - vineri, 21 noiembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Chiar daca intamplarile din acest roman sunt fictive, ele ar putea fi ale oricaruia dintre noi. Aceasta posibilitate este oferita atat de cadrul social ales, dar si de tipologia personajelor evocate in aceste pagini. In esenta, este vorba despre alegerile pe care le facem pe parcursul vietii dar, mai ales, despre maturizarea noastra continua in urma impactului, mai mult sau mai putin contondent, cu experientele pe care le avem. Nicio existenta nu este banala sau intamplatoare in aceasta lume.
 
Mergem pe drumul vietii doar intr-un sens: inainte! Ne facem planuri, credem, speram, visam, avem mari impliniri si caderi, contabilizam castiguri si pierderi, suferim, iubim. Privind in viitor, incercam sa anticipam ceea ce ne va rezerva acesta si sa descifram misterul vietii, dar paradoxal, viata poate fi inteleasa doar developand trecutul, raspunzand la intrebarea: ce a contat, ce nu a contat. Astfel, avem sansa sa descoperim ca una dintre cele mai mari nevoi umane este iubirea. - Simona Mihutiu
Citește mai mult

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
2
4 stele
1
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Cititorul e710a9 09/06/2023 13:23
green icon awesome check Achizitie verificata
Un roman captivant, pe care nu doresti sa il lasi din mana pana nu il termini. Faptul ca actiunea se desfasoara intr-un oras familiar adauga un plus lecturii
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Tancau 30/04/2023 21:33
O carte bine scrisa de catre aceasta autoare minunata! Recomand cu mare incredere si caldura aceasta carte!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Lia T. 13/12/2022 00:00
Actiunea s-ar putea petrece in orice urbe din tara, dar scriitoarea alege un reper din mijlocul tarii: minunatul Brasov. Vremuri incerte, personaje bine conturate, caractere bine definite, la extreme, ingenue sau pline de tare ale unor vremuri tulburi in care toti incercau marea cu degetul. Nepotism, sarlatanie în opozitie cu caractere aproape ingenue ce cred, inca, in valori. Si pentru ca trebuia sa fie vorba si de sentimente, nici personajului central nu-i ”merge prea bine”. Sfasiat intre iubiri, una pierduta in tinerete la un pas de a o relua, alta ”refuzata” si...
Dar va recomand sa cititi cartea, fiindca jocul feliilor de timp care gliseaza peste prezent are un farmec aparte, imprevizibil :)
Arată mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments

3 din 3 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one
Accessibility Logo