Nascut la Vicovul de Sus, crescut in Bucovina, reintors in mai multe randuri pentru lungi perioade la Cernauti, unde invatase si fusese numit profesor de istoria romanilor la Universitatea noastra cea mai nordica, pana cand, prin rapirea de catre rusi a partii de sus a provinciei, nu si-a mai putut continua acolo profesiunea de dascal, Ion I. Nistor a fost, desigur, istoricul care a scris cel mai mult, cu adanca simtire si profunda competenta despre drepturile romanilor asupra acelei zone nationale in care s-a incheg romanesc al principatului Moldova.
Cu toate acestea, el nu poate fi considerat nicidecum un istoric localist al provinciei natale, intrucat, oricat de numeroase studii a dedicat spatiului de origine, ele se pierd in ansamblul scrierilor sale ce imbratiseaza larga problematica a romanitatii din cele mai vechi timpuri, pana in zilele vietii sale, culminand cu acea Istorie a romanilor (2600 p. de manuscris), nepublicata inca.

De altfel, in oricare dintre cercetarile sale, oricat de restranse si aparent specioase, domina viziunea larg integratoare, de ansamblu, a partilor romanismului in marele fluviu national, pe care si-a
materializat-cin mai toate scrierile, dar in mod deosebit in lucrarea Unirea Bucovinei cu Romania (1940).
,,Teritoriul national al Romaniei - releva el - s-a intregit succesiv prin contopirea voievodatelor Munteniei si Moldovei (l 859), prin recuperarea Dobrogei (l 878), si Cadrilaterului (1913) si prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei (1918). Prin recuperarea Dobrogei si Cadrilaterului, Romania si-a redeschis vechiul drum spre Marea Neagra, iar prin unirea provinciilor surori Basarabia, Bucovina si Transilvania [- primele doua rapite in 1812 si, respectiv, in 1775, de Rusia si Austria -].