Pacatul ucide. Lipsa si pierderea lui Dumnezeu ucid si ele. Hristos a fost Insusi Dumnezeu Cel viu si nu putea sa moara prin moartea devenita „fireasca” pentru noi. Insa Domnul Iisus ne-a iubit atat de mult, incat S-a facut una cu noi. Toata tragedia si durerea existentei omenesti s-a asezat pe umerii Sai, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu in care cu totii ne vestejim si murim duhovniceste.

 

Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Sau cuvant: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46)? Asadar, a gustat sidin experienta parasirii de Dumnezeu si a murit ca si noi, „pierzandu-L” pe Dumnezeu.

 

Or, Iisus a coborat in Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul si-a deschis larg gura pentru ca, in sfarsit, sa-L inghita, sa-L biruie si sa-L prinda pe Cel Care i-a distrus imparatia pe pamant. Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, Iadul a gustat un trup si a fost lovit de dumnezeire. In bezna a stralucit prezenta dumnezeirii si moartea a fost biruita, iar darul vietii ne-a rasarit tocmai din mormant...