„Oare de ce, atunci cand ne regasim, suntem napaditi de regrete!? Cum este posibil sa ne intalnim sufletul pereche, sa-l lasam apoi sa plece-n lume!? Oare chiar suntem condamnati la eterna reintoarcere, la Uroboros!? intrebari clocotitoare de viata, un volum al regasirii de sine intr-o lume a adaptarii dificile, a ritmului tot mai alert, in care reperele se estompeaza. Iubirea si suferinta par a fi una si aceeasi stare traita, dar mai ales simtita. Corina Ozon scrie despre oglinzile din noi, despre alegeri dificile si fugi, la capatul carora de multe ori ne asteapta fericirea imbratisarii calde.“ (Cristian Munteanu, psiholog)

 

   „A deschis ochii si a izbucnit in plans. Ajunsese la orgasm masturbandu-se, si viata i se parea mereu inutila de cate ori facea asta. Nu era drept sa se autosatisfaca, atat timp cat existau barbati pe planeta. S-a prelins incet in cada, pana cand apa i-a ajuns la barbie. Acum, si-a zis. Si-a scufundat capul si a ramas asa cateva secunde. Isi vedea sub apa corpul intins si picioarele lipite cuminte. Cand nu a mai putut tine aerul in plamani, i-a dat drumul incet. In jurul ei s-au raspandit bule care ii veneau in ochii deschisi. Rezerva de aer se terminase. Inca un pic si gata. Suvitele de par pluteau in jurul ei ca niste serpi. A inchis pleoapele si a vazut puncte colorate, la fel cum vedea in aparatul de la examenul oftalmologic. Cand medicul o intreba in ce casuta vezi punctul rosu? Simtea cum se sufoca si a deschis gura. Apa a navalit ca un suvoi pana in stomac. A inceput sa dea din maini haotic. Voia sa se ridice si aluneca pe fundul cazii. Incerca sa gaseasca marginile si nu putea. Nu mai avea niciun reper. Tot ce vedea era un vartej verde care se inchidea tot mai mult la culoare. Nu ai curaj! Continua sa se zbata si a atins cu mana dreapta peretele de faianta. S-a lipit de el ca o ventuza. In clipa aceea, a auzit clar strigatul mamei sale: Sofiaaa! S-a agatat cu disperare de faianta alunecoasa de la aburi si s-a ridicat in fund. Lumina din baie i s-a parut orbitoare si, pentru cateva clipe, nu a vazut clar. S-a speriat si a cautat prosopul. Cand s-a sters la ochi, a auzit telefonul mobil sunand din camera. Dupa melodie, stia ca o suna mama ei. A iesit din cada ametita si tusind; nu vedea clar, ci doar stelute galbene care pulsau.„