Podul copiilor

Podul copiilor - Max Bolliger, Stepan Zavrel
Rasfoieste

Podul copiilor

Doi tarani care locuiesc pe malul unui rau, unul pe malul stang, celalalt pe malul drept, sunt mereu nemultumiti. Primul, pentru ca dimineata, cand isi lucreaza pamantul, soarele bate pe malul drept, al vecinului, iar malul sau e in umbra. Al doilea, pentru ca seara, cand are vreme sa taie lemnele, soarele bate pe malul stang, iar el trebuie sa munceasca aproape in intuneric. Nici nevestele taranilor nu sunt multumite de cum bate soarele pe rufele intinse la uscat. Una e nemultumita dimineata, cealalta seara. Dar cum sa te invrajbesti cu vecinul tau doar pentru ca soarele bate dimineata intr-o parte, iar dupa-amiaza in cealalta, asa cum face de cand e lumea? Ei bine, aceasta e intrebarea la care povestea, sub masca unei snoave populare, ne invita sa gasim raspunsul alaturi de doi copii, baietelul de pe malul stang si fetita de pe malul drept.
 
Cand, in urma unei secete, raul scade si bolovanii din albie ies la suprafata, cei doi copii se intalnesc la mijloc. Nu le pasa de inchipuirile parintilor, vor doar sa se joace impreuna. Dar cand vin iar ploile si apa creste, nu se mai pot intalni. Vor reusi cei doi copii sa stinga vrajba si sa uneasca malurile raului printr-un pod?
Povestea se termina frumos, dar noi, cititorii, nu trebuie sa uitam de prima intrebare de mai sus. Nu cumva si in lumea noastra, de multe ori, conflictele pornesc de la nimicuri, inchipuiri si invidie? Poate n-ar trebui sa uitam ca soarele e la fel de darnic cu toti.

Ilustratii color de Stepan Zavrel.

Traducere din limba germana de Mara Wagner.
Citește mai mult

35.00Lei

35.00Lei

Primești 35 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Comandă până la 10:00:

Estimare livrare vineri, 12 decembrie - luni, 15 decembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Doi tarani care locuiesc pe malul unui rau, unul pe malul stang, celalalt pe malul drept, sunt mereu nemultumiti. Primul, pentru ca dimineata, cand isi lucreaza pamantul, soarele bate pe malul drept, al vecinului, iar malul sau e in umbra. Al doilea, pentru ca seara, cand are vreme sa taie lemnele, soarele bate pe malul stang, iar el trebuie sa munceasca aproape in intuneric. Nici nevestele taranilor nu sunt multumite de cum bate soarele pe rufele intinse la uscat. Una e nemultumita dimineata, cealalta seara. Dar cum sa te invrajbesti cu vecinul tau doar pentru ca soarele bate dimineata intr-o parte, iar dupa-amiaza in cealalta, asa cum face de cand e lumea? Ei bine, aceasta e intrebarea la care povestea, sub masca unei snoave populare, ne invita sa gasim raspunsul alaturi de doi copii, baietelul de pe malul stang si fetita de pe malul drept.
 
Cand, in urma unei secete, raul scade si bolovanii din albie ies la suprafata, cei doi copii se intalnesc la mijloc. Nu le pasa de inchipuirile parintilor, vor doar sa se joace impreuna. Dar cand vin iar ploile si apa creste, nu se mai pot intalni. Vor reusi cei doi copii sa stinga vrajba si sa uneasca malurile raului printr-un pod?
Povestea se termina frumos, dar noi, cititorii, nu trebuie sa uitam de prima intrebare de mai sus. Nu cumva si in lumea noastra, de multe ori, conflictele pornesc de la nimicuri, inchipuiri si invidie? Poate n-ar trebui sa uitam ca soarele e la fel de darnic cu toti.

Ilustratii color de Stepan Zavrel.

Traducere din limba germana de Mara Wagner.
Citește mai mult

Detaliile produsului

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
5
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

adiEa 22/03/2024 11:10
green icon awesome check Achiziție verificată
Minunata! Si povestea si ilustratiil sunt deosebite.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
margineancarmen 08/11/2023 14:24
green icon awesome check Achiziție verificată
O alta carte frumoasa de la editura Cartea Copiilor. Are lipici la cei mici, că cele mai multe cărți ale lor
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Cititorul f80da8 09/09/2023 15:03
green icon awesome check Achiziție verificată
O alegere inspirată! O poveste simplă, dar care reușește să transmită un mesaj important micilor cititori: să construim poduri între noi...și nu ziduri...
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
M@d@l@in@ 24/06/2023 11:27
green icon awesome check Achiziție verificată
O poveste excelenta despre prietenie. Recomand! Apreciez publicațiile editurii Cartea copiilor, atât conținutul, cât și tipărirea cărții cu coperți cartonate.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Bucurel Alexandra 14/06/2023 13:53
green icon awesome check Achiziție verificată
Foarte frumoasa, recomand cu drag! Băiețelul este foarte incantat de aceasta carte! Comanda a ajuns foarte repede. Mulțumim Libris.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

5 din 5 de rezultate

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X